Suferinţa
Autor: Ficard Florica  |  Album: O cântare nouă  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 01/10/2012
Dacă-n inimă I-ai auzit chemarea
Şi totuşi peste tine vine încercarea,
Fii fericit, că-n harul sfânt tu eşti primit
Lumina şi Iubirea din plin te-au învăluit.

Nu uita: calea spre El este şi suferinţă
Primeşte-o dar cu bucurie în a ta fiinţă
Avem o luptă cu demonii, cu Satan,
Dar la sfârşit, vedea-vom feericul LIMAN.

Fii plin de râvnă, răbdare, vrednicie,
Că doar aşa vei sta cu El o veşnicie
Acceptă suferinţa, privind-a Domnului faţă,
Puţin a mai rămas pân-la acea zi măreaţă.

Amin



Sa ne indreptam cu tot sufletul spre Domnul Isus.
Adăugat în 01/10/2012 de mihaisvetlana
Cu adevărat puțin mai este și azi suntem oricum mai aproape ca atunci când am crezut. Ce ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu și răsplătirile Sale? Doar o inimă rea și necredincioasă! Doamne păzește-ne și luminează-ne și ajută-ne să rămânem credincioși, mulțumitori și recunoscători!
Adăugat în 01/10/2012 de Ioanhapca
din zi în zi tot mai frumos, tot mai deosebit. Domnul revarsă din plin, harul şi îndrumarea Lui peste tine. Versuri frumoase.
Fii binecuvântată har şi pace.
Adăugat în 01/10/2012 de 1954adina.9mai
FRUMOS INDEMN,BUNA, INCREDINTARE, FI BINECUVINTATA!
Adăugat în 01/10/2012 de sanda_tulics
Domnul să-şi reverse din plin bunătăţile peste toţi!
Adăugat în 01/10/2012 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 1792
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni