Prea repede murim şi ne căim
Că zilele nu ştim să ne trăim,
Prea iute trece timpul peste noi,
E frig în suflet şi-s prea multe ploi.

Prea repede murim, târziu aflăm
C-atunci, când c-uşurare răsuflăm,
Ne-aşteaptă alte lacrimi, alt necaz,
Nu ne e dat s-avem aici răgaz.

Prea repede murim şi nu-nvățăm
Că în zadar de lume ne-agățăm,
Că-n trenul vieții suntem călători,
Că trecem noi, nu anii-s trecători!

Prea repede murim să nu iubim,
Să nu iertăm şi să ne învrăjbim,
Nu-i nimeni printre noi fără vreo "rană",
De ce lăsăm să ne despart-o toană?

Prea repede murim şi ne trezim
Că-i prea târziu ce-i strâmb să netezim
Am vrea la urmă drum drept să croim,
C-un petec nou un sac vechi să-nnoim…

Prea repede murim, dar nu vedem
Că, ori urcăm, ori mai adânc cădem,
Nimeni nu poate ţine timpu-n frâu
În holda Lui eşti neghină sau grâu!

Prea repede murim, de ce atunci
Ne înrobim şi ne căznim la "munci"?
De ce cărăm "poveri" fără vreun rost?
Plăti-vom scump cu-al veşniciei cost!

Olivia Pocol (Bâlc) - 21 Septembrie 2018