Ghicitoria
Autor: Iosif Anca  |  Album: Iosif Anca  |  Tematica: Adevărul
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 09/02/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 7 voturi
Ghicitoria

   Când oamenii nu sunt mulţumiti cu ceea ce cunosc pe cale naturală, când nu sunt doritori să primească anumite descoperiri pe cale spirituală, de la Dumnezeu, apelează la diferite mediumuri, intrând astfel în contact cu lumea demonilor. În cartea Deuteronom 29.29 scrie: " Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia". Dumnezeu le-a vorbit evreilor prin Lege, prin profeţi, apoi tuturor prin Fiul, dar atunci când oamenii vor să afle şi alte lucruri, ei apelează la mijloace străine. În Genesa 44.5 avem o menţiune despre ghicitorie: "De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu şi de care se slujeşte pentru ghicit?" Nu cred că Iosif era un ghicitor, dar erau unele practici ale vremii, păstrate până în zilele noastre: ghicitul în zaţul de cafea, cititul în ceai etc. La aceste surse de ghicire putem adăuga şi cărţile de vrăjitorie ("Şi unii dintre cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile şi le-au ars..." FAPTE, 19.19), apoi acele nevinovate "bilete de papagal", ghicirea cu ajutorul pendulului.

   Iată o condamnare a acestor lucruri: "Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morti şi la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce Faţa împotriva omului aceluia şi-l voi nimici din mijlocul poporului Lui."

   Am putea să adăugăm la instrumetele acestor practici oculte şi carţile de intrepretare a viselor, pe care le găsim la chioşcurile de ziare. Povestea este veche, în Genesa 40.8: "Iosif le-a zis: "Tălmăcirile sunt de la Dumnezeu." Oamenii nu pot intra în posesia unor astfel de daruri decât pe cale spirituală, dar Dumnezeu nu colaborează cu oamenii păcătoşi. În Daniel 2.28 avem o situaţie în care oamenii au fost puşi din nou în imposibilitatea de a dezlega visele, ca o dovadă  a faptului că Dumnezeu a păstrat darul acesta doar pentru Sine şi pentru cei ascultători de El. Daniel a zis: "Dar este în ceruri un Dumnezeu, care descoperă tainele şi care face cunoscut împăratului Nebucadenţar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă. Iată visul tău şi vedeniile pe care le-ai avut în patul tau." Dumnezeu a dat dovadă că oamenii, cu toată înţelepciunea babiloneană - căci de acolo au pornit toate aceste lucruri - nu au fost în stare să descifreze ce înseamna acele visuri. Doar Dumnezeu le poate da o interpretare completă şi reală. În Iov scrie că "Dumnezeu le vorbeşte oamenilor prin vise". Despre descoperirile cu toiagul folosite mult în Orient este scris în Osea 4.12: "Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte..."

   Un alt lucru pe care-l găsim în Biblie dar şi în viaţa cotidiană este cercetarea măruntaielor, pentru aflarea unor taine sau pentru ghicirea unor lucruri. Despre aceastea putem citi în Ezechiel 21.21-23.

   Este o regulă generală. Când oamenii Îl părăsesc pe Dumnezeu, se pun, din oficiu, la îndemâna Diavolului. Se dau pe mâna lui şi astfel el, are acces la viaţa lor, la mintea şi la căile lor. El poate să-i influenţeze şi să facă anumite lucruri asupra lor pentru că cei în cauză nu se bucură de protecţia lui Dumnezeu.

   Nu uitaţi, Diavolul este mincinos, chiar dacă minciuna sa este învelită  în adevăr şi asociată cu lucruri bune. El este în stare să ghicească lucruri ascunse, dar, în final duce la rătăcire. La fel ca un om, când vrea să inducă în eroare pe cineva, nu îi va pune în faţă lucrurile negative de la început, ci îl va înşela, încetul cu încetul, în funcţie de posibilităţi.

..si-l va duce acolo unde ii este indicat sa-l duca ,pe cel ce-l duce in ispita..[ dupa slujirea la stapinul care-l conduce!}
{referitor la penultima fraza din text; ...cind oamenii il parasesc pe Dumnezeu..}
Si cum erau'' strecurati'' printre fratii cu adevat crestini de odinioara ..securistii sau fii intunericului,sunt si acum din aceia care ..duc in ispita ,conform planului stabilit de intuneric. Domnul ii descopera, dar ii si asteapta sa se marturiseasca sa-si ceara iertare din ninima sa o traiasca { nu de pe buze} si sa se intoarca cu inima spre Dumnezeu asa cum au facut si alti pacatosi { ascultind marturiile unora sau a altora dar si a unor mafioti din Camora italiana }sau din alte situatii,tari.
Dumnezeu este intradevar DRAGOSTE dar sa nu uitam caci nu se lasa batjocorit !
Adăugat în 09/02/2014 de sanda_tulics
Toate lucrările celui rău sunt înșelătoare și „de dorit” dar duc la moarte veșnică! Să ne ferim de lucrurile și lucrările acestea!
Adăugat în 20/02/2014 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1685
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Din același album
Ioan 20:15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”