Dorindu-L pe Dumnezeu - Partea 3
Autor: John Piper  |  Album: Dorindu-L pe Dumnezeu  |  Tematica: Bucurie
Resursa adaugata de Mada_O in 24/07/2017
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Referințe

    Vom avea o conferință despre John Calvin în septembrie, pentru că anul acesta se împlinesc 500 de ani de la nașterea lui, iar tema conferinței va fi "Împreună cu Calvin în teatrul lui Dumnezeu". Spun lucrul acesta doar ca să vă arăt următoarea imagine: pentru el, și eu cred că are dreptate, lumea, universul reprezintă teatrul lui Dumnezeu. Aici se desfășoară acțiunea, având ca unic scop să arate slava lui Dumnezeu. Așadar, Dumnezeu are 2 cărți, două scenarii (voi avea câteva discursuri pe tema aceasta). Aceasta este versiunea autorizată, care ne spune ceea ce știm că este adevărat. Restul lumii reprezintă a doua carte. Nu este o versiune autorizată, fiind ambiguă, dar putem citi în ea o mulțime de lucruri despre Dumnezeu. Venind încoace dimineața asta, nu știu dacă ați observat parhelia, fenomenul acesta incredibil! Aici e soarele, care a răsărit cu 35 de minute în urmă, având de ambele părți acele paranteze aurii. Se întâmplă foarte rar, am văzut așa ceva numai de 2 ori în viață. E ca și cum Domnul ar pune soarele între ghilimele, spunând: "În cazul în care n-ați observat, aici e soarele, între aceste două paranteze de aur." Minunat! Mai târziu, voi atinge acest punct, că putem să ațâțăm bucuria în viețile noastre privind la martorii slavei lui Dumnezeu din lumea aceasta. Nu doar din lumea naturală, dar și din lumea socială, politică, umană, culturală.

    Cu câteva zile în urmă am scris un blog... Nu, pardon, e articolul "Gustați și vedeți" de săptămâna asta, intitulat "Președintele, accidentul de avion și răbdarea lui Dumnezeu", parcă așa era. Sincer, pur și simplu, nu-mi pot scoate din minte acel accident de avion. E așa de copleșitor! Nu pot să cred că acel avion care zbura cu 300-500 km/h la acest unghi, și acel stol de gâște care zburau la acest unghi, au găsit milisecunda exactă în care câte o pasăre să intre în ambele motoare! E imposibil! Motoarele s-au oprit complet! Apoi avionul aterizează pe apă și plutește! 77 de tone de oțel, cu rezervorul plin de combustibil, plutind destul cât fiecare pasager să poată fi evacuat, doar cu câte o zgârietură la picioare ici-colo. Ăsta e Dumnezeu! De la început până la sfârșit, Dumnezeu vorbește, dacă avem urechi de auzit. "Eu pot să prăbușesc avioanele și pot să le fac să plutească. Eu pot să-ți pun capăt vieții și pot să te salvez, domnule președinte. Trezește-te, America! Pocăiește-te, cât mai este timp! Sunt un Dumnezeu plin de milă și plin de putere." Eu doar vă dau ilustrații cum, privind lumea, putem fi provocați.

    Nu știu ce site de știri folosiți, dar în dimineața asta, când am accesat situl meu de știri - folosesc o aplicație și îmi apar doar titlurile, s-au afișat titlurile, și am fost așa de mișcat de acel fotomodel din Brazilia care a murit ieri. Știe cineva despre cine e vorba? Mariana Bridi care, bineînțeles, în cea mai mare parte a timpului nu avea haine pe ea. Avea 20 de ani și a murit. S-a îmbolnăvit în decembrie și i s-au amputat mâinile și picioarele cu câteva zile în urmă. S-a internat în spital pe 3 ianuarie. A concurat pentru "Miss World" din partea Braziliei de două ori. Deci vorbim despre un corp superb, da? A murit... după ce i-au fost tăiate mâinile, după ce i-au fost tăiate picioarele, din pricina infecției bacteriene care n-a putut fi controlată. La 20 de ani... "Frumusețea este deșartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată." Cât de deșert este să trăiești pentru frumusețea exterioară! Sigur, îți place s-o ai, îți place s-o vezi, dar nu despre asta e vorba, căci n-o să-ți ajute cu nimic, când ai 20 de ani și ți se amputează mâinile. Când s-a întâmplat, probabil ea și-a zis: "Eu plec de aici. N-am să mai trăiesc." Așadar, citești știrile, le vizionezi, privești parhelia, pur și simplu, iei parte în direct la acest teatru al lui Dumnezeu. Apoi, treci totul prin filtrul acestei cărți, ca să fii sigur că interpretezi corect, și o lași să-și facă efectul: "Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, la altarul lui Dumnezeu care este bucuria și veselia mea, și Te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu!" Ce frază minunată: "Voi merge la Dumnezeul nespusei mele bucurii." Îmi doresc așa de mult lucrul acesta pentru voi. Când voi muri și voi pleca - sunteți mulți tineri aici - veți trăi 50 de ani după mine. Gândiți-vă la asta: încă 40-50 de ani după ce voi ajunge în cer, iar dorința mea cea mare va fi, dacă mi se permite, să privesc în jos și să văd pe unii din voi peste 30 de ani stând înaintea cuiva sau vorbind cu copiii voștri și spunând: "Dumnezeu este nespusa mea bucurie!"

 

    Tată, mă rog acum când suntem pe cale să intrăm în această sesiune, să trezești inimile noastre. Doamne, deși sunt aici oameni de pe întregul spectru spiritual, unii dintre ei probabil nici măcar născuți din nou, neaprinși la viața spirituală, astfel că o ședință ca aceasta nu le poate face nimic. Doamne, fă-Ți lucrarea de mântuire, de sfințire, de bucurie, de biruință asupra păcatului, în această sală. Mă rog în Numele lui Isus. Amin.

 

    Bine. Avem două unități de parcurs, și cred că le vom face în trei secțiuni, sau poate în mai multe, depinde cum le împărțim; dar acum suntem la numărul 6 și numărul 7 în ghidul vostru: "Marea obligație - urmărirea bucuriei. Argumente biblice" și "Atunci cum să luptăm pentru bucurie?" Oridecâteori am ținut acest seminar, nu cred că am reușit vreodată să-l termin. O, ce mult mi-aș dori să-l pot termina! Dar puteți vedea pe foaie că sunt multe bucate acolo de consumat, și mai sunt și miezoase pe deasupra, așa că îmi vine greu să trec prea repede peste ele. Așa că iată-ne aici, la numărul 6 - "Marea obligație". Ideea este aceasta: "Tocmai am pledat parțial, sau cel puțin am încercat să explicăm hedonismul creștin ca pe adevărul următor: dacă Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi când suntem cei mai satisfăcuți în El, atunci urmărirea satisfacției în El este o datorie. Asta ne guvernează viețile, pentru că acesta e modul în care El primește slavă. Până acum nu am privit foarte mult în Biblie. Ne-am uitat la Edwards, la Lewis, la pelerinajul meu, dar de acum înainte va fi doar Biblia, cu doar câteva citate strecurate pe alocuri. Fiindă apare întrebarea: "Tot discursul acesta despre urmărirea bucuriei și Dumnezeu fiind proslăvit în bucuria noastră se află cu adevărat în Biblie?" Asta contează, la urma urmei. Părerea mea nu contează, pelerinajul meu nu contează, dar Cuvântul lui Dumnezeu contează la infinit.

    Deci vom privi la un text, dar nu mă pot obține să nu încep din nou cu un alt citat din Lewis: "Noul Testament are multe de spus despre lepădarea de sine, dar nu despre lepădarea de sine ca un scop în sine. Ni se spune să ne lepădăm de noi înșine și să ne luăm crucea, ca să-L putem urma pe Hristos, și aproape fiecare descriere a ceea ce vom primi la sfârșit dacă facem așa, conține un apel la dorință. Îmi aduc aminte, asta e luat din "Povara slavei și alte eseuri" (engl. "the weight of glory and other addresses"). Ar fi trebuit să iau cartea cu mine ca s-o puteți vedea. Se întâmpla în 1968, în toamnă, la prima mea sesiune la seminarul Fuller. Sunt îndrăgostit nebunește de Noel Henry, logodit, urmează s-o iau în căsătorie pe 21 decembrie în acel an. Dar acum suntem în septembrie, eu sunt în Pasadena, iar ea lângă Chicago și își încheie studiile ca să ne putem căsători și să nu ne mai stea școala în față. În fața ei. Eram singur și melancolic, pășind pe Aleea Colorado, și am intrat într-o librărie Vermond. Erau două stive de cărți pe niște mese speciale, și cartea aceasta: "Povara slavei". N-o mai văzusem niciodată, stătea acolo. Îl știam pe C. S. Lewis, citisem "Creștinismul redus la esențe" și cam atât în facultate. Am pus mâna pe acea carte albastră și am deschis la prima pagină, pagina care se află chiar aici. Viața mea n-a mai fost niciodată la fel începând de atunci. Asta spune el: "Dacă mai dă târcoale prin mințile moderne noțiunea că urmărirea propriei bunăstări și speranța fierbinte de a ne bucura de ea sunt un lucru rău..." Eu chiar așa simțeam! Lepădarea de sine înseamă renunțarea la dorințele... Da. "Dacă mai dă târcoale noțiunea că [...] speranța fierbinte de a ne bucura de propriile noastre dorințe și bunăstare sunt un lucru rău, eu afirm că această noțiune s-a furișat de la Kant și de la stoici și că nu face parte din credința creștină!" Uau! Glumești? Chiar crezi asta? "Într-adevăr, dacă luăm în considerare promisiunile deloc timide de răsplătire și uimitoarea făgăduință a răsplătirii în Evanghelii, se pare că Domnul nostru nu vede dorințele noastre prea puternice, ci prea slabe. Suntem creaturi cu inima împărțită, prostindu-ne cu băutură, sex și ambiții, în timp ce bucurie infinită ne este oferită, exact cum ar face un copil neștiutor care vrea să meargă să facă turte de noroi în uliță, pentru că nu-și poate imagina ce înseamnă o ofertă de a merge în vacanță la mare. Ne lăsăm mulțumiți mult prea ușor." Ăsta da aur! Amin.

    Iată hedonismul creștin. Este oare biblic? Iată întrebarea. Argumentul numărul 1. Răspunsul este "da". Argumentele contează. Îmi amintesc de dr. Fuller care mă ajuta să văd aceste lucruri în acele zile. Avea o observație formidabilă: "Citiți comentarii și citiți cărți, dar nu băgați în seamă concluziile lor. Doar evaluați-le argumentele." Orice poate trage o concluzie: falsă, adevărată, sau prostească. Dacă citiți cărți doar pentru concluzii, dacă adunați doar păreri, ce vă veți face? Vă veți baza opiniile după majoritate? Argumentele sunt cele care contează, nu concluziile!" Așadar, eu vă doar argumente acum. Câte am, vreo 15?

    Numărul 1: există porunci biblice să urmărim bucuria în Dumnezeu. "Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima." "Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă! Scoateți strigăte de bucurie!" Psalmul 33: "Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul!" Psalmul 76: "Se bucură neamurile și se veselesc." Psalmul 100: "Strigați de bucurie către Domnul, toți locuitorii pământului! Slujiți Domnului cu bucurie, veniți cu veselie înaintea Lui!" "Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!" Acestea nu sunt sugestii, sunt porunci. Iată de ce hedonismul creștin este atât ușurător, cât și copleșitor.

    Numărul 2: există o amenințare biblică dacă nu ne vom urmări bucuria în Domnul. Deuteronom 28: "Pentru că, în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului, Dumnezeului tău, cu bucurie și cu dragă inimă, vei sluji vrăjmașilor tăi, pe care-i va trimite Domnul împotriva ta." Îmi aduc aminte că citeam într-o carte a lui Lewis un citat de Jeremy Taylor: "Dumnezeu ne amenință cu lucruri groaznice dacă nu vom fi fericiți." Când am citit partea asta, m-am gândit: "Ce inteligent." Și au trecut ani până când am văzut versetul acesta în Biblie, că nu-i inteligent, ci e biblic. Dumnezeu ne amenință cu lucruri groaznice dacă nu vom fi fericiți. El îi spune unui păstor: "Ar trebui să-I slujești Domnului cu bucurie." Dacă rămâi îmbufnat în lucrarea ta, o, atunci e greu să fii păstor. O, sunt așa de multe sacrificii în slujire. Vai, ce povară car pentru voi, oameni buni... Până la urmă, toți veți ajunge bolnavi, deranjați psihologic. Asta fac păstorii care simt așa, produc biserici bolnave. Dacă vrei o biserică sănătoasă, conform cu Evrei 13:17, trebuie să fii bucuros în lucrare. Bineînțeles, dacă nu ești fericit, dar încerci să pari, vei produce o biserică fățarnică. Deci, realitatea trebuie să se vadă. Ori ieși din asta, ori îl iubești pe Dumnezeu.

    Argumentul numărul 3: esența răului și a păcatului este să ne urmărim satisfacția în afara lui Dumnezeu. Ieremia 2: "Mirați-vă de așa ceva, ceruri, înfiorați-vă de spaimă și groază, zice Domnul. Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat." Care sunt aceste păcate? Unu: "M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii". Doi: "Și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă." Iată o definiție grozavă a răului. Dacă cineva ar zice: "Bine, creștinilor, ce credeți voi că este răul?" "Păi, homosexualitatea, avortul...", asta gândesc oamenii. Nu, răul este să ți se ofere un izvor din care să bei, dar tu să-i întorci spatele și să-ți bagi capul în mizerie, să lingi mizeria. Asta este răul. Asta ne spune pasajul - "Poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii", și încearcă să facă puțurile crăpate să țină apa, dar n-o vor face. Să scurmi prin mizerie: "Of, unde-i apa, unde-i apa, unde-i apa?" Așa face lumea, încearcă orice în afară de Dumnezeu. "Trebuie să fie pe aici, pe undeva. Trebuie să fie fericire undeva... poate în bani..." De cealaltă parte este Dumnezeu, cu mâinile întinse, pline de apă veșnică și răcoritoare, apă vie." Deci, rețineți: definiția răului în Biblie este să dai cu piciorul în bucuria pe care o oferă Dumnezeu și s-o găsești în altă parte. Asta este definiția răului. "Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." Este traducerea literală din Romani 3:23. Iar cuvântul "lipsiți" îl iau din Romani 1:23: "și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu slava făpturii." Aceasta este definiția păcatului: Dumnezeu să se ofere ție, cum li S-a oferit lui Adam și Eva, și să alegi independența și afirmarea de sine, în locul bucuriei purtării de grijă a Tatălui nostru în grădină. Asta este păcatul. Deci nu definiți păcatul în termenii "ce să faci" sau "ce să nu faci". Definiți păcatul ca "orice lucru în care îți găsești plăcerea mai mult decât în Dumnezeu." Iar majoritatea acestor lucruri sunt idoli inocenți. Cele mai multe păcate nu sunt curvia, beția, furtul. Cele mai multe păcate sunt să ne găsim plăcerea în lucruri nevinovate mai mult decât în Dumnezeu, și astfel făcând din ele idoli. Tocmai de aceea adevărul acesta este așa de copleșitor.

    Argumentul numărul 4: afecțiunile - cuvântul arhaic din sec. XVIII pentru "emoții", sunt, conform Bibliei, esențiale pentru trăirea creștină. Răspund acum celor care spun: "Treaba asta cu hedonismul creștin înalță afecțiunile sau emoțiile pe o poziție pe care Biblia nu li-o atribuie. Biblia vorbește în termeni de slujire, datorie, sacrificiu, lepădare de sine, ascultare. Iar acum ne vorbești despre toate aceste emoții, care nu rămân nicicând în loc, sunt când sus, când jos, nu le putem lua în seamă, dar celelalte contează. Să luăm o altă povestire. La facultatea Wheaton, anul I, la un curs de apologetică cu Millard Erickson. Millard Erickson era la Wheaton în zilele acelea, în toamna anului 1967. Am citit din Joseph Fletcher, "Etica situațională". Ridicați mâna dacă ați auzit vreodată de cartea aceasta. E o carte veche, nu una foarte bună. A trebuit s-o citim, apoi s-o dezbatem. Pot să-mi amintesc că unul dintre argumentele din carte era: "Dragostea nu poate fi o emoție, nu poate implica emoțiile, pentru că este poruncită în Biblie și nu poți să poruncești unei emoții; prin urmare, dragostea stă în puterea voinței." Poți să poruncești voinței, dar nu poți porunci emoțiilor, acesta era argumentul. Îmi amintesc că la acea vreme nu știam foarte multă teologie, pur și simplu, crescusem într-o cămin creștin, și învățasem din Biblie. E așa de minunat să poți asimila așa de mult din Biblie, pentru că dacă educi un copil să învețe mult din Biblie, chiar dacă nu e un teolog, pentru că își cunoaște Biblia tot va putea mirosi când este ceva putred, chiar dacă nu va putea explica de ce este rău, ceea ce e foarte bine. Pentru că asta îl va ajute pe copil să ocoloească multe lucruri, va merge după fler atunci când nu va putea exprima cu gura: "Asta nu miroase a bine, care-i problema? Ceva nu este în regulă cu acest argument, nu mă convinge."

    Eu nu-mi puteam da seama ce era în neregulă cu acel argument, dar acum știu ce e greșit. Una dintre premise este falsă. Argumentul vine așa: Dragostea este poruncită - prima premisă. Premisa 2 - Nu poți porunci emoțiilor. Concluzie - (silogism aristotelian) Concluzie - Prin urmare, dragostea nu este o emoție. Logică bună, dar premisă falsă. A doua premisă este falsă. Emoțiile sunt poruncite în toată Biblia! "O, da! Am citit Biblia ani de zile, iar omul acesta spune că nu poți să poruncești emoțiilor?" Priviți. "Să nu poftești niciun lucru" este chiar la mijlocul... Hopa, "să nu poftești casa aproapelui tău", dar ce este pofta? O dorință rea. Înseamnă să dorești lucruri interzise într-un mod greșit. Să n-o ai! Încetează să mai ai această emoție! Aceasta-i legea. Mulțumire. "Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți." Ești îngrijorat? Nemulțumit? Încetează! "Cum? Îmi spui să mă opresc? Dar asta-i un sentiment! Mulțumirea este un sentiment. Cum pot să încetez să mai fiu nemulțumit? Îmi spui să fac asta?" Da, ne spune să ne oprim, e o poruncă. Dragoste de frați neprefăcută: "Deci, ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele prin Duhul ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima." Nu zice doar: "Excercită puterea voinței făcând bine oamenilor, și vom numi asta dragoste", ci precizează: "neprefăcută, din toată inima". Simte-o! Asta spune. Nădejdea: "Pentru ce te mâhnești, suflete și gemi înăuntrul meu? Nădăjduiește în Dumnezeu!" O poruncă - "Nădăjduiește, din sufletul tău." "Încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus."O poruncă să nădăjduim. Speranța este o emoție. Nu e doar o convingere. "Știu că Isus vine, speranța mea este zero, nu doresc asta defel, așteptări ioc, e o chestie ce ține de cunoaștere." Asta nu-i nădejde. Diavolul știe că Domnul vine, dar nu nădăjduiește în ea.

    Teama. Luca 12:5 - "Am să vă arăt de cine să vă temeți. Temeți-vă de Acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă." Deci, dacă nu te temi de Dumnezeu, bine ar fi s-o faci. Iar asta-i o emoție. Pacea. "Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre." Pacea este o emoție. Deci, simte-o. Râvna. "În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului." Fiți plini de râvnă cu duhul. Dacă duhul tău este căldicel, lâncezit, ațâță-l! Începe să fii pln de râvnă. Părerea de rău. "Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng." Fii o persoană empatică. Dacă ești o persoană dură, și treci pe lângă oameni care plâng, dar nu simți empatie pentru ei, începe să simți! Nu-i uimitor? Scuze, tocmai mă întrebam: "De unde a scos-o John Fletcher pe asta? Ce a citit?" Sunt așa de mulți teologi care scriu cărți fără să citească Biblia. Chiar o fac! Trebuie să fii foarte atent. Am un prieten care are un Master în Divinitate, gradul cel mai înalt pentru un pastor, are un Master în Divinitate la Școala de Divinitate din Yale, și nu a participat niciodată la un curs de Noul Testament. Nu în greacă, nu mă refer la un curs de Noul Testament în greacă, ci la cursuri de Noul Testament de niciun fel. Asta era acum 25 de ani. Nu știu ce se face astăzi, dar am auzit vestea aceea și m-am gândit: "Măi, măi!" Dorința. "Ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc și curat [al Cuvântului]." Deci dorința este poruncită. Mila. "Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși." Bine. E doar un eșantion... Hopa, încă două. Recunoștința. "Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului. Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului." Iar versetul de aur pentru săptămâna aceasta... ia stai, n-am învățat versetul de aur greșit? Eu învăț: "Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile." Este acesta versetul de aur pentru săptămâna asta? Este? În regulă. Începe aici... Nu-i nimic, o să-l învăț. E pentru că micul meu calendar misionar începe cu "Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile." În orice caz, asta-i ideea. "Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile" este o poruncă. Recunoștința este un sentiment, știți asta, nu? Sper că niciul din voi nu se gândește: "Lucrurile acestea nu sunt emoții cu adevărat." Ia stați un pic. Când bunica ta, sau mama ta, oferă copilului tău un dar de Crăciun care nu îi place, cum ar fi șosete - sigur,  i-ar face niciodată așa ceva, dar să zicem că o face - deci, șosete, iar copilul desface cutia și scoate  osetele... În momentul acela, copilul care și-a învățat datoria, va zice: "Mulțumesc, bunico." Dar dacă e un camion de pompieri, el va simți "Mulțumesc!" Și e o diferență între cuvântul "mulțumesc" și recunoștința. Recunoștința este poruncită, și e fie simțită, fie inexistentă.Smerenia de asemenea. Destul. Deci, argumentul numărul 4, sau care o mai fost, și anume: Hedonismul creștin, prin faptul că situează afecțiunile așa de sus,spunând că ele sunt poruncite și că Îl glorifică pe Dumnezeu, nu le înălțăm într-o poziție dincolo de cea în care le situează Biblia. Biblia poruncește peste tot emoții. Iată de ce, apropo, toate acestea vor fi necesare mai târziu ca să vedem cum facem ca să le urmărim. Voi stați acolo, așa cum am făcut-o și eu de atâtea ori, simțindu-vă devastați de faptul că jumătate dintre aceste emoții pe care tocmai le-am enumerat nu le simțiți în momentul de față. Și poate vă întrebați: "Să însemne asta că nu sunt creștin? Nu sunt o persoană emoțională... sunt un Minnesotean, aici în Carolina de Sud, ce mai..." Întrebările acestea sunt reale. Când citești Biblia și ești setat într-un anumit fel, poți să te simți devastat. Vom ajunge și acolo, acum doar vă arăt dificultatea.

    Numărul 5: un element esențial al credinței mântuitoare este să fim mulțumiți cu tot ce este El pentru noi. "Un element esențial al credinței mântuitoare", deci să mergem la Evrei, sau hai mai degrabă la Ioan, un singur text (să fim operativi): "Isus le-a zis: 'Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.'" "Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată." Observați paralelismul: a veni la Isus și a crede în Isus formează un paralelism aici. Înseamnă unul și același lucru. Nu înseamnă că trebuie să treci printr-un punct geografic, ci că poți chiar acum, pe scaunul tău, să vii la Isus. Este inima ta care se apropie de Isus. Deci întrebarea ar fi: În ce mod? Cum? Ce este această credință? Este să vii la El pentru a-ți astâmpăra foamea, este să crezi în el pentru a-ți potoli setea. Deci definiția mea a credinței este să vin la Hristos în inima mea pentru satisfacție, înrădăcinată în tot ceea ce este și face El. Nu vreau să exclud crucea, nu exlud slava Lui, dar atunci când cred, credința în Isus nu înseamnă doar să cred fapte, ci înseamnă că mă apropii, vin la El și mă țin de El ca de Cel care îmi dă foamnea la o parte, Cel care îmi astâmpără setea. Asta cred că reiese din aceste cuvinte: foame, sete, vino, crede. Cred ca dacă veți studia natura credinței mântuitoare, veți descoperi că nu este doar cognitivă, ci este afectivă, prin faptul că se "odihnește" în Isus, ca fiind Domnul și comoara noastră. Toate acestea sunt argumente că urmăririrea bucuriei pentru glorificarea lui Dumnezeu este biblică.

    Numărul 6: semnificația convertirii constă în găsirea plăcerii în slava lui Dumnezeu. Deci susțin că, în Biblie, convertirea, începutul vieții de creștin, constă în trezirea plăcerii în Dumnezeu mai presus decât în alte lucruri. Pasajul-cheie - sar peste celelalte și mă duc direct la pasajul cheie, chiar aici: Matei 13:44, o pildă într-un singur verset: "Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea." Mulți dintre voi știți, natura pildelor cere să nu cauți să faci fiecare detaliu să corespundă realității, ci privești la accentul care corespunde realității, așa că ar fi o mare greșeală să spunem că trebuie să cumperi Împărăția. Ideea centrală a acestei pilde este: când Regele Isus se arată, El apare atât de prețios persoanei care se convertește, încât merită să renunțe la orice alt lucru pentru a-L avea pe El. Iată ideea pildei, și chiar asta înseamnă convertirea. Când ți se întâmplă, ești convertit, devii un creștin. Am intelectualizat devenirea în creștin până la punctul în care chiar Diavolul ar putea s-o facă. Decizii, decizii, decizii... fără inimă, fără un transfer de comoară în emoții. Fiecare are o comoară. Dacă ești un necredincios, prețuiești lucruri mai mult decât pe Hristos. Sute de lucruri. Când ți se deschid ochii, ceea ce se cheamă "naștere din nou", care duce la convertire, ochii tăi se deschid ca să-L vezi pe Hristos ca pe "o comoară ascunsă într-o țarină". Toate celelalte lucruri: inelul de căsătorie, ceasul bunicului pe care ți l-a lăsat bunica, casă, familie... Isus a spus: "Cine nu urăște pe mama sa, pe tatăl său, nu poate fi ucenicul meu." De ce vorbit așa? E groaznic, groaznic să spui așa ceva, nu? Dar El încearcă să spună că "Dacă nu Mă iubești pe Mine mai mult decât pe mama sau pe tatăl tău", dacă nu faci niște schimbări în viața ta care vor fi interpretate de ceilalți ca și cum ți-ai urî familia, atunci probabil nu Mă cunoști, nu Mă iubești." A fi creștin chiar e radical. Hristos chiar este comoara noastră cea mai de preț.

    Deci cred că încercarea de a defini creștinismul excluzând urmărirea bucuriei în El este contrară naturii convertirii. Textul acesta, Filipeni 1:18, este probabil cel mai important text pentru susținerea afirmației că "Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi atunci când noi suntem cel mai deplin satisfăcuți în El." Acesta este stindardul care flutură deasupra hedonismului creștin."Dumnezeu este cel mai proslăvit în noi atunci când noi suntem cel mai deplin satisfăcuți în El." "Dă-mi un text, dă-mi un text! De unde ai scos acest gând?" Iată textul, haideți să-l citim: "Căci știu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie" - iată ce își dorește și speră așa de mult Pavel, "că nu voi fi dat de rușine" - un aspect negativ, "că nu voi fi dat de rușine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu..." Acesta este țelul său în viață, este și al tău? "Hristos va fi proslăvit", adică făcut să arate plin de slavă. Tu nu arăți plin de slavă, ci El arată plin de slavă datorită felului în care trăim tu și eu. "Hristos va fi proslăvit în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea." Deci, iată țelul stabilit: "Vreau ca Hristos să fie proslăvit", încercăm să găsim propozițiile.Avem pe Hristos, sau Dumnezeu, cel mai proslăvit, atunci când... ce? Acesta e scopul."Vreau ca El să fie cel mai proslăvit, cel mai glorificat", iar Pavel spune: "Aceasta e dorința mea.Vreau ca viața mea, trupul, sufletul meu în întregime, atât prin viață, cât și prin moarte, să-l facă să arate proslăvit." "Căci, pentru mine, a trăi este Hristos", iar asta corespunde cu "viața", "a trăi". "și a muri", care corespunde cu "moartea". Deci ce face Pavel în versetul 21 este să explice și să susțină afirmația pe care tocmai a făcut-o despre pasiunea lui. "Vreau ca Hristos să fie proslăvit în trupul meu, prin viața mea, prin moartea mea", apoi explică cum se va întâmpla. "Căci, pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri..." - și aici este cheia - "este un câștig." Acum, luați doar perechea cu "moartea" și citiți-o. "Nădăjduiesc că Hristos va fi proslăvit în trupul meu prin moartea mea, căci pentru mine a trăi este un câștig." Vedeți sensul? Parafrazare: "Hristos va fi făcut să arate proslăvit prin moartea mea atunci când, în moartea mea, Îl experimentez pe El nu ca o pierdere a acestei lumi, ci ca un câștig."

    Iată temelia mea. Ajungi la moarte, la spital... câmpul de luptă, câmpul de misiune, după un accident de mașină, sau orice. Vei muri într-o zi. S-ar putea să nu ai nici șansa să te gândești la asta dinainte; când are loc, poate subit, te-ai dus. Majoritatea oamenilor au ceva timp să se gândească la ea. Câteva săptămâni, ani, minute... În momentul acela, în acel proces - Pavel a avut capul retezat de Nero, deci a avut ceva timp. O oră sau două, în timp ce trecea prin acel proces, mergând spre locul de execuție. A avut ceva timp să se gândească la asta. "Doamne, vreau să arăți bine aici. Vreau să fii văzut proslăvit aici." Cum faci asta? Cum Îl faci pe Dumnezeu să fie proslăvit? Răspunsul: să-L experimentezi pe El ca un câștig. Deci, dacă toate înclinațiile tale din acel moment vor fi: "Îmi pierd soția, îmi pierd copiii, îmi pierd lucrurile, îmi pierd sănătatea, îmi pierd pensionarea, îmi pierd faima, Doamne, pierd totul! Vai, vai, vai!"Cum va arăta Hristos? Ești pe cale să-L întâlnești. Nu pare prea valoros, nicidecum proslăvit.Dar dacă ești satisfăcut în El, dacă te uiți la lumea întreagă: "Iată soția mea, iată copiii mei, iată visul pentru pensie,nu va avea loc, iată toate lucrurile pe care le-aș fi putut scrie sau predica, toate vor fi duse într-o oră..." Și iată-L pe Hristos. Ce vor vedea infirmierele? Ce vor vedea medicii în tine? Te vor vedea oare spunând: "Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al plecării acasă, la El"? Câștig! Câștig! Pierdere. Câștig! Acesta este argumentul. Toată parafraza mea: "Hristos este cel mai proslăvit în trupul meu atunci când eu, când ajung să mor, sunt cel mai satisfăcut în acest câștig." Lucrul acesta ni-l învață în acest text, chiar acolo. Vrei ca Hristos să arate bine prin moartea ta? Experimentează moartea ca un câștig, nu o pierdere.

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 533
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni