Emigranții
Autor: Vladimir Pustan  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Misusprecer in 05/09/2015
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

Spaime și trenuri… Cehii le scriu numere direct pe mână, sârbii îi lasă să treacă răzbunându-se pe Merkel, românii îi cară pe bani. Noi, din toate scoatem profit. Și din Arsenie Boca. Ne pare rău că nu-i Marea Mediterană la noi. Toți românii ar fi avut câte-o barcă. De locuit la noi în țară nu-i lăsăm, pentru că nu avem pateu de pasăre pentru toată lumea.

Nu ne trebuie emigranți uitând că în urmă cu 30 ani săream și noi garduri la Stamora, umblam târâș prin ciulinii de la Moravița, călăream butuci pe Dunăre, și forțam gardul eternei și fascinantei Ungarii. Și cât de mult ne-am fi dorit un pahar de apă în Iugoslavia…

Cine e de vină? Americanii. De 200 ani ei pregătesc masa și Europa spală blidele. Irakieni, iranieni, sirieni.

Americanii îi bombardează și îi lasă săraci după ce le iau petrolul, noi îi cazăm în gară. Ăsta este ”dilul” lui Obama.

Tatăl copiilor sirieni înecați alaltăieri în Mediterană a spus că pur și simplu copiii i-au alunecat din mâini.

Așa ne alunecă Europa din mâini. Istoria nu ne lasă să uităm că Imperiul Roman s-a prăbușit din cauza imigrației masive.

Mulțumim, America! In God we trust! Ei îl numesc pe al lor Allah.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1437
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni