Să asculți 2880 de predici și să se prindă ca nuca de perete! Imaturitatea noastră și goana după vânt!
Autor: Simion Ioanas  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de cioanas in 12/10/2017
    12345678910 0/10 X

Să asculți 2880 de predici și să se prindă ca nuca de perete! Imaturitatea noastră și goana după vânt!

Calculul este unul simplu făcut la ascultarea a câte doua predici pe Duminică si încă una în cursul săptămânii, pe o perioadă de 20 de ani, din viața unui om.
Ne gândim că mulți dintre noi avem deja 20 de ani sau mai mulți de când ascultăm predici în Biserică și “maturitatea” noastră întârzie să se vadă sau “se vede” doar în niște lupte interne fraticide, lupte pentru a pune mâna pe “leadership”, fiindcă la slujirea cerută de Biblie, prea puțini se mai înghesuie astăzi.
M-am uitat la câteva motive care au dus la starea noastră actuală și la starea de căldicei, care ne caracterizeaza în mare parte, că vrem sau că nu vrem să recunoastem. O să amintesc câteva în materialul de față:

1. Ne-am întors la vechile păcate, la “valorile” acestei lumi
Deși Scriptura ne-a tras multe semnale de alarmă referitor la veghere și la sfințire, noi am lăsat ca vechile păcate să ne robească din nou, așa că privind astăzi în biserici la divorțuri, lăcomia de bani și avere, scopul vieții celor mai mulți dintre noi, la înfățișarea noastră, ne potrivim perfect chipului veacului acestuia, în loc ca în noi să se vadă Chipul lui Hristos.

” În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: "Câinele s-a întors la ce vărsase" şi "scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă."." (2Petru 2:20-22)
” Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2Timotei 3:1-5)

Oare n-ați auzit vorba: “păi pocaiții sunt mai răi ca noi, de ce să venim la biserica voastră”?
Întradevăr este adevărat că din bisericile noastre mulți au ajuns mai răi și mai “abili” decât cei din lume când e vorba de păcat. Însă cei din lume nu știu, deoarece nu cunosc Scripturile, că de fapt Dumnezeu ne atenționa în Cuvântul Său de acest pericol iminent. Un om când nu rămâne pe calea neprihănirii și nu rămâne în Hristos, devine mai rău decât înainte de-a veni la Hristos. De ce? Fiindcă Duhul Sfânt părăsește un astfel de om și în loc vine pofta și întunericul, păcatul, care fac ca omul să fie și mai încătușat decât era înainte de-a veni la Hristos.
Una din marile plăgi ale omenirii astăzi este materialismul, iubirea de bani și aceasta a cuprins și pe cei din Biserici, ceea ce a dus la o despărțire a multora de Hristos, pentru “un blid de linte”.
Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (1Tim.6:10)

2. Am început să facem “leadership”, uitând să facem ucenici ai Domnului, așa cum am primit porunca divină.
A face ucenici este o mare responsabilitate încredințată bisericii, însă cu părere de rău, astăzi am uitat complet de ea.
Le predicăm Evanghelia oamenilor, le facem caticheza, îi botezăm și după aceea Dumnezeu cu mila, rămân la îndemâna predicilor de Duminica.
Dacă ne uităm la anumite meserii, așa cum se făceau odinioară meseriași, ucenicii erau preluați de un maistru și erau școlați, ajutați, supravegheați și educați, pentru ca să iasă din ei maiștri, capabili să muncească și să facă și ei la rândul lor meseriași.
Cam așa era și-n Biserică la început, Pavel lucra la plantarea de Biserici, însa nu-i lăsa de capul lor pe cei mântuiți și adăugați la Biserică, ci se interesa, a lăsat slujitori să se ocupe de ei și-i îndemna la pocaință, veghea asupra creșterii lor spirituale.
Ca să nu mai vorbim de faptul că îndemnul este să ne ocupăm fiecare din noi de cei din jur. Am ajuns că acel paște oile, oițele și mielușeii, spus lui Petru, să pară valabil doar pentru Petru, însă nu pentru noi. Așa că, ne-am obișnuit ca în biserici, ca și părinți, să sperăm ca un pastor de tineret sau o școală duminicală va uceniciza pe copiii noștri în vreun fel.
Greșit dragă părinte! Copilul este datoria ta și a mea, ca părinte, să-i ucenizizăm, nu este o responsabilitate care să o pasăm unui om pentru doua ore pe săptămână.
Trebuie să înțelegem dragii mei, că ucenicul lui Hristos trebuie motivat să calce pe urmele Domnului, încurajat, ajutat, pus bază pe relația cu Hristos Domnul.
Astăzi însă, observ că oamenii devin ucenicii unor anumiți predicatori și “vedete”, care de cele mai multe ori nu caută slava Domnului, ci propria slavă, interese. La asemenea mesaje oamenii sunt ca într-un fel de transă, în care li se spune glume, ce le gâdilă urechile, plecând de acolo cu sentimentul că au fost la un spectacol bun.
Cuvântul Evangheliei însă nu are rolul de-a face spectacol, nici de-a gâdila urechile, are rolul de-a mântui, este puterea de mântuire a lui Dumnezeu, de salvare a omului. Când însă dintr-o predica mai mult de 70% sunt povești, oratorie, celălalt procent de 30 % este un text rupt din context sau interpretat greșit, atunci poți auzi mii de predici spuse-n vânt. Domnul de fapt nu e cu astfel de predicatori și fără Duhul Sfânt nu au nici un efect, poate unul de ai face să moțăie pe cei care ascultă.
Pe de altă parte oricât ar fi de bun un predicator, dacă eu și tu nu luăm acasă Scriptura s-o studiem, asta înseamnă prea puțin pentru a putea crește spiritual și a ne maturiza. A ne baza pe predicile de duminică înseamnă imaturitate și lipsa unei relații strânse cu Mântuitorul nostru.

3. Am ajuns fără discernământ, mulți învațători și profeți mincinoși având acces la amvon cu “otrăvurile” lor.
Nici asta nu-i o noutate, Biblia ne-a avertizat privitor la vremurile din urmă, la înmulțirea învațătorilor mincinoși și a profeților mincinoși. Noi însă am ajuns să credem că suntem “năpăditi de prezența Domnului” mai mult ca niciodată.
” Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Ei vor face semne şi minuni, ca să înşele, dacă ar fi cu putinţă, şi pe cei aleşi.” (Marc.13:22)
” În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică..” (2Pet.2:1)
Lipsa de discernământ apare tot pe baza imaturității spirituale și a lipsei plinătații Duhului Sfânt, chiar a lipsei Duhului Sfânt având în vedere că mulți nu mai sunt născuți din nou cu adevărat.
Ar trebui ca cei care vin la amvoane să fie bine cercetați, învățătura care-o dau, de către Biserică. Omul să ia Cuvântul, să testeze să vadă dacă ce le spune predicatorul este sau nu corect interpretat și conform revelației lui Dumnezeu. Astăzi însă, mulțumirea este că predică cineva, că spune ceva, că se simt bine la ceea ce spune respectivul, indiferent ce spune cel care predică. Așa în adunări azi, evanghelia prosperitătii, misticismul, ecumenismul, învățătura emergentă și alte aberații de acest fel, au devenit otrava împrăștiată și acceptată în multe biserici.
La fel, cel ce predică, este tentat s-o facă să mulțumească pe cei care-l plătesc, să adune cât mai multi enoriași care plătesc bine și care-i asigură un leadership, dacă este posibil pe viață. Chiar din cei bine intenționați, care doresc să slujească Domnului, când începi să superi prin Cuvânt pe mulți în Biserică și ți se atrage atenția s-o lași mai încet, ești tentat s-o faci, de dragul menținerii “meseriei”. Asa că în sute de ani s-au format abilități, o clasă ierarhică, care de multe ori nu mai are de-a face cu Evanghelia, ci cu meseria, cu plata. Bine a zis Domnul:
” Dar cel plătit, care nu este păstor şi ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le împrăştie. Cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu-i pasă de o.” (Ioan.10:12-13)

4. Am ajuns ca închinarea noastră să fie o urâciune înaintea Domnului
Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh si în adevăr." (Ioan.4:24)
Încet, încet, omenirea s-a dezvoltat economic și strategia de a face o afacere prosperă s-a diversificat. Și cei din biserică au cam văzut ce atrage pe piață, strategiile care atrag oamenii cel mai mult și care atrag beneficii.
Așa că unii și-au zis că-i o idee bună să fie împrumutate astfel de strategii în biserică. Așa că o închinare în stil rock “creștin” astăzi este o obișnuință, fară a ține cont că muzica aceasta a fost închinată altuia și nu lui Dumnezeu. “Frate, așa putem ține tinerii în biserică”, spun unii. Însă nimeni nu-și mai pune întrebarea cât s-a plătit pentru astfel de compromisuri. Asta, deoarece scopul bineînțeles că nu mai este o închinare plăcută lui Dumnezeu, ci una plăcută oamenilor. Imaginați-vă că și apostolul Pavel putea aduce muzica din locurile destrăbălate ale Atenei, doar ca să atragă oamenii vremii la Evanghelie, ar fi considerat o blasfemie s-o facă, bineînteles.
De asemenea în închinare, revelațiile și misticismul a ajuns ca o baza a închinării. Întâlniri miraculoase, îngeri, extaz, dansuri, răsuri “sfinte”, “bucurii extraordinare”, zici că te-ai întors în zonele păgâne ale Africii, atât la propriu cât și la figurat. În închinare, ori că-i în unele adunări ca la discotecă, ori că în altele e ordine desăvârșită, se are în vedere în inchinare omul și ce poate el, nu Dumnezeu și slava Lui.
Am ajuns să condamnăm la începutul bisericilor noastre misticismul și idolatria din bisericile istorice (catolică, ortodoxă) ca în zilele de astăzi să cădem și noi la aceleași examene.
Centrul închinării, scopul închinarii și motivația închinării bisericii, trebuie să fie Domnul și numai El. Diavolul, întotdeauna a vrut să câștige războiul în a schimba închinarea adevarată cu una falsă, adusă în final lui. Dacă a încercat satana cu Domnul Hristos, oare ce ne-ar face să credem că noi astăzi am putea fi scutiți?
"Pleacă, Satano", i-a răspuns Isus. "Căci este scris: "Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești." (Mat.4:10)
5. Am ajuns să ne “măcinăm” înâuntru, în loc să “măcinăm” în afară
Am auzit această expresie nu am inventat-o, însă e foarte adevărată. Astăzi luptele pentru a domina un grup sau altul într-o biserică sunt mari. În cazul în care nu se reușește se ajunge la rupturi, răni adânci și chiar moartea spirituală a multora.
Bineînțeles că luptele acestea au ca scop leadership-ul, conducerea, fondurile ectc. Am pierdut din vedere faptul că lupta noastră trebuie nu să fie unii cu alții, ci una cu întunericul, dusă prin post și rugăciune.
Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. (Efes.6:12)
Slujirea adevarată în Biserică înseamnă ceea ce și este, anume slujire, nicidecum conducerea sau șefia peste oameni. Asa ne învață și Scriptura:
” Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţire, ci făcându-vă pilde turmei..” (1 Petru 5:1-3)

Dacă noi am accepta slujirea, fiecare mădular din Trupul lui Hristos (Biserica), atunci n-ar mai fi lupte pentru conducere, ci ar fi dorința de slujire, armonie și unitate. Dupa o astfel de slujire credincioșii dintr-o asemenea Biserică ar urmări în fiecare zi să ducă Evanghelia celor nemântuiți. O asemenea biserică ar avea în vedere trimiterea de misionari și lucrraea de-a duce Evanghelia până la marginile pământului.
Cumva astăzi bisericile noastre încearcă să fie mulțumite cu ideea că-i bine în comunitatea lor izolată, merg Duminica fac un program acolo, se macină ani de zile care să ajungă în față și cât putem nu ne complicăm cu “a măcina în afară”, asta ar însemna consum, iți pui viața în pericol, iți pui slujba în pericol și confortul familiei. 
Așa că evanghelizarea, misiunea, apologetica cam toate le aducem la pragul de zero, asta pentru comfortul și linistea noastră. Așa că vedem tot mai anemică rugăciunea personală și rugăciunea în Biserică, în schimb luptele care ne macină înăuntru se întețesc precum focul.

Ne întrebăm dacă este vreo soluție la o asemenea stare a Bisericii, la o asemenea stare personală? Soluția este una singură, cea care-a fost ceruta și anumitor Biserici pe care Domnul le-a mustrat, în cartea Apocalipsa, anume pocăința și întoarcerea la Adevăr.
Tragedia este că Duhul Sfânt s-a îndepărtat de la noi, fără El nu avem putere să ne pocăim, fără El nu avem putere să mărturisim starea noastra și nici Adevărul.
Mă rog ca Dumnezeu să aibe milă de mine, de noi toți, să ne “sfâșiem hainele, să ne presărăm cenușă” și să așteptăm Îndurarea Lui peste noi și Adunările noastre.
Ne lipsesc lacrimile pocăinței, nu le mai avem, asta deoarece inimile noastre sunt pline de îmbuibare și îngâmfare, mă rog ca Dumnezeu să ne străpungă din nou inimile, să ne vedem ticăloșia și din ochii noștri să curgă din nou lacrimile pocăinței.

Simion Ioanăș
Puteti citi materialul si aici.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 848
Opțiuni