Test la bariera veşniciei
Autor: Simion Felix Marţian  |  Album: Eseuri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Felix in 06/06/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi
Test la bariera veşniciei

 

  Era tânăr. Şi nu unul oarecare, ci un lider, căci evanghelistul Luca ne spune că era, , un fruntaş”. Şi mai era şi bogat. Doar atât? Nicidecum, căci făcându-i-se portretul, ni se spune că era şi cucernic. Nu doar un cunoscător al Legii, ci un împlinitor al poruncilor. Sau cel puţin aşa credea el.

  Este de apreciat că, de pe această poziţie de răsfăţat al vieţii, era preocupat de viaţa viitoare. De veşnicie. Şi unde ar fi putut găsi răspuns la frământările lui, dacă nu la Isus, care era prin preajmă, pregătindu-Se de plecare.

  Fructificând ocazia, tânărul a alergat la El, a îngenunchiat şi a întrebat: , , …ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus l-a supus testului pruncilor din Lege, amintindu-i-le.

  A fost ca o uşurare pentru tânăr. , , L-am trecut”, s-o fi gândit el, dar a rostit: , , toate aceste lucruri le-am păzit cu grijă”. Dar testul nu era gata, şi Isus a continuat: , , du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer”. Era proba de foc a testului. Era porunca întâi, porunca iubirii de Dumnezeu din toată inima. Toată inima! Iar inima lui era ocupată de posesiunile sale.

  Totul s-ar fi putut încheia atât de frumos, spre mântuirea lui şi delectarea tuturor generaţiilor de cititori. Dar este o istorie tristă. Tragică chiar, pentru că ni se spune: , , Mâhnit ( ), omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe bogăţii.”

  Nu, bogăţia nu este neapărat bariera care-ţi închide drumul spre Cer. Ci doar în măsura în care ocupă în inimă locul care I se cuvine lui Dumnezeu. Poţi avea bogăţii, fără ca inima să-ţi fie lipită de ele. Dar bogăţia nu este singura barieră.

  Care este bariera mea? Care este bariera ta? Ce ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima? Un tânăr înzestrat a căzut la examen. Bariera s-a închis în faţa lui. Şi e dureros. Extrem de dureros!

  Privind spre veşnicie, spre răsplătirile divine, vom înţelege că merită să rupem barierele. Oricât ne-ar costa. Şi oricum s-ar numi ele.

 

Simion Felix Marţian

Vulcan, 13 martie 2018

 

 

 

Sunt putini, foarte putini bogatii neposedati de bogatia lor materiala. Poate cei imbogatiti prin mostenire, sau foarte bogati inainte de a-L cunoaste pe Domnul. Acesti din urma de obicei isi impart bogatia cu crestinii saraci, dupa convertire. Dar crestinii muncind pana la epuizare la 2 sau 3 job-uri pt a avea bani multi sau oamenii de afaceri, care isi pun toata energia, toata puterea in a face bani, acestia pot pretinde orice, caci tot sclavii banilor sunt. Spiritualitatea chiar asta inseamna, sa fii deasupra lucrurilor materiale. Dar cu smerenie. Fiindca vai de cel ce e sarac sau generos, plin de mandrie spirituala!....Mandria noastra poate fi o bariera mai de netrecut decat banii.
Frumos, estetic si inspirat eseu!
Adăugat în 29/06/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 901
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni