Ține minte despre aceasta, când ești ispitit(ă)
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 29/05/2019
    12345678910 0/10 X

“Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici... ” (2 Petru 2:9)

 

La epistola a 2, apostolul Petru spune, că Dumnezeu, pe timpul potopului celui Mare, a judecat toată lumea, “dar a scăpat pe Noe, acest propovăduitor al neprihănirii, împreună cu alţi şapte inşi... ” (2 Petru 2:5). Petru ne aduce aminte, că Dumnezeu “nu a cruțat pe îngerii, care au păcătuit” (2:4), Dumnezeu “a transformat cetățile Sodoma și Gomora în cenușă” (2:6). Dar El l-a izbăvit “pe neprihănitul Lot, care era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi,” care îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite (2:7-8). Și mai departe Apostolul ne conduce la acest text:

 

“Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici... ” (2 Petru 2:9) Domnul știe, cum să izbăvească pe oamenii evlavioși, când ei sunt ispitiți!

 

Iată așa Petru și-a justificat gândul! Cu alte cuvinte, Dumnezeu și în zilele noastre, are aceeași putere, la fel, ca în vremurile din vechime, ca să-și salveze oamenii Lui de la judecată, să-i izbăvească pe cei evlavioși de la ispite! El este în stare să facă aceasta! Dumnezeu este atotputernic! La El totul este sub control!

 

În anul 64, după Hristos, imperatorul Neron a făcut în Roma un incendiu, și i-a învinuit pe creștini pentru incendiul cauzat! La începutul secolului 2, Tacitus a scris: “Pe aceia, care mărturiseau că sunt creștini îi arestau... și îi duceau la moarte... îi acopereau cu piele de animale sălbatice, și îi dădeau la câini, ca să-i mănânce, pe ei îi răstigneau, sau îi ardeau – de aceea, când venea noaptea, ei ardeau, ca făcliile noaptea” (Tacitus, Annals 15:44, începutul sec 2). După porunca lui Neron, pe creștini îi legau de partea de sus a stâlpului și îi aprindeau, pentru ca să lumineze grădina! În aceste prigoane sălbatice și groaznice, au murit sute de creștini. Și iată peste puțin timp, după cum vorbesc cercetătorii, Apostolul Petru a scris această epistolă – 2 Petru. Iar apoi tradițiile ne spun, că pe însuși Petru l-au arestat, și l-au răstignit cu capul în jos, în conformitate cu cererea lui – el se credea nevrednic ca să fie omorât în așa fel, precum a fost omorât Iisus.

 

Primii creștini, care au trăit la Roma, cu siguranță au trecut prin ispite mari și groaznice, prin situații potrivnice. Cineva va zice: “Iată Dumnezeu se contrazice. Dumnezeu nu i-a izbăvit.” Aceasta nu este adevărat. El i-a izbăvit de “ispite”! El i-a dat putere să treacă prin încercări, și i-a dat abilitatea să rabde focul!

 

Despre aceasta se vorbește foarte bine într-un imn vechi:

“Când prin foc va trebui să treci,

În Harul meu caută toată puterea!

Din cuptorul de foc, cu sufletul nevătămat,

Ca un aur vei ieși, spre bucuria celorlalți.”

 

Adevărul, că “Dumnezeu știe să izbăvească pe oamenii cucernici de la ispite... ” să fie pentru tine o încurajare mare în perioadele grele din viață, “ca să te poți împotrivi în ziua cea rea şi să rămâi în picioare după ce vei fi biruit totul.” (Efeseni 6:13)! În numele Lui Iisus Hristos, amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

“Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 414
  • Export PDF: 3
Opțiuni