Grija de fraţi - Nu vă mâncaţi unii pe alţii
Autor: Anonim  |  Album: Simon Schrock  |  Tematica: Diverse
    12345678910 0/10 X

Am să vă povestesc acum una dintre cele mai triste amintiri ale mele. Aveam pâna nu de mult un căţeluş frumos, jucăuş şi pestriţ ca un pachet de zdrenţe. Îi plăcea să zburde prin toată curtea, dar mai ales să se înghesuiască printre picioarele noastre când ieşeam la joacă. Seara, se lua la întrecere cu copiii care se plimbau cu bicicletele. Fugea aşa de aproape de roţi, că era de mirare că nu-l călcau. Nici măcar atunci când tăiam iarba nu scăpam de el. Dădea târcoale maşinii de taiat iarbă şi lătra, nevoie mare. Într-o zi, s-a apropiat cam prea tare şi maşina i-a prins coada. Lama ascuţita l-a tras imediat înăuntru. Oricât am oprit de repede motorul, coada şi o parte din oasele spatelui fuseseră făcute bucăţi. M-am uitat cu groază, am evaluat cu părere de rău şi am decis că cel mai bun lucru este să omorâm cât mai repede căţelul. Ceea ce am şi facut.

Cu oamenii nu putem şi nici nu avem voie să ne purtăm ca şi cu animalele. Chiar şi atunci când sunt într-o condiţie disperată, nu avem nici un drept să ne gândim la distrugerea lor. Exemplul meu nu se poate aplica la viaţa Bisericii. Totuşi, o anumită asemănare de atitudini există. Câteodată şi între oameni există situaţii de criză şi de hotărâri dureroase. Mulţi dintre noi preferă să scape de un "bagaj incomod" şi rup repede legăturile cu cei căzuţi într-o stare de decadenţă. De fapt, orice diferenţă de opinie se poate transforma într-o ocazie de înfruntare distrugătoare.

Trebuie să învăţăm să nu lăsăm conflictele de opinie să se transforme în conflicte de persoane.

Iată un exemplu care ilustrează cum nu se poate mai bine felul în care ne putem face rău unii altora.

"De câţiva ani, biserica plănuia să construiasca nişte clădiri anexe care să găzduiască sălile de Şcoală Duminicală. O familie dorea să aşeze clădirile într-un anumit loc, în timp ce o altă familie prefera o cu totul altă locaţie. De fiecare dată când se băteau ţăruşii pentru săparea fundaţiei, cineva îi schimba peste noapte dintr-o parte în cealaltă.

Pâna la urmă părţile aflate în conflict au ajuns la un compromis mulţumitor, dar a aparut de îndată o altă problemă: unde să aşezăm bucătăria? Una dintre familii era de părere că era mai bine s-o aşezăm în perimetrul noii clădiri, cealaltă susţinea că ar fi mai bine să o ataşăm în exteriorul clădirii. Până la urmă, grupul care a preferat să includă şi bucătăria a avut câştig de cauză şi construcţia a început. La inaugurare însă, au observat că ţeava care ducea de la bucătărie la sistemul de canalizare al oraşului fusese înfundată. "Cineva" turnase ciment în ea."

Întâmplări de felul acesta arată cum se luptă şi se macină fraţii în biserică. Biblia spune: "Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi în firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama ca să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. Zic dar, umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti" (Galateni 5:13-16).

Observaţi că versetele 13 şi 14 sunt versete pozitive: "slujiţi-vă unii altora" şi "să iubeşti pe aproapele tău". Versetul 16 este şi el unul pozitiv, îndemnându-ne să umblăm călăuziţi de Duhul. După versetul 16 urmează un pasaj care enumeră faptele firii pământeşti şi roada Duhului. Între toate acestea, ca într-un sandviş, se află versetul 15, care este o negaţie: "Luaţi seama ca să nu fiţi nimiciţi unii de alţii". Aşezarea aceasta este semnificativă. Dacă ne vom ţine ocupaţi cu facerea a ceea ce este bine, nu vom avea timp pentru facerea răului. Dacă iubeşti (pozitiv), nu vei avea timp pentru ură (negativ). Daca-i zideşti pe cei din jur (pozitiv), nu vei putea să fii părtaş la dărâmarea lor (negativ). O mai bună traducere a versetului 16 este: "Umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi (atunci) nu veţi împlini poftele firii pământeşti".

"Dar dacă vă muşcati şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama ca să nu fiţi nimiciti unii de alţii".

Ce înseamna a fi nimicit? Dicţionarul ne spune că a nimici înseamnă a distruge, a consuma.

Cei mai predispuşi oameni pentru aceasta sunt egoiştii, care încearcă să folosească totul doar spre folosul şi propăşirea lor personală. Ei ţin mereu să se caţere cât mai sus, chiar dacă fac asta călcând peste cadavre. O maximă ironică spune că: "Prietenul adevărat, la nevoie se cunoaşte. La nevoia... lui". Astfel de oameni sunt prieteni de vreme bună, care dispar de îndată ce situaţia nu-i mai avantajează.

Vremurile de persecuţie au fost, în general, vremuri în care Biserica a trăit în unitate. Când a încetat persecuţia, libertatea exterioară, cuplată cu dorinţa de afirmare a firii pământeşti, a transformat prietenii şi părtăşii sfinte în fragmentări şi lupte fraticide. Câteodata diavolul poate face mai mult rău în Biserică, nu prin duşmanii din afară, ci prin fraţii neînţelepţi dinăuntru. Dintre toate "decesele" bisericilor locale, "sinuciderea" este cea mai tristă şi cea mai tragică.

Cunosc o astfel de biserică, nu prea departe de casa mea. Cu câţiva ani în urma era un izvor de viaţă şi cunoştea o creştere numerică extraordinară. Au survenit însă câteva neînţelegeri. Câţiva fraţi bolnavi de "personalită" n-au mai putut încăpea laolaltă. Astăzi, uşa acelei biserici este închisă. A plecat fiecare în altă parte. Noi am fost chemaţi să lucrăm alături de Domnul Isus la zidirea Bisericii Sale. Cine se ceartă cu fraţii, nu-şi dă seama că Îl întristează în primul rând pe Domnul.

(Înainte de a pleca din ţară spre limanuri de peste ocean, am avut o ultimă discuţie cu tatăl meu, Brînzei Vasile. Facând aluzie la nişte "neînţelegeri" care existau între fraţii români din "diaspora", el mi-a spus: "Orice vei face, să nu te cerţi cu fraţii. Mai bine să vinzi cartofi la aprozar, decât să te cerţi sau să te lupţi cu fraţii. Să nu distrugi pe cei pentru care a murit Christos!" Nu ştiu de ce vânzarea cartofilor la aprozar reprezenta pentru tatăl meu o limită inferioară a existenţei, dar ştiu precis că, dacă a urât ceva, au fost luptele şi neînţelegerile cu fraţii. Culmea nereuşitei în slujirea creştină era reprezentată pentru el de acei predicatori mândri şi fireşti, care-şi ridicau statui pentru ei înşişi şi-şi zideau imperii "stăpânind" peste cei ce "le căzuseră la împărţeală" (1 Petru 5:3). Vorbele tatălui meu mi-au răsunat mereu în memorie. Am văzut într-adevăr pastori care predică despre unitate şi iubire, dar nu-şi pot întinde mâinile unii altora. Am văzut pastori care dau cina şi-i vizitează pe cei căzuţi din adunările lor, dar nu pot tolera nici cea mai mică slăbiciune la un confrate în lucrare. Am văzut "muşcături" şi "mâncătorii" care au dus bisericile în pragul "nimicirii". Cât pot, uitând ce este rău la alţii, mă silesc mereu să-mi văd umil de slujire, ca să nu ajung... să vând "cartofi la aprozar!".)

A nimici ceva bun înseamnă a risipi ceva preţios. Când o casă scumpă este cuprinsă de îmbrăţişarea nimicitoare a flăcărilor, banii investiţi în ea se fac scrum. Tot aşa, când ne nimicim unii pe alţii, noi Îl păgubim pe Dumnezeul nostru.

Cauzele luptelor fraticide

Egoismul: "Aşa vreau eu!" Când nu slujesc din iubire, slujesc din dorinţa de a mă afirma pe mine. Egoismul şi dragostea se exclud reciproc.

Când nu te preocupă decât ceea ce se spune despre tine, eşti egoist. Când te crezi buricul pământului şi toate trebuie să se învârtească în jurul prea importantei tale persoane, eşti egoist. Când te superi că alţii sunt lăudaţi şi tu eşti trecut cu vederea şi, ca să te răzbuni, eşti gata să răspândeşti calomnii de genul: "Lasă că vă spun eu cine este cutare...", eşti egoist.

(Să vă spun cum se manifestă un egoist. Vine acasa într-o duminica şi soţia-l întreabă: "Cum a fost la biserică?" El răspunde: "Ca de obicei. Cam plictisitor". Altădată vine parca zburând. Soţia-l întreabă ca de obicei: "Cum a fost la biserică?" El răspunde: "O revărsare de har! O trezire spirituală! Un mesaj extraordinar!" Ea întreabă curioasă: "Dar cine a predicat?" El răspunde cu falsă modestie: "Astăzi m-au lăsat pe mine să predic".

Fratele Cure obişnuia să spună ca sunt în biserici două categorii de slujitori: priveghetori şi "privighetori". Unii se jertfesc pentru alţii, ceilalţi se urcă pe o cracă şi nu le mai tace gura. Sunt îndrăgostiţi de ei înşişi şi le place să-şi audă mereu glasul.)

Sunt unii care sunt gata să înceapă o altă biserica, dacă nu sunt băgaţi în seamă acolo unde sunt. Alţii nu trimit cu anii nici măcar un singur articol la revistele altora. Sunt însă gata să munceasca pe brânci, dacă este vorba să scoată o revistă care să le poarte numele.

În unele locuri este un coşmar să asişti la adunări generale ale bisericilor. Fraţii au ajuns chiar să spună că este mai indicat ca acei proaspăt convertiţi şi botezaţi să nu participe la adunări generale în primii ani de credinţă. Ce ironie! Cei începători în ale credinţei sunt opriţi să-i vada la lucru pe cei "mai crescuţi în Domnul"! Există fraţi şi surori care aşteaptă consfătuirile frăţeşti ca pe ocazii de răzbunare: "Am să-i răspund cu aceeaşi moneda! Să vadă şi el cum este să suferi".

Egoismul este rădăcina tulburărilor în care ne nimicim unii pe alţii.

Există şi alte căi prin care ne putem distruge reciproc. Am să menţionez în continuare, pe scurt, şase dintre ele.

1) Curiozitatea bolnăvicioasă. Există câteva pasaje Biblice care tratează acest subiect. Ele caută să ne vindece de această boala, din care se naşte bârfa. "Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia" (1 Petru 4:15). Băgaţi de seamă bine asociaţia din text. Curiozitatea bolnăvicioasă nu pare atât de vinovată, cât timp nu vezi cu cine o asociază Cuvântul Domnului. Ea este pusă în acelaşi rând cu hoţia, uciderea şi facerea de rele. "Auzim că unii dintre voi trăiesc în neorânduială, nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri" (2 Tesaloniceni 3:11).

Este clar că astfel de oameni nu lucrau la zidirea Trupului lui Christos, ci ruinau părtăşia frăţească. Pavel scrie şi el despre unele persoane care "se deprind să umble fără nici o treaba, din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare, şi vorbesc ce nu trebuie vorbit" (1 Timotei 5:13). Purtătorii de zvonuri şi de calomnii aprind focuri distrugătoare în Biserică şi duc la nimicirea sfinţilor. "Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte" (Proverbe 26:20).

2) Minte perversă. Perversitatea este atitudinea celui care ştie ce este rău, dar continuă să-l faca pe ascuns. "Sfânt, o zi, la biserică, şi păcătos, şase zile, acasă". Bisericile creştine sunt bântuite de prefăcătorie. Ipocrizia este moda zilei. Nevasta lui Ieroboam are şi astăzi fraţi care vor "să se dea drept alţii"(...). Anticipând toate acestea, apostolul Pavel a scris: "Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să atraga pe ucenici de partea lor" (Fapte 20:29-30). Bunul simţ al poporului a inventat zicala: "Să faci ce zice popa, nu ce face popa". Oameni cu două feţe predică apă şi beau vin. Sfatul lui Pavel către mai tânărul Timotei, confruntat cu prezenţa acestor oameni cu mintea pervertită, este următorul: "Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Christos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic; ba mai are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din care se nasc pizma, certurile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni" (1 Timotei 6:3-5). Cei din Biserică suntem chemaţi să fim "fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume" (Filipeni 2:15). Credincioşii trebuie să-i zidească pe alţii, nu să-i dărâme.

3) Ura amară. Lipsa dragostei face loc urii. Duşmănia este distructivă. "Căci şi noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii" (Tit 3:3). Observaţi şi aici cu ce fel de alte păcate este asociată ura. "Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile" (Proverbe 10:12).

4) Mândria. "Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea, dar nuiaua este pentru spatele celui fără minte." "Mândria merge înaintea pieirii şi trufia merge înaintea căderii." (Proverbe 10:13; 16:18). Mândria noastra îi sorteşte pe ceilalţi nimicirii.

5) Ironia batjocoritoare. Unii se distrează pe seama slăbiciunilor altora: "Izgoneşte pe batjocoritor şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta." (Proverbe 22:10). Dacă cineva trebuie îndreptat, fă-o cu dragoste şi gingăşie. Nu da buzna cu bocancii în viaţa nimănui. Nu batjocori pe nimeni. Caută întotdeauna să-i zideşti pe alţii.

6) Mânia. "Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile" (Proverbe 15:18). Noul Testament vorbeşte foarte clar despre acest subiect: "Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele" (Iacov 3:13-16).

Fă următorul raţionament: cearta duce la confuzie, confuzia duce la fapte rele, faptele rele duc la nimicirea altora. Vrei tu să lupţi împotriva lui Christos? El Îşi zideşte Biserica Sa. Vrei tu să I-o dărâmi? "O casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate să dăinuiască" (Marcu 3:25). Care este contribuţia ta la viaţa bisericii din care faci parte?

Nu lucra la demolare, construieşte!

Nu vă muşcaţi unii pe alţii, mângâiaţi-vă. Nu vă nimiciţi unii pe alţii, ci căutaţi lucrările care duc la zidirea tuturor. Este o mare cinste să fii partaş la zidirea Bisericii lui Dumnezeu. Noi creştem pe măsură ce îi ajutăm pe alţii să progreseze. Cine nu ajută pe alţii, nu se ajută nici pe sine. "Cine scoate sabia, va pieri el însuşi de ea".

Domnul Isus Şi-a îndemnat ucenicii să caute să restaureze şi să refacă: "Dacă fratele tau a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău" (Matei 18:15). Dacă fratele tău ţi-a greşit, tu trebuie să fii cel dintâi care să încerci să-l aduci la calea cea bună. Domnul Isus continuă, zicând: "Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori" (Matei 18:16). Dacă cel greşit nu se lasă ajutat, mai ia cu tine încă pe un frate care să te ajute. Dacă nici împreuna nu reuşiţi, "spune-l Bisericii". Când un mădular al Bisericii a cazut într-o greşeala, nu trebuie să ne grăbim să-l excludem. Mai întâi trebuie să facem tot ce putem ca să-l aducem pe calea cea dreaptă.

În cazul meu, silinţele mele nu sunt suficiente. Nu am în mine suficiente resurse pentru a trece peste greşelile altora şi pentru a încerca să-i aduc pe calea bună. Am nevoie de cineva care să mă ajute. Ce voi face?

Mai întâi mă voi apropia de Dumnezeu aşa cum sunt şi-I voi spune, cu toată sinceritatea: "Doamne, n-am dragoste îndeajuns. Nu-mi pasă de fratele sau sora mea. Dă-mi Tu dragoste de la Tine. Nu mă lăsa să fac rău altuia fără să-mi dau seama. Arată-mi Tu greşeala ori de câte ori bârfesc, vorbesc de rău, distrug reputaţia cuiva, muşc şi lucrez spre nimicirea altuia. Mă deschid Duhului Tău, ca El să mă cerceteze".

Cu mii de ani înainte de mine, David făcea acelaşi lucru înaintea Domnului, spunând: "Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!" (Psalm 139:23- 24).

În al doilea rând, trebuie să mă privesc pe mine însumi atent în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu. De câte ori deschid Biblia, rostesc în gând o rugăciune: "Vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă". Şi de foarte multe ori Dumnezeu îmi vorbeşte prin ceea ce citesc, chiar pentru problema care mă frământă. Fă şi tu apel la "candela" Cuvântului, care-ţi poate lumina paşii.

În al treilea rând, sunt atent la şoapta Duhului şi sunt decis să mă opresc din orice acţiune, vorbă sau gând care-mi este dat pe faţă şi dovedit ca nevrednic sau nefolositor. Mi se întâmplă câteodată ca Duhul Sfânt să-mi vorbească chiar în mijlocul unei glume nesărate. Mă opresc atunci imediat şi-mi pare rău de cele făcute.

În al patrulea rând, când sunt vinovat, mă grăbesc să-mi mărturisesc Domnului greşeala. Nu vreau să mă mai scuz sau să mă justific. Strig repede: "Doamne, am greşit şi-mi pare rău. Te rog, spală-mă în sângele Tău curăţitor şi dă-mi iarăşi nevinovăţia iertării Tale". Experienţele lui David, relatate în Psalmii 32 şi 51, îmi sint pilde de pocăinţă şi curăţire.

În sfârşit, dacă este nevoie să repar ceva, după ce m-am pocăit, trec la treabă şi repar. Daca am jignit pe cineva, îmi cer iertare, dacă am gândit rău despre cineva, cer Domnului să-mi pună în inimă sentimente sfinte faţă de acea persoană.

"Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama ca să nu fiţi nimiciţi unii de alţii. Zic dar, umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti".

Relaţiile noastre cu Dumnezeu şi unii cu ceilalţi sunt în directă legătură. Cine-i "dărâmă" pe alţii, loveşte în Creatorul lor. Cine-i zideşte pe alţii, Îi dă o mână de ajutor lui Dumnezeu în dorinţa Lui de a-Şi vedea zidită Biserica.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 8363
  • Export PDF: 4
Opțiuni