Ce vom alege?
Autor: Flavius Măguran  |  Album: http://www.poartacerului.ro/  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 16/11/2014
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 3 voturi

  "Rugaţi-vă Domnului pentru ţară, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!" Ieremia 29:7

 Ultimele două săptămâni au fost pentru ţara noastră foarte controversate, oamenii au devenit confuzi, s-au organizat proteste şi fiecare dintre noi am purtat probabil o mulţime de discuţii contradictorii pe tema viitorului preşedinte.

 Într-un astfel de context, nu se poate ca noi, creştini fiind, să nu ne întrebăm dacă nu trebuie să avem o opinie visavi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi care, indirect, vrem, nu vrem, ne afectează pe noi şi afectează viitorul copiilor noştri. Ce trebuie să facem, noi creştinii, în astfel de momente? În primul rând, trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de România, să ducă ţara noastră pe direcţia cea bună şi să dea lumină oamenilor ca să ştie ce să aleagă.

 Aşa cum bine ştim, stăm în fața turului decisiv al alegerilor prezidențiale din 2014. În ceea ce priveşte votul, probabil că unii deja știu cu cine vor vota, alții încă se mai hotărăsc. Alţii însă, nu sunt interesați să voteze, ceea ce nu este un lucru bun şi nici corect, deoarece nu ne putem permite să stăm deoparte când alţii fac mari sacrificii pentru a vota un viitor mai bun, inclusiv pentru noi.

 Dacă până acum am postit, ne-am rugat și am cerut înțelepciune și discernământ, acum este momentul să acționăm. Însă, înainte de a face acest pas deosebit de important, să ne punem nişte întrebări: cum știm dacă alegerea noastră este cea corectă? Care sunt principiile după care alegem?

 Pentru a putea da răspunsul corect la aceste întrebări, avem câteva principii după care să ne verificăm

Alege gândindu-te la voia lui Dumnezeu.

 Biblia spune că stăpânirile sunt rânduite de Dumnezeu, de aceea trebuie să ne întrebăm dacă noi alegem, gândindu-ne la voia Lui sau la planurile noastre? Oare Dumnezeu îşi doreşte să alegem cu bună ştiinţă un om dovedit nedemn, a cărui mod de a acţiona este dovedit clar ca fiind dăunător ţării? Dacă, în ciuda acestor lucruri dovedite, îl vom alege doar pentru că promite multe lucruri materiale (bani, bunuri, etc.) despre care cei mai mulţi ştiu că nu se vor realiza, mai este bună alegerea noastră?

Alege un om de cuvânt.

 Uită-te la trecutul celui căruia vrei să-i dai votul și vezi dacă s-a ținut de cuvânt. Nu te uita doar la niște promisiuni de campanie; vezi dacă are acoperire la lucrurile pe care le promite. Dacă în trecut a mințit, fără remușcări, doar ca să își atingă scopurile nu ai nicio garanție că nu o va mai face şi în viitor.

Alege un om de caracter.

 Cum se raportează cel pe care-l votez la oameni, la familie? Prețuiește onoarea, familia, căsnicia? Care sunt valorile după care își conduce viața? Este adevărat că nu putem cunoaște viața privată a candidaților în detaliu, însă cred că fiecare ne putem face o imagine din ceea ce se cunoaşte.

Alege un om capabil.

 Uită-te la realizările candidatului tău, la etapele vieții lui, la pregătirea lui. Și-a îndeplinit bine sarcinile care i s-au încredințat? A fost credincios în lucrurile mici?

Alege un om gata să apere valorile creștine.

 Care este atitudinea față de Dumnezeu? Respectă instituţia Bisericii sau doar o foloseşte pentru a-şi atinge scopurile? Crezi că va fi un om care va garanta libertatea religioasă în egală măsură pentru toţi?

 Bineînţeles că ar mai fi și alte criterii pentru a ne ghida, însă cred că acestea sunt suficiente pentru a avea discernământ spiritual. Nu uita, Roagă-te Domnului să-ți descopere acum voia Lui, pentru că fericirea ta atârnă de fericirea țării în care te-a așezat.



Indemnul este bun dar e trist ca multi crestini (pocaiti) din zilele noastre nu se limiteaza doar la indemn si rugaciune si calauzirea Domnului ci recurg la metode politice. Sunt adunari unde chiar pastorii spun deschis credinciosilor cu cine anume sa voteze (nu vreau sa dau numele uneia din Bucuresti!), sunt pocaiti care canta la cor (sau slujesc oricum altfel) dar organizeaza mitinguri anti-cutare si pro-cutarica... Metoda pocaitilor cred ca ar trebui sa ramana RUGACIUNEA si nu pumnul ridicat (in semn de protest) prin piete si la mitinguri!... Candva Domnul ridica popoare si stergea de pe fata pamantului chiar imperii (babilonienii de exemplu). Oare astazi rugaciunea nu mai e la fel de puternica precum pumnul ridicat prin piete si precum "huo" strigat la adresa unuia sau altuia? :-( Scena politica ...se numeste scena pentru ca tocmai asta si este: o piesa de teatru, cu roluri si personaje... si ca orice teatru sau orice forma de entertainment la un moment dat DISTRAGE ATENTIA si... in loc sa ne concentram atentia spre vesnicie si ce ne-a pregatit Domnul dincolo de moarte, ajungem sa fim atenti la politica sau orice alte lucruri care ...pana la urma apartin acestei lumi si raman in aceasta lume (orice presedinte nu va fi presedinte si in cer -- daca va ajunge acolo)! Bine ar fi daca doar am vota si atat, iar atentia sa ne ramana la Domnul, la cer, la vesnicie!! Si mai important decat votul este rugaciunea!
Adăugat în 18/11/2014 de cst179
Dragi credinciosi,nu va lasati indusi in eroare... Fericirea noastra depinde doar de relatia noastra cu Dumnezeu si cu Domnul Isus.
Nu va puneti încrederea in oameni,mai ales in politicieni.Pentru a face cariera in politica este imposibil sa ramai curat din punct de vedere moral.
Puneti-va incredera in Dumnezeu si El va lumina.
Va amintesc ca traim in zilele din urma,anticristul este aproape,ne apropiem de necazul cel mare,de semnul fiarei(microcipul),de ecunemism...evenimentele mondiale confirma asta.
Domnul Isus este raspunsul tuturor problemelor! Nu dl Johannis,nu dl Ponta,nu dl Obama sau mai stiu eu ce alt lider care ne promite marea cu sarea.doar DOMNUL ISUS.

Sa ne rugam in primul rand pentru mantuirea oamenilor,mantuire care depinde tot de noi,de propavaduirea Evangheliei,de iubirea pe care o oferim semenilor nostri.
Adăugat în 21/11/2014 de dianaelena
Chiar asa este! Fericirea noastra depinde doar de relatia noastra cu Dumnezeu si cu Domnul Isus..
Eu cred ca avem cu totii nevoie de schimbare, tara noastra are nevoie de o ridicare, mai ales spirituala dar si pe celelalte planuri. Romania are nevoie de o nastere din nou, ne rugam Domnului ca sa cerceteze romanii si sa ii faca sa renunte la totii idolii care i-a adunat de-a lungul timpului!
Parerea mea este ca daca totusi traim intr-o lume in care politicenii au cuvantul in dreptul schimbarii tarii, e bine sa avem la conducere pe cineva cu frica de Dumnezeu, cu iubire de El. De asta am ajuns pana aici ca si tara, pentru ca sefii statului au lucrat de capul lor, fara sa ceara intelepciune de la Dumnezeu, au urmarit doar castigul personal. E bine ca ne-am exprimat votul, iar acum ramane doar sa ne rugam pt dl presedinte, ca orice decizie va lua sa fie sub calauzirea Duhului Sfant. Eu mi-am propus sa fac acest lucru in fiecare zi si sper sa reusesc sa duc la indeplinire. Domnul sa ne ajute!

1Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru,care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. (1 Timotei 2:1-4)
Adăugat în 07/12/2014 de camita
Statistici
  • Vizualizări: 2782
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni
Romani 8:11 Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.