Chemare
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Nihil Sine Deo  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 10/09/2019
Chemare

La Domnul şi a Lui Chemare
Veniţi la slujba împăcării, -
Prin sângele Sfânt al iertării,
În dragostea-I nespus de mare
Sus la Golgota, în crucificare!

Veniţi, căci vremile din urmă
Se-apropie clar de încheiere,
Şi cei ce-au parte de înviere
Vor fi a Domnului Sfânt turmă
Transpuşi pe-o altă aliniere!

S-a terminat cu trista moarte
Ce-a fost învinsă la Calvar -
Punându-i-se în veci hotar...
Răscumpăraţii de-altă parte
Vor fi-ntregiţi în sfântul har.

Căci planul sfânt de izbăvire
Al cruntei lupte în Univers -
El şi-a-mplinit al său demers!
Omul l-a ridicat în mântuire
La noua ordine şi la alt mers.

Cei trecuţi prin valea plângerii
În ceruri nu se vor mai însura
Şi-acolo, nici nu se vor mărita
Ci toţi, în cer, vor fi ca îngerii
Lui Dumnezeu, spre slava Sa.

Treimea cea de îngeri amăgită
De Lucifer, contra Fiului Său,
Ce s-a pus sub steagul celui rău,
Din cei mântuiţi va fi întregită
Aducând glorie lui Dumnezeu.

Flavius Laurian Duverna
10 septembrie 2019


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 855
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni