Minunea din fiecare clipă
Autor: Gavriil STIHARUL  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de dan-dan in 30/11/2009
    12345678910 0/10 X

O minune este în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă.

Există o înţelepciune a fiecărei zile, a fiecărui ceas, a fiecărei clipe.

O minune este în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.

Există un sens în fiecare copac, în fiecare pasăre, în fiecare floare.

O minune este în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.

Există o sfinţenie în fiecare rugăciune gândită, spusă sau scrisă.

O minune există în fiecare stih care prinde aripi spre Nemărginit.

Există o desăvârşire în fiecare stih înaripat.

Lucrând rugăciunea cu răbdarea şi migala unui bijutier, descoperi minunile din stihuri.

Liniştit şi dulce, numele lui Iisus din rugăciune copleşeşte lumea, învălunind-o într-un nimb de bucurie.

Şi lumea devine minune.

Sfâşietor şi melancolic, dorul după Iisus din rugăciune copleşeşte nopţile de priveghere.

Şi nopţile devin minuni.

Dureroase şi amare, lacrimile din rugăciune copleşesc sufletul şi clipele de întrebări.

Şi acestea devin minuni.

Ostenit de minuni, sufletul se întoarce spre Tine, Doamne, şi Îţi cere o clipă obişnuită, să se poată odihni, aşa cum Tu Te-ai odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea.

Acest lucru – zise Dumnezeu – va fi binemeritata răsplată în rai, după osteneală"

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1478
  • Export PDF: 1
Opțiuni