Credința – cheia spre inima Tatălui
Autor: Andrada Popa  |  Album: fara album  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de resursecrestine in 24/05/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

         În Biblie găsim scris că Isus a spus că dorește ca noi sa avem o credință de copil, adică a te încrede în El mai presus de orice. O credință care trece de sfera naturalului, pentru că nu e natural să te încrezi în El în circumstanțe grele și în condiții dificile.

         Despre Toma s-au spus multe. Poate prea multe. A fost judecat aspru, criticat, etichetat ca „necredinciosul”și, drept vorbind, cam așa a fost. Sceptic și oarecum mândru; „oarecum”, pentru că dorința sa era să aibă o întâlnire personală cu Domnul Isus. Și îmi place că măcar El nu îl judecă, ci I se descoperă într-un mod așa de palpabil, de aproape. Toma voia să pună mâna în semnele cuielor, să vadă ceva clar, ca să poată crede în Înviere.

         Într-adevăr, Domnul Isus vrea să ne raportăm la El ca la Tatăl nostru ceresc. De fapt, așa și este: noi suntem copiii Lui, răscumpărați și strămutați în Împărăția dragostei Lui. Cred că aici e problema noastră, că o dată ce Îl primim ca Domn și Mântuitor personal, uităm de dragostea Lui și de bucuria pe care ne-o dă această poziție nouă. Suntem copiii Lui! Ce copil nu se încrede în părinții săi?   

         Trebuie să conștientizăm mai mult acest statut nou pe care îl avem prin credința în El și să Îl vedem pe Tata așa cum este. Deși știm teoretic că El poate totul, Îl vedem așa de mic. Credem în El ca Toma, pentru că vrem sa ne bizuim puțin și pe rațiunea noastră. Am învățat că Dumnezeu e așa de mare, încât cu toată rațiunea noastră, planurile fără El cad. Noi cădem, când nu ne ținem de El.

         Haideți să ne încredem în Dumnezeu mai mult, în Dumnezeul miracolelor, Singurul care poate face minuni! Să fim copiii Săi, care se încred în Tatăl ceresc până la capăt, indiferent de circumstanțe. Domnul sa ne ajute!  

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1983
  • Export PDF: 4
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni