Chemarea prin har
Autor: George Vladu  |  Album: Conferinta 2013  |  Tematica: Credință
Resursa adaugata de Anabaptistul in 04/04/2013
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

 

CHEMAREA PRIN HAR

El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii, ...” (2 Tim. 1:9)

 

INTRODUCERE

 

Cu toții suntem de acord că în tot ceea ce Dumnezeu realizeaza El are un plan bine stabilit și totul este într-o armonie perfectă. Lucrul acesta se poate vedea atât în creație cât și în viața spirituală.

Dacă ne gândim la actul mântuirii (care este un proces), nu putem spune că este un aspect pe care Dumnezeu îl lasă la voia întâmplării și pe mâinile unora ce-I sunt vrăjmași (așa cum prezintă Scriptura pe toți cei din lume).

Mântuirea sau salvarea omului din starea decăzută a fost și este un proces ce a pornit încă dinainte de cădere iar în tot acest timp Dumnezeu a lucrat conform planului Său fără să fie influențat de vreun factor extern pentru a se abate sau schimba planul Său și lucrul acesta l-am putut vedea clar la subiectul care a dezbătut Suveranitatea Lui.

Momentul când omul ajunge sa ia contact cu această Mântuire și să se bucure de ea se desfășoară în raport cu acest plan și în urma unor acțiuni pe care Dumnezeu le face în viața lui.

 

  1. CHEMAREA LA MANTUIRE

 

  1. AUTORUL - CEL CE FACE CHEMAREA

El ne-a mîntuit şi ne-a dat o chemare sfîntă ...

 

Nu putem vorbi despre chemare fără a vorbi mai întâi despre Autor – Cel ce face chemarea.

(1 Cor. 1:9) Credincios este Dumnezeu, care v'a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Petru 5:10) „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, ...”

această chemare este inițiativa Lui la fel ca și celelalte acțiuni ale Sale pentru realizarea mântuirii: răscumpărarea sau ispășirea, regenerarea și sfințirea;

chemarea Lui trebuie raportată la caracterul și atributele Lui: credincioșie, milă dar și dreptatea și suveranitatea Lui.

 

  1. CHEMAREA SE FACE ÎN RAPORT CU PLANUL SAU

... după hotărîrea Lui”, ”înainte de vecinicii,

 

Nimeni nu a intrat sau nu intră în sfera planului de mântuire realizat de Dumnezeu fără să fie mai întâi chemat de Cel care a inițiat acest Plan.

(Efes.1:9) căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuş.

(Efes.3:11) după planul vecinic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

Cel ce zice că a ajuns în SUA fără să fie chemat și fără să treacă print-un plan minuțios de a obține viza, acela este un tâlhar care a trecut fraudulos granița ceea ce, la Dumnezeu nu se poate.

(Rom. 8:28-30) - ne prezintă un Plan cu mai multe etape ce a fost realizat de Dumnezeu cu mult înainte de a afla noi de el. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sînt chemaţi după planul Său.” apoi Ap. Pavel începe să explice etapele acestui plan:Căci pe aceia, pe cari i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărît mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe cari i-a hotărît mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe cari i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe cari i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

Acest lucru înseamnă ca El te-a cunoscut cu mult înainte să-L cunoști tu și a hotărât chemarea și mântuirea ta înainte ca tu să iei o decizie și asta nu că a prevăzut în tine ceva bun ci datorită Harului Său și a milei Sale.

 

  1. MESAJUL CHEMARII

... nu pentru faptele noastre ... şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus”

 

1. Mesajul este o Evanghelie a Harului

Mesajul pe care l-am primit este o Evanghelie curată a harului pe care, nu avem dreptul să o pervertim cu nici o acțiune omenească.

Au existat înainte și exista și astăzi grupări de oameni care cheamă la mântuire în Numele Domnului Hristos folosind tot felul de metode și mesaje, stategii și tehnici psihologice sau de marketing încercând să ducă „o altă Evanghelie” care nu a fost lăsată de Mântuitorul. Ap. Pavel le spune Galatenilor că „Înduplecarea aceasta nu vine dela Cel ce v-a chemat.” (Gal.5:8)

 

2. Mesajul este unul eficient

Încă din cartea Genezei putem vedea că Mesajul Lui Dumnezeu este unul eficient “Dumnezeu a zis …. si așa a fost” îl vedem in creatie iar apoi, toate proorociile pe care Domnul le-a transmis nici una nu va rămâne neîmplinită.

În (Isaia 55:10-11) Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pămîntul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentruca să dea sămînţă sămănătorului şi pîne celui ce mănîncă, tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

Noi credem că nimic nu-L impiedică pe Dumnezeu să-Și ducă la îndeplinire planul.

 

  1. CHEMAREA GENERALĂ SAU PERSONALĂ

 

Unii spun că nu există menționat în Scriptură 2 feluri de chemări și cred că, într-o oarecare măsură pot sa le dau dreptate și anume faptul ca, nu găsim în Scriptură un loc în care Dumnezeu să spunp: „acum fac o chemare generala la pocăință iar pentru tine am o chemare personală și eficace”. Nu, nu găsim așa ceva pe paginile Scripturii. Ceea ce găsim (cine a studiat atent Cuvântul și a cunoscut Harul Lui Dumnezeu va confirma acest lucru) este că, există o implicare directă al Lui Dumnezeu în cei aleși.

 

Putem vede aceste 2 feluri de chemări într-unul din capitolele cartii Isaia (Is.45 v.4 si 22)

 

(v. 22) "Intoarceti-va la Mine, si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului! Caci Eu sunt Dumnezeu, si nu altul."

Acest verset ne prezintă un mesaj transmis la o mulțime răspândiă pe toată fața pământului și este o chemare generală pentru că, nu cunoaștem auditoriu și nici pe cei ce vor răspunde chemării.

 

(v. 4) "Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti."

Vers. 4 insă, este o chemare personală și ne vorbește despre împăratul Cir al Persiei pe care Dumnezeu l-a avut în planul Său cu mult timp înainte de al chema și care, niciodată nu s-ar fi gândit la Dumnezeu dacă El nu i-ar fi trezit duhul (Ezra 1:1) "În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor,"

 

  1. CHEMAREA GENERALĂ ȘI EXTERNĂ

(Mat.22:14) “Caci multi sunt chemati, dar putini sunt alesi” - un verset care da batai de cap celor care nu vor sa accepte cele 2 feluri de chemari.

 

Mulți sunt chemați” ne arată faptul că această chemare generală nu este și universală deoarece, doar o parte din omenire aude Evanghelia.

Un exemplu de chemare generală îl găsim în istoria poporului evreu (Ier. 21:8-9) când Dumnezeu datorită păcatelor poporului dorește să facă curățenie în mijlocul lor: Iar poporului acestuia să-i spui: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată că vă pun înainte calea vieţii şi calea morţii. Cine va rămînea în cetatea aceasta, va muri ucis de sabie, de foamete sau de ciumă; dar cine va ieşi să se ducă la Haldeii, cari vă împresoară, va scăpa cu viaţă, care va fi singura lui pradă.

La prima vedere se pare că Domnul pune înaintea poporului o alegere cu mesajul acesta: “alegeți viața alegând să mergeți la haldei”. Un mesaj transmis întregului popor și lăsat la latitudinea lor cum să răspundă sau să acționeze.

Dar, în cap. 24 din Ieremia vom vede că de fapt, mesajul a fost recepționat doar de aceia pe care Dumnezeu i-a avut în plan să-i salveze de la moarte și pe care de fapt, El i-a scos din Ierusalim: Domnul vorbește lui Ieremia printr-o pilda cu 2 coșuri de smochine Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Cum deosebeşti tu aceste smochine bune, aşa voi deosebi Eu, ca să le dau îndurare, pe prinşii de război ai lui Iuda, pe cari i-am trimes din locul acesta în ţara Haldeilor;”

 

Cine au fost cei care au ales calea vieții?

- Cei pe care Dumnezeu îi avea în plan să-i scape;

- Cei pe care El i-a ales și trimis.

Cine au fost cei care au ales calea morții?

- Cei ce n-au luat seama la mesajul transmis de Dumnezeu prin Ieremia;

- Cei pe care Dumnezeu a vrut să-i pedepsească (Zedechia, împăratul lui Iuda, căpeteniile lui, şi rămăşiţa Ierusalimului, cei ce au rămas).

Chemarea generală a fost tansmisă la mulți dar chemarea personală și eficace sa realizat doar cu aceia pe care Dumnezeu a vrut să-i salveze.

Chemarea generală nu este limitată la aleşi ci este pentru toţi oamenii chiar dacă ei o aud şi o resping.

Este nevoie de o chemare generală și externă dar este nevoie și de o chemare interioară și personală. O chemare generală fără una internă și personală este o chemare ineficientă.

 

  1. CHEMAREA PERSONALĂ ȘI INTERIOARĂ

 

Am vorbit despre lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o cu împăratul Persiei și cu cei care au ales să părăsească Ierusalimul pentru a merge ca străini pe teritoriul Persiei și, am văzut că ei nu ar fi ales niciodată pe Dumnezeu sau calea vieții dacă nu intervenea Dumnezeu în duhul, mintea și inima lor.

În pilda “Semănătorului” Domnul ne spune cine sunt cei care răspund eficient chemării:

(Mat.13:19 si 23) Cînd un om aude Cuvîntul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege ... si Iar sămînţa căzută în pămînt bun, este cel ce aude Cuvîntul şi-l înţelege ...

Cine sunt cei care înteleg și cine sunt cei care nu înteleg? Să țină mântuirea de cei care posedă o inteligență mai superioară de înțelegere a chemării?

(1Cor.2:14) “Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.

Deci … toți cei ce sunt în firea pământească și vrăjmași ai Lui Dumnezeu nu au cum să înțeleagă. Păi, nu sunt toți oamenii în acest stadiu?

Exemple pe paginile Scripturii:

- Lidia (FA 16:14) Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.”;

În Ioan 12:40 Domnul îl citeaza pe Isaia și spune: „Le-a orbit ochii, şi le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec.””

Domnul face ce vrea cu inima ta asemeni unui olar cu vasul de lut pe care îl lucrează. Aceasta este învățătura prezentata atât în VT cat și în NT chiar dacă acest lucru nu place firii pământești. (Ieremia 18:17) „„Nu pot Eu să fac cu voi ca olarul acesta casă a lui Israel? zice Domnul. Iată, cum este lutul în mîna olarului, aşa sînteţi voi în mîna Mea, casă a lui Israel!” si (Rom.9:20-21) „Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?” nu este olarul stăpîn pe lutul lui, ca din aceeaş frămîntătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?”

Vechiul Testament vorbește deseori despre o tăiere împrejur a inimii, de o lucrare interioară pe care Dumnezeu o va face în poporul Său. “le voi da o inima nouă” sau “voi pune legile mele în inima voastră” sunt lucruri fără de care nu putem să-L urmăm și să-L slujim.

- (Ezech.36:26-27) “Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.” -

vedem aici implicarea Lui in toate lucrurile de care avem nevoie pentru a-L urma pe El și neputința omului.

(Ezech.18:31)“Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentruce vreţi să muriţi, casă a lui Israel?” - o cerinta pe care nimeni nu o poate realiza.

John Murray spunea în cartea sa “Regenerarea realizată și aplicată” că răspunsul la chemarea Lui “trebuie să conțină un exercițiu al inimii, minții și voinței persoanei în cauză.” și el pune întrebarea: “cum poate un om care este mort în greșelile și păcatele lui, a cărui minte este vrăjmașă împotriva Lui Dumnezeu, și care nu poate face lucrurile plăcute Lui Dumnezeu, să răspundă chemării la părtașia cu Cristos?”.

Scriptura prezintă pe cei fără Dumnezeu ca fiind morți.

- (Ef. 2:1 si 5) Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,” si “măcar că eram morţi în greşelile noastre ....

- (Col.2:13) Pe voi, cari eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pămîntească netăiată împrejur, Dumnezeu v'a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşalele.

Asemanarea celui care este in firea pamanteasca cu un mort si faptul ca acesta nu poate sa inteleaga si sa primeasca mesajul Evangheliei ma duce cu gandul la evenimentul invierii lui Lazar si as dori sa intreb pe cei care cred ca omul firesc poate raspunde chemarii divine: Era Lazar inviat cand Domnul il cheama afara? Sau, Domnul a zis lui Lazar: “Lazare, daca crezi cu adevarat, iesi afara.”

Aici nu este vorba despre altceva decat de lucrarea de regenerare pe care o face Dumnezeu in cei care vor fi mantuiti. Despre acest lucru ii spunea Domnul lui Nicodim si el tot nu intelegea. (Ioan 3:3) Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

De-a lungul istoriei, aceasta invatatura a suportat multe schimbari astfel incat s-a ajuns sa fie inlocuita cu un act omenesc realizat fie in acord comun cu altii, fie in urma initiativei proprii. Aceste învăţături, pe care noi le numim “Regenerarea prin botez” si “Regenerarea prin decizie”, se depărtează de Scriptură prin faptul că atribuie omului abilitatea de a se regenera.

Regenerarea prin botez o regasim in Bisericile care spun ca prin actul botezului persoana este curatita de pacatul original/natura pacatoasa si deci nascut din nou.

Regenerarea prin decizie o regasim in multe biserici care in practica lor afirma ca omul in momentul unei actiuni facute la chemarea lucratorului (o mana ridicata, un pas in fata, o rugaciune rostita dupa cineva …. o semnatura pe un cartonas) a trecut de la moarte la viata.

In nici-un loc in Scriptura nu gasim ca aceasta lucrare este prin actiunea omului (Ioan 1:13) “... născuţi nu din sînge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.

Nasterea din nou nu este o transformare a ceva rau in ceva bun. Nu este o rectificare a ceva gresit ci un produs nou.

Sa ne uitam la parerea Lui Dumnezeu: (Ier.13:23) Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, cari sînteţi deprinşi să faceţi răul?

In trei dintre Evanghelii ne este prezentata o pilda pe care Domnul o spune ca „Nimeni nu rupe dintr'o haină nouă un petec, ca să-l pună la o haină veche si nici nu pune vin nou în burdufuri vechi ...

Aceasta nastere din nou nu este o schimbare a omului asa cum incerca sa faca ideologia comunista ci o inviere spirituala, o aducere la viata a ceea ce a fost mort. Nu prin mijloace de educare si formare ci prin hotararea Tatalui si actiunea Duhului.

(Efes.2:6 si 8) El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,” si “Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Renumitul predicator C.H. Spurgeon ii invata pe studentii lui cum trebuie sa mearga cu Evanghelia la cei pacatosi. El le spunea ca este in acelasi fel in care ai merge intr-un cimitir sa vorbesti mortilor si daca Dumnezeu lucreaza cu cineva de acolo sa invieze si sa raspunda chemarii este doar lucrarea Lui.

Dumnezeu nu pune bariere nici-unui om sa vina la El, nu impiedica pe nimeni. Omul este cel care nu are capacitatea sa auda si sa raspunda chemarii.

Prin nasterea din nou nu devenim doar capabili sa intelegem si sa acceptam mesajul chemarii dar il acceptam si de buna voie, dorind din toata inima partasia cu Dumnezeu.

 

Ca o concluzie:

- Chemarea generala sau externa este adresata la multi prin Evanghelie in timp ce chemarea interioara si personala este lucrarea Duhului in toti cei alesi;

- Chemarea generala adresata tuturor produce responsabilitate (au auzit - nu se pot dezvinovati) iar chemarea personala produce actiune (credinta, pocainta si dedicare).

 

 

  1. HARUL LUI D-ZEU IN CHEMARE

după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus

 

Toate formele teologice cunoscute afirma ca Harul este o cerinta absolut fundamentala pentru mantuire. Deosebirea consta in masura in care harul este necesar sau, pana la ce punct este el necesar.

Concluzia trasa de Adunarea din Ierusalim din FA 15 Ci credem că noi, ca şi ei, sîntem mîntuiţi prin harul Domnului Isus.

R.C. Sproul pune o intrebare in articolul sau “Chemarea eficace”. El spune: ”Este Dumnezeu şi numai Dumnezeu Cel care schimbă inima păcătosului sau Dumnezeu Îşi oferă sprijinul la schimbarea inimii păcătosului iar lucrarea de schimbare a inimii depinde în cele din urmă de voinţa păcătosului de a fi schimbată, de cooperarea sa cu oferta harului răscumpărător?”

Cum privim noi lucrarea Harului in procesul de mantuire a celor pierduti?

Voi incerca sa fac o prezentare a Harului dupa cum este privit de diferite grupari religioase:

 

  1. HARUL ESTE O OFERTA

“Este doar un cadou si noi decidem daca sa-l primim” (Ilustratii in evanghelizarii)

 

1. Harul in lucrarea Domnului Isus (Evrei 2:9) “Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decît îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi

2. Harul in chemarea lui Pavel in (Gal.1:15) “Dar cînd Dumnezeu care m-a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său, ...” sa intelegem ca oferta Lui Dumnezeu a fost mai atractiva decat cea a partidei fariseilor pe care Pavel o urma?.

3. Harul martirilor (Filip.1:29)Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El,

Cati oameni ar dori sa primeasca aceasta oferta? Sa fie dati la fiare, arsi pe rug sau inecati in rauri? Niciunul si totusi, istoria confirma ca in vremea aceea numarul crestinilor crestea foarte mult - “sangele martirilor, samanta crestinilor”

Nimeni nu ar fi acceptat un asemenea cadou daca mai intai nu ar fi inteles Harul asa cum este el.

 

    1. HARUL ESTE O ALTERNATIVA LA PROBLEMELE NOASTRE

    “Daca iL accepti pe Hristos vei scapa de toate problemele.” (evanghelia prosperitatii)

     

    Chiar daca Domnul face o analogie intre cei pacatosi ca fiind bolnavi “Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor ci cei bolnavi”, El nu le prescrie o reteta ci se ofera pe sine ca Doctor Suprem. Noi avem nevoie de El pentru toate aspectele vietii “despartiti de mine nu puteti face nimic”.

    Nu putem sa-L oferim oamenilor pe Hristos ca o solutie la problemele lor. El poate sa le rezolve dar uneori, pot sa ramana cu ele toata viata chiar daca L-au cunoscut pe Domnul.

    Pavel, Timotei sau Trofim sunt doar cativa din copii credintei care au purtat cu ei problema bolilor si suferintei. Iar epistolele scrise sunt pline de urari de sanatate. “Harul meu iti este de ajuns” au fost cuvintele Domnului cand Pavel ia cerut sa-i ia acea problema cu care se confrunta.

     

      1. HARUL ESTE O INVITATIE LA COLABORARE

      “Eu iti dau Harul Meu tu imi dai … accept” (Dumnezeu a facut un pas spre tine …)

      Pentru cei care au cont pe Facebook … este usor sa lege prietenii noi doar cu un click. Nu acelasi lucru este cu Dumnezeu. El nu ne face o invitatie si apoi asteapta intr-o lista cu multe alte oferte pana utilizatorul da “add”.

      (Ioan 6:44) “... nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl,.

      Meseria de pescar nu invata cum sa convingi pestele sa sara in plasa ci acesta este prins si tras afara.

       

      CUM VEDEM NOI HARUL CHEMARII:

       

      - HARUL CHEMARII ESTE STRANS LEGAT DE ALEGEREA SUVERANA A LUI DUMNEZEU

      Harul este dat doar celor alesi si niciodata acestia nu-i vor intoarce spatele.

       

      Ex. lui Pavel poporul evreu (Rom.11:5) Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri, prin har.si daca citim in continuare vers. 7 si 8 vom vedea cum sta cu alegerea aceasta: Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe cînd ceilalţi au fost împietriţi, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă, şi urechi ca să n-audă, pînă în ziua de astăzi.

       

      - HARUL LUI ESTE UN “NEMERIT”

       

      (Rom.11:6) Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă.

      Chiar daca exista multe invataturi cu privire la acest Har, Apostolii indemnau pe credinciosi sa ramana lipiti de cel adevarat.

      (1Petru 5:12) ... ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v-aţi alipit.

       

      1. ETAPELE MANTUIRII

       

      Si aici avem multi care au o parere diferita in ce priveste ordinea evenimentelor ce au loc si care contribuie la mantuirea unei persoane. Acestia cred ca in primul rand omul trebuie sa creada apoi sa se pocaiasca si in cele din urma apare nasterea din nou ca o consecinta a unei decizii sau rugaciuni facute la un moment dat.

      Exista o ordine logica dar nu si cronologica in ce priveste lucrarea Duhului in cel ales.

       

      1. ETAPA PREGATITOAERE

       

      1. Hristos adus ca jertfa pentru pacatul nostru.

      (Ev.10:7) Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”(Rom.3:25) Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ...

      Cand s-a intamplat lucrul acesta?

      (Rom. 5:6 si 8) “Căci, pe cînd eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi, ...” si “... pe cînd eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

      Inainte ca noi sa ne nastem, inainte ca noi sa aflam despre El si sa auzim chemarea, Dumnezeu a pregatit tot ce era necesar pentru ca noi sa fim mantuiti.

       

      2. Posibilitatea auzirii Evanghelei

      Pentru ca o persoana sa fie mantuita trebuie sa auda Evanghelia curata a Domnului Isus.

      (1Cor.4:15) Căci chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuş n-aveţi mai mulţi părinţi; pentru că eu v-am născut în Hristos Isus, prin Evanghelie.

      Exista posibilitatea ca noi sa nu auzim Evanghelia? fie sa fi parasit aceasta lume inainte fie sa fi locuit intr-o zona unde nu a ajuns Evanghelia. Dumnezeu a creat posibilitatea auzirii Evanghelei pentru cei alesi.

      In (Rom.10:20) Pavel il citeaza pe Isaia si spune: Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.

      Ex. - Femeia Samariteana – sa gasit sa mearga la fantana in miezul zilei;

      - Temnicierul din FA 16 sa gasit sa fie de serviciu exact cand Pavel si Sila erau acolo.

      Dumnezeu pregateste terenul pentru auzirea Evangheliei pentru cei pe care ii are in Planul Sau. Exista foarte multi care nu au avut harul sa auda Evanghelia. Acestia vor fi judecati in limita cunostintei si a constiintei pe care au avut-o pana in momentul plecarii lor de pe acest pamant.

       

      3. Trezirea interesului pentru Dumnezeu

       

      (Efes.2:10) Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

      La ce fel de fapte se refera Pavel aici? Avand in vedere contextul si mai ales vers. 8 si 9, noi credem ca se refera la “fapta” de a-L alege pe Hristos si mantuirea Lui. Aceasta decizie pe care ai luat-o tu prin credinta a fost pregatita de El mai inainte pentru tine.

      Cate persoane nu au fost invitate atat la Adunare cat si la programe de Evanghelizare si au refuzat? Doar El este Cel ce poate sa-ti puna in inima gandul de a-L cauta pe El.

      Ex. - Famenul Etiopian venit la Templul din Ierusalim sa se inchine Domnului;

      - Lidia o vanzatoare de purpura din Tiatira a mers intr-un loc de rugaciune.

       

      Exemplul personal … daca ne uitam fiecare la felul cum Dumnezeu ne-a adus in prezenta Evangheliei vom realiza ca au existat circumstante pe care El le-a creat si folosit pentru noi.

      Noi insine suntem poate dovada ca “Ceva” sau “Cineva” ne-a impins sa mergem si sa ascultam mesajul.

       

      1. AUZIREA EVANGHELIEI SI NASTEREA DIN NOU

      Momentul nasterii din nou este un mister si nu poate fi inteles de mintea umana.

      Asa cum pentru a da nastere este nevoie de 2 persoane intr-un cadru familial si unit tot asa pentru nasterea de sus este nevoie de Cuvant si de Duhul Sfant. (Ioan 3:5) “... dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

      Termenul de “apa” pe care Domnul L-a folosit face referire la Cuvantul Evangheliei.

      In mod gresit, cei care cred in regenerarea prin botez, apeleaza la acest text si spun ca “apa” din acest text face referire la actul botezului.

      Lucrarea Cuvantului impreuna cu Duhul Sfant o regasim din creatie in toate initiativele Lui Dumnezeu prin care actioneaza.

      Peste tot in Scriptura unde se vorbeste despre nastere din nou se regaseste alaturi de Cuvantul sau de Duhul Sfant.

      (1Petru 1:23) “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămînţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămîne în veac.

      (Iacov 1:18) El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvîntul adevărului, ca să fim un fel de pîrgă a făpturilor Lui.

      De aceea este nevoie de lucratori care sa duca Evanghelia la toate neamurile.

      Lucrarea nasterii din nou arata vointa Lui Dumnezeu si pentru a beneficia de ea suntem total dependenti de actiunea Duhului Sau. “Vantul sufla incotro vrea” acest lucru ne indreapta privirile spre un Dumnezeu Suveran si spre neputinta noastra.

      John Murray spunea “Caci daca nu ar fi fost Dumnezeu care, prin harul care a operat in mod suveran, a schimbat dusmania noastra in dragoste si necredinta noastra in credinta, niciodata n-am fi dat acel raspuns al credintei si dragostei.” si “Nu suntem nascuti din nou prin pocainta sau credinta sau convertire; ne pocaim si credem pentru ca am fost regenerati.”

      O persoana nascuta din nou nu va putea sa nu auda si sa accepte chemarea Evangheliei.

       

      1. CREDINTA SI POCAINTA

      O data cu nasterea din nou omul realizeaza starea in care este si striga la Dumnezeu pentru salvare.

       

      Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie.este mesajul transmis prin care Dumnezeu ne cheama la mantuire iar acestea doua sunt conditiile primordiale pentru a intra in Imparatie.

      Credinta si pocainta sunt indispensabile una de cealalta si prin actiunea Duhului in inima pacatosului face ca acesta sa strige La Dumnezeu pentru mantuire.

      (Rom.10:17) Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.(Ioan 16:8) Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

      Textul din (Efes.2:8) Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.este amplu discutat iar unii sunt de parere ca sintagma “aceasta” se refera la mantuire. Eu pun intrebarea: ce rost avea ca Pavel sa faca aceasta afirmatie ca mantuirea nu vine de la ei? Singura dezbatere putea fi doar pe tema credintei pe care unii, spuneau ca omul o poate avea fara nasterea din nou (vedeti contextul).

      Asa cum nimeni nu poate sa creada daca nu ia fost dat sa creada tot asa nimeni nu se poate pocai daca nu a lucrat Dumnezeu in el aceasta pocainta.

      In (FA 11:18) vedem cum Adunarea din Ierusalim se bucura cand aude ca “.... Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.iar Ap. Pavel il invata pe tanarul Timotei cum trebuie sa fie un slujitor al Domnului si ce sa faca acesta (2Tim.2:25)să îndrepte cu blîndeţă pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;

       

      CONCLUZIE:

      Pentru ca mesajul Evangheliei sa isi atinga scopul este nevoie de mai mult decat de a fi transmis:

      - Trebuie auzit – si numai o persoana vie poate receptiona mesajul;

      - Trebuie inteles – este nevoie de un translator si acela este Duhul Sfant;

      - Trebuie acceptat – doar cei care l-au inteles cu mintea il pot accepta cu inima;

      - Trebuie sa produca actiunea dorita – atunci cand este inteles si acceptat va produce roade ale pocaintei.

      - (1Cor.2:14) Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.

      - (2Cor.4:3) „Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sînt pe calea pierzării.

      Nu dorea Domnul Isus ca toti cei ce-L ascultau sa inteleaga mesajul? Atunci de ce le vorbea in pilde? (Mat.13:10-11) „Ucenicii s'au apropiat de El, şi I-au zis: „De ce le vorbeşti în pilde?” Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v'a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat.”

      Ii cunostea Domnul pe cei alesi? (Ioan 6:64-65) “Dar sînt unii din voi cari nu cred.” Căci Isus ştia dela început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vîndă

      si “... „Tocmai de aceea v'am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”

      Duhul Sfant este Cel care aduce mesajul dar si Cel care il face constient si apt pentru a primi mesajul, pe cel care este in Planul Sau. Daca Dumnezeu nu ar lucra la starea omului ca sa inteleaga mesajul si sa-l accepte nimeni nu ar raspunde chemarii.

      (1Cor. 2:10) „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adînci ale lui Dumnezeu.”

      (1Cor.1:18) „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sînt pe calea pierzării: dar pentru noi, cari sîntem pe calea mîntuirii, este puterea lui Dumnezeu.”

      Toti aceaia care erau randuiti inteleaga si sa accepte Mesajul Lui Dumnezeu l-au auzit, l-au inteles si au raspuns chemarii Lui Dumnezeu la mantuire. (FA13:48) “Neamurile se bucurau cînd au auzit lucrul acesta şi preamăreau Cuvîntul Domnului. Şi toţi cei ce erau rînduiţi să capete viaţa vecinică, au crezut

       

      LEGEA SI EVANGHELIA

      Unii pot spune ca ar fi nederept din partea Lui Dumnezeu sa faca o chemare/invitatie la mantuire acelora care El stie ca nu pot auzi si nici raspunde acelei chemari dar, as vrea sa va intreb: stia Dumnezeu ca oamenii nu vor putea sa implineasca si nu vor fi mantuiti prin tinerea Legii? Atunci, pentru ce a mai dat o Lege?

      Conform spuselor sau scrierilor Ap. Pavel

      - (Gal. 3:21-25) - Legea nu da viata, nu aduce neprihanirea;

      - (FA 13:39) – nu putea da o iertare deplina;

      - (Rom. 5:20) – a fost data ca sa se inmulteasca greseala;

      - (Rom. 3:19) – si a fost data pentru ca toata lumea sa fie gasita vinovata.

      In acelasi fel astazi, in fata intregii omeniri sta Evanghelia care trebuie vestita la toate natiunile si pana la "marginile pamantului" pentru ca toti vor fi judecati dupa aceasta Evanghelie. (Mat. 24:14) "Evanghelia aceasta a Imparatiei va fi propovaduita in toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfarsitul." Toti cei care aud mesajul Evangheliei si nu raspund chemarii vor fi judecati dupa aceata Evanghelie.

      (Rom.2:16) Şi faptul acesta se va vedea în ziua cînd, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilo.r

      Cei ce n-au auzit Evanghelia vor fi judecati dupa nivelul cunoasterii si constiintei lor Despre Dumnezeu si despre bine si rau. (Rom.1:18-19) “Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.” si v.28 “Fiindcă n'au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate,

      Mesajul Evangheliei este acea aroma pe care o purtam cu noi si care pentru unii aduce viata iar pentru altii moarte (2 Cor. 2:15-16) "In adevar, noi suntem, inaintea Lui Dumnezeu, o mireasma a Lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii si printre cei ce sunt pe calea pierzarii: pentru acestia, o mireasma de la moarte spre moarte; pentru aceia, o miresma de la viata spre viata ..." Observam aici ca unii sunt deja pe o cale a mortii iar altii pe o cale a vietii si nimeni dintre noi cand vesteste Evanghelia nu stie care sunt aceia sau acestia ci noi trebuie sa o vestim tuturor.

       

      Mesajul Evangheliei este ca o sabie cu doua taiusuri: una vindecatoare care da viata celor care o primesc si una de judecata si pedeapsa pentru cei care ii intorc spatele.

      Chemarea prin har este aceea chemare pe care Dumnezeu o face acelora pe care ii are in planul Sau, pe care i-a cunoscut si hotarat mai dinainte si pentru care L-a dat pe Fiul Sau ca jertfa, pe care i-a adus la viata prin Evanghelie si carora le-a dat credinta si Duhul Sfant ca sa poata sa auda, sa inteleaga si sa accepte aceasta chemare. Altfel vom avea un cer plin de laudarosi care vor pretinde ca au avut intelepciunea, credinta si vointa de a-L accepta pe Dumnezeu, un Cer plin de oameni buni datorita a ceea ce au facut ei si nu datorita Harului si milei unui Dumnezeu Suveran.

      Statistici
      • Vizualizări: 3427
      • Descărcări: 2
      • Export PDF: 1
      • Gramatical corect
      • Cu diacritice
      • Conținut complet
      Opțiuni