Armate
Autor: Fr.Pop Alexandru  |  Album: fara album  |  Tematica: Slujire
Resursa adaugata de sergiu44 in 31/08/2015
Armate fără număr se coboară
La cei ce luptă astăzi pe pământ,
Ei vin să ocrotească de ocară
Pe cei ce sunt poporul Celui sfânt.

În fruntea lor e Cel biruitorul
În inul alb şi soare îmbrăcat,
El e Isus Hristos Mântuitorul
Ce ne-a iertat al nostru greu păcat.

El n-a uitat căci suntem oastea sfântă
Ostaşii Lui ce zilnic îl urmăm,
Căci El este a noastră scumpă ţintă
Şi pentru El prigoane îndurăm.

El n-a uitat că-n totul şi în toate
El este-al nostru ajutor,
Închişi de-am fi, bolnavi sau libertate
Noi nu avem pe lume un alt Mântuitor.


S-apropie curând, curând apare
Cu oastea Lui cea veşnică de sus,
Cu El aduce marea sărbătoare
La cei ce numai Lui i s-au supus.

La cei ce-au ascultat mai mult de oameni
Pedeapsă le va da pe veşnicii,
Din ei nu va scăpa atuncea nimeni
În scrâşnete vor merge şi-n urgii.

Vor plânge atunci cu toţii harul
Ce l-au schimbat cu ură aicea jos,
Dar între noi şi ei va fi hotarul
De netrecut prin voia lui Hristos.

Să plângem azi cu toţi de bucurie
Căci noi ne închinăm doar lui Isus,
Şi că păşim spre marea veşnicie
Având ca ţintă Patria de sus.

Noi nu ştim cât vom rămânea aicea
Dar timpul tot să-l folosim,
S-aducem câţi mai mulţi să vadă crucea
Salvare pentru alţii noi să fim.

Armata fără număr e aproape
În fruntea ei se află chiar Isus,
De orice suferinţă să ne scape
Pentru răsplata veşnică de sus.

Noi să fim treji căci ziua nu-i departe
Când toţi vom fi de-aici pe veci salvaţi,
Să nu ne despărţim nici chiar la moarte
Şi-aici şi-n veşnicii noi să fim fraţi.

Armata mult dorită salvatoare
În fruntea ei cu Mirele Isus,
S-apropie, priviţi-o, e in zare
Ea vine să ne ducă-n ceruri sus.

Să nu cădem chiar azi de oboseală
Ostaşi să fim cât suntem pe pământ,
Să terminăm cu bine-aceasta şcoală
Să moştenim cununa Celui sfânt.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1430
Opțiuni