Cerințele vieții răstignite -3-
Autor: A. W. Tozer  |  Album: Viața răstignită  |  Tematica: Meditatii
Resursa adaugata de floridinmaracineni in 30/11/2023
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Cerințele vieții răstignite -3-

    REVELAȚIA

   Astfel, dacă dorim să trăim viața răstignită, trebuie să ne supunem complet, în ascultare de Domnul, și să ne predăm viața autorității lui Dumnezeu, pentru ca El să-Și poată face lucrarea. După ce ne-am dat la o parte din calea Sa, El are prilejul să ni Se reveleze nouă și lumii din jurul nostru ca nicicând altcândva.

   De  multe ori, singura cale prin care lumea Îl poate vedea pe Hristos este prin revelația dată de experiența creștinului în Focul Topitorului.

   După ce Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost aruncați în flăcări, Nabucodonosor s-a uitat în cuptor și a văzut ceva la care nu se așteptase. Crezuse că flăcările pe care le întețise îi vor mistui pe oameni. În schimb, nu numai că i-a văzut vii și nevătămați, dar a mai văzut și un al patrulea om în cuptor:

   Atunci împăratul Nebucadențar s-a înspăimântat și s-a sculat repede. A luat cuvântul și a zis sfetnicilor săi: N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legați? Ei au răspuns împăratului: Negreșit, împărate! El a luat iarăși cuvântul și a zis: Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați; și chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei! -Dan. 3,24-25-

   O, vedeți-l pe al patrulea om în flăcări! Aceasta este REVELAREA LUI DUMNEZEU. De ce este nevoie pentru a-L vedea pe Dumnezeu în acest  fel? De un cuptor. De ascultare de Dumnezeu și de supunere față de El în predare absolută. Asta-i tot!

   Focul din cuptor Îl revelează pe Hristos în mijlocul poporului Său, luând parte la părtășia lor.

   Focul din cuptorul lui Nabucodonosor nu a întrecut mireasma prezenței lui Dumnezeu. Închipuiți-vă bucuria acelor oameni în mijlocul flăcărilor. Nu există bucurie care să se compare cu bucuria de a fi într-un loc unde Dumnezeu vi se alătură într-o dulce părtășie. Niciodată în piață. Niciodată pe vârful muntelui. Amintiți-vă de Petru pe Muntele Schimbării la Față. El a vrut să ridice niște corturi, să uite de restul lumii și să se bucure de părtășia cu Dumnezeu. Însă valoarea experienței de pe vârful muntelui este descoperită în valea de jos, prin care trebuie să mergem.

   Revelația lui Dumnezeu este RODUL FOCULUI. De câte ori nu am pierdut noi mireasma prezenței lui Dumnezeu pentru că ne-am opus cuptorului, necazului și suferinței din fața noastră? Am rezolvat totul. Citim câteva versete din Scriptură și zicem: CRED! Și cu asta basta. Credem că putem apoi să ne continuăm drumul vesel spre cer, fluierând... Vrem să fim cocoloșiți în drumul spre cer și să avem o viață ușoară. Vrem să fim siguri că vom ajunge în cer când vom muri, dar între timp vrem să ne bucurăm de plăcerile lumii.

   Nu există nicio revelație a lui Dumnezeu când mergem pe calea aceea. Nu poți simți prezența lui Dumnezeu. Nu sunt arse legăturile pe care lumea ni le-a impus, ca să fim eliberați să-L urmăm pe Domnul nostru. Da, umblăm prin credință. Dar din când în când există niște momente slăvite în care Dumnezeu ni Se revelează. Vă spun, acesta e un pământ sfânt. Este o zonă a sfințeniei ce nu se compară cu nimic altceva din această parte a slavei.

   Țineți minte că dincolo de cuptor, Dumnezeu are o viziune pentru noi. Focurile servesc scopul acesteia, arzând legăturile lumii și curățând relația noastră cu Dumnezeu, iar apoi mergem mai departe. Șadrac, Meșac și Abed-Nego au ieșit din cuptor. Imaginați-vă mărturia pe care au avut-o pentru tot restul vieții. Erau cu siguranță creaturi ieșite din foc. Erau oameni care L-au întâlnit pe Dumnezeu într-un mod minunat și slăvit ce nu se putea compara cu nimic din viața lor. Au fost socotiți vrednici să sufere pentru Hristos.

   Dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu în plinătatea manifestării Sale, trebuie să fim ca oamenii aceștia. Trebuie să-L ascultăm fără rezerve și să ne predăm într-un așa mod încât să ne poată pune acolo unde vrea să ne pună pentru a ne arăta ceea ce vrea să ne arate. Și ceea ce ne face nouă, va face și prin noi, pentru a nărui înțelepciunea lumii, care nu poate pricepe ce suntem.

   Cele mai delicate instrumente ale lui Dumnezeu sunt rezervate pentru copiii Săi deosebiți.

   Creștinului aflat pe calea vieții răstignite, Dumnezeu îi va pune în cale cuptorul aprins, Focul Topitorului, și îi va arăta cât de mult îl iubește.

   Nimic între sufletul meu și Mântuitor

   Nimic din visul iluzoriu al acestei lumi;

   Am renunțat la orice plăcere păcătoasă,

   Isus e al meu, nimic nu-i între noi.

Revelația lui Dumnezeu este RODUL FOCULUI, Deci, a te ruga să fii în cuptor (ca David și ca soțul meu) nu e nicidecum fanatism, ci intuiția acestui lucru.
Adăugat în 09/12/2023 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 196
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni