„Voi sunteți lumina lumii.”

de Gicu Cotleț

Se spune că într-o zi un vizitator oarecare s-a oprit să viziteze istoricul port francez Calais. Curiozitatea l-a dus la turnul ce adăpostea farul care lumina noaptea Oceanul Atlantic. În vizita lui s-a întâlnit cu omul care supraveghea farul din acel port strategic francez. Acest om era foarte mândru de slujba lui și povestea cu înflăcărare despre farul care noaptea lumina până la 10 ligi marine (48km). Fără ezitare vizitatorul îl întrebă pe omul din port: „Ce faci dacă într-o noapte una din luminile farului nu se aprind și astfel farul nu lumineză?” Fără șovăire omul îi răspunse vizitatorului: „Niciodată nu se poate întâmpla așa ceva... este imposibil! Domnule, privește spre ocean, acolo circulă sute de vapoare cu destinații diferite, care au nevoie să vadă lumina acestui far pentru a se putea orienta în direcția lor de mers. Dacă în noaptea aceasta lumina farului s-ar stinge, s-au nu ar lumina la intenstatea maximă în scurt timp conducerea portului ar primi o scrisoare în care s-ar spune: „În noaptea din data cutare, la ora cutare, farul din portul Calais n-a luminat la intensitatea cerută ca să poată fi observat. Prin aceasta deducem că omul care veghea farul la data respectivă nu și-a facut datoria și astfel multe vapoare au fost în pericol în acea noapte furtunoasă.” Domnule de multe ori în noțile  întunecate stau singur și privesc în zare la apele învolburate ale oceanului și mă întreb: „Oare ochii obosiți ai tuturor celor care se află în călătorie pe ocean în această noapte privesc spre farul din acest port pe care eu îl supravghez? Este el oare aprins sau este stins? Luminează el la intensitatea maximă sau doar licărește din când în când? Nu, nicidecum, este imposibil să se poată întâmpla așa ceva.”

Trăim într-o lume în care se pare că întunericul încearcă să biruiască lumina. Se caută fel de fel de surogate care să înlocuiască lumina. În timpul când eram în România se spunea că adevărata lumină vine dinspre răsărit adică de la Uniunea Sovietică. Astăzi unii așteaptă ca lumina adevărată să vină de la Ierusalim, Roma sau de la Casa Albă, dar așteptarea le este zadarnică.

Toți cei care vor să afle adevărata sursă de lumină, o găsesc doar Cuvântul lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură care poate să lumineze viața celor care încă mai umblă în întuneric. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8:12) El mai spune „Cât sunt în lume, sunt Lumina lumii”. (Ioan 9:5)

Așa după cum lumina farului din port niciodată nu se poate stinge, așa este și cu Lumina Domnului Isus care nu se v-a stinge niciodată pentru că ea vine direct de la Tatăl Luminii, de la Dumnezeu. Domnul Isus a venit în lume ca să răspândească lumina și nicidecum s-o pună sub obroc ci s-o pună în sufletul oamenilor pentru a le lumina cărarea vieții de zi cu zi.

Singura modalitate de-a birui întunericul din lumea aceasta este prin răspândirea luminii Domnului Isus Hristos. „În El era (este) viața, și viața era (este) lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o.” (Ioan 1:4,5) Nu puțini sunt aceea cărora le este frică de lumină și preferă mai mult întunericul decât lumina. Unul din cele mai bune exemple este relatat de Evanghelistul Marcu în capitolul 5 unde Domnul Isus vindecă pe un îndrăcit. „Cei ce văzuseră cele întâmplate, le-au povestit tot ce se petrecuse cu cel îndrăcit și cu porcii. Atunci au început să roage pe Isus să plece din ținutul lor.” (Marcu 5:16,7) Domnul Isus nu forțează pe nimeni să primească adevărata lumină ci dă fiecăruia libertatea de-a alege între lumină și întuneric.

Domnul Isus n-a venit numai ca El să fie lumină ci a venit ca să dăruiască din lumina Sa și ucenicilor Săi cărora le-a spus: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14-16)

Conform învățăturii Domnului Isus, familia este locul cel mai important unde toți cei care pretind că sunt urmași ai lui Isus trebuie să fie lumină. Al doilea loc unde ei trebuie să lumineze este „înaintea oamenilor” cu care interacționează în fiecare zi.

Toți cei care vor să fie lumină și să strălucească în întunericul lumii în care trăim trebuie să fie flămânzi după neprihănire, să fie milostivi căci ei vor avea parte de milă. Ei vor vedea fața lui Dumnezu și vor fi fericiți. Iar cei cu inima curată, și împăciuitori vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu. Cred că nu este onoare mai mare decât să fi numit fiu al luminii sau fiu al zilei și nu fiu al nopți și a întunericului. (vezi 1 Tesaloniceni 5:5) Cuvântul lui Dumnezeu spune „căci roada luminii stă în bunătate, în neprihănire și în adevăr.” (Efeseni 5:9)

Trăim într-o lume unde cei bogați sunt ridicați la statutul de „fericiți” iar cei săraci sunt desconsideți. Astăzi societatea îi fericește pe cei ce „Li se bulbucă ochii de grăsime, și au mai mult decât le-ar dori inima, râd și se veselesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, își înalță gura până la ceruri, și limba le cutreieră pământul.” (Psalmul 73:7-9) Dumnezeu însă îi fericește pe cei ce plâng, pe cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul.

În vremurile străvechi orașele mari erau luminate cu lămpi cu petrol și în fiecare seară era un om care se chema lampagiu care aprindea pe rând lampile de pe stradă. El mergea din loc în loc și aprindea lampă după lampă fără să fie băgat în seamă de cei din jur. La început el putea fi observat doar după umbra din întuneric dar după ce toate lămpile erau aprinse puteai să-l recunoști. Ce bucurie și ce schimbare era când întreagă stradă era luminată.

Domnul Isus a fost primul care a venit în lume ca să aprindă lumina în inimile noastre. „Lumina aceasta era adevărata lumină, care lumineză pe orice om, venind în lume.” (Ioan 1:9)

Astăzi și noi suntem chemați să aprindem focul sfânt, iar lumina Evangheliei să nu lumineze doar o stradă neînsemnată ci un oraș întreg, o țară întreagă, lumea întreagă.

Chemarea cântări creștine este relevantă și astăzi pentru noi toți. Ea spune:

O chemare vine din întunecimi
Luminaţi! , luminaţi!
Strigă! suflete pierdute în adâncimi
Luminaţi! , luminaţi!

Luminaţi aprindeţi focul sfânt!
Pe pământ lumini să fiţi
Luminaţi aprindeţi focul sfânt!
Pe pământ să străluciţi

Nicicând să nu obosiţi în lucrul sfânt
Luminaţi! , luminaţi!
Pregătiţi coroane încă pe pământ
Luminaţi! , luminaţi!

Condiția esențială a creștinului pentru a putea fi lumină, trebuie ca el mai întâi să fie iluminat de Duhul lui Dumnezeu. Lumina pe care creștinul trebuie să o răspândeacă trebuie să vină din interior spre exterior. Cei din jur privesc zilnic la umblarea și trăirea noastră și ei trebuie să-L vadă pe Domnul Isus trăind și luminând viața noastră.

Așa cum farul din porturile marine luminează zeci de kilometri pe oceanul învolburat al secolului al-XXI - lea și noi suntem chemați să fim lumini în familie, la locul de muncă, în biserică și în societatea în care trăim. Ochii Celui Preanalt privesc astăzi înspre noi să vadă dacă farul credinței este aprins sau este stins? Luminează el la intensitatea maximă sau doar licărește din când în când?

Doamne ajută, Doamne dă-ne izbândă să fim luminii spre Slava lui Dumnezeu.