În marea pânză-a timpului teluric
Se-ncoardă anii unul câte unul...
Urziți din stropi de zi și de-ntuneric,
Pe marea tijă-a fusului, străbunul.

Mai toarce viața, -ncet, o nouă filă
Din fire răsucite cu răbdare...
Și-n sulul ei, ca-n foaia cea velină,
Nimic din ce-i urzit nu-i la-ntâmplare.

Un an se țese dintr-o nouă fibră,
Un altul moare sub o altă zare...
Dar țesătura din sclipiri și umbră
Etern rămâne-n sulul vieții tale.

Niciun cuvânt nu scapă de pe roată,
Niciun suspin nu piere în uitare...
Toate-au trecut, dar vii sunt totodată,
Toate s-au scurs; niciuna nu mai moare.

Nici lacrimi adunate pe sub gene,
Nici ce-ai gândit, dar nu ai spus vreodată,
Din rău și bine ți-ai croit noiene
De martori vii la ceas de judecată.

Căci anul nou e firul din urzeală,
Un sunet scurt ce se repetă încă...
Ecou de har ce scoate la iveală
Marea-ndurare-a Celui ce e Stâncă.

„Mai iute ca suveica”-și zise Iov odată,
„Mai iute zboară anii cu-nchipuiri deșarte...
O fragedă suflare-i viața asta toată,
Nădejdile se curmă, luminile-s departe.” (Iov 7:6)

„Ca firul rupt deodată”, se tângui un rege,
„Din țesătura vremii ce i-a fost dată, scurtă,
Așa își curmă viața și tronuri și toiege,
Spre locuri de tăcere, spre umbră îndelungă.” (Isaia 38:12)

„Ca o peniță-i viața”, zâmbi cândva poetul,
Cu care scrii pe-un drum cu slovă-nlăcrimată,
Iar când ajungi la capăt, primești în mâini portretul
În care singur scris-ai osândă sau răsplată. (C. I.)

Fii înțelept, amice, înțelege:
Trecutu-i năvădit în pânza vieții.
La cumpăna de ani, acum, alege:
Să țeși în ea veșmintele dreptății.

Căci toarce viața, -ncet, o nouă filă
Din fire răsucite cu răbdare...
Și-n sulul ei, ca-n foaia cea velină,
Nimic din ce-i urzit nu-i la-ntâmplare.

A. H. , 01/01/2021