Planuri pentru 2013
Autor: Biserica  |  Album: Credinciosi in 2013  |  Tematica: An nou
Resursa adaugata de resursecrestine in 05/01/2013
    12345678910 7.75/10 X
Media 7.75 din 4 voturi

 Tu ce planuri ți-ai făcut pentru 2013?

 Biblia spune în Iov 34:21 "Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, priveşte paşii fiecăruia."

”Din perspectiva Bisericii, semne bune anul are: numărul 2013, al unităţii şi al plinătăţii.
„Ignoranţii vor specula cifra 2013 şi vor găsi de cuviinţă să inflameze societatea noastră că vom avea un an nefast... Creştinii au trecut în noul an 2013 cu rugăciune şi cu speranţa că anul care a început va fi mai rodnic. În vreme ce afară se detonau tone de artificii, în toate bisericile, preoţii şi creştinii au înălţat rugăciune de mulţumire pentru roadele din 2012. Din 2000, la cumpăna dintre ani, credincioşii vin în biserici să-şi sfinţească inimile şi să înceapă un nou drum cu Hristos...”
Părintele Casian al Dunării de Jos, Biserica Ortodoxă

”Biserica propune pentru anul 2013, tuturor celor ce caută evlavia, să trăiască având mereu ca obiectiv, viața după modelul lui Cristos. Poate părea pretențios acest deziderat, poate părea o țintă greu de atins, dar până la urmă asta e tot ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi.
Suntem oameni obișnuiți, avem mult de luptat cu noi înșine, dar încă din veșnicie Dumnezeu și-a propus ca scop formarea unui popor care să trăiască după modelul divin, un popor care să poarte chipul lui Cristos ”Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.”  (Romani 8:29)
O astfel de trăire îi aduce glorie lui Dumnezeu iar nouă satisfacția de a fi tot mai mult asemănători Lui. Este o viață de împliniri spirituale nebănuite. De fapt este și o obligație pe care Cuvântul lui Dumnezeu o trasează celor ce au pretenția că sunt ai lui Cristos: ”Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1 Ioan 2:6)
Nu trebuie să fii savant ca să știi că vei trăi tot mai asemănător cu cei cu care petreci cel mai mult timp. De aceea în acest an suntem chemați să petrecem timp cu Isus, spre a căpăta tot mai mult un chip asemănător cu al lui și să facem din viața noastră o viață asemenea vieții sale pământești.
Să trăim cu Isus, ca să fim ca Isus!
Păstorul Nelu Filip, Biserica Penticostală

”Suntem în Anul Credinței (2012-2013) și tema este: Măreţia credinţei.
Anul Credinței „este o invitaţie la o autentică şi reînnoită convertire la Domnul, unic Mântuitor al lumii”. Anul Credinței ne reamintește că pentru noi creștinii, Cristos este totul! El, care a înviat, este „Păstorul cel bun”! El este „Calea, Adevărul și Viața”! El este „Lumina lumii”!
Dacă ne deschidem bine ochii vom vedea că suntem într-un timp de „criză a credinței” și în acest moment trebuie să celebrăm un an special de rugăciune și angajări concrete pentru a găsi remedii asupra „crizei” ce ne înconjoară. „Dorim ca acest An să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a intensifica celebrarea credinţei în liturghie, şi îndeosebi în euharistie, care este culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei. În acelaşi timp, dorim ca mărturia de viaţă a celor care cred să crească în credibilitatea sa. A redescoperi conţinuturile credinţei mărturisite, celebrate, trăite şi rugate şi a reflecta asupra actului însuşi cu care se crede, este o angajare pe care orice credincios trebuie să şi-o însuşească, mai ales în acest An.”
Părintele Papa Benedict al XVI-lea, Biserica Catolică

”Biserica a decis ca anul 2013 să fie „Anul Laicităţii”.
În acest sens evenimentele şi activităţile ce se vor desfăşura anul viitor să fie orientate spre credincioşi, ei vor fi încurajaţi să se unească pentru a propovădui evanghelia. În America Centrală, peste un milion de creştini au fost pregătiţi, prin programul Vision One Mission, într-un din cele cinci domenii: predicare, studiu biblic, mărturisire, conducerea de grupe mici şi voluntariat în misiunea globală. „Aceste iniţiative nu vor face decât să îmbogăţească biserica, ajutându-i pe membrii de rând să îşi descopere talentele şi, apoi, să le folosească pentru a mărturisi despre dragostea şi mila lui Dumnezeu”, Edgar Redondo.
Pe lângă acestea, Ted Wilson, i-a îndemnat recent pe creștinii din întreaga lume să-și concentreze eforturile evanghelistice asupra lucrării medicale. El a făcut apel la cei prezenți să considere mesajele sănătății și unității ca fiind „două importante poveri ale lui Hristos", citând pasaje din Matei pentru a argumenta faptul că activitatea misionară medicală și reforma sănătății sunt o „parte esențială a misiunii în orașe”. „Credincioșii ar trebui să le slujească oamenilor nu doar din bisericile locale, ci și din centre de influență cum ar fi clinicile, restaurantele vegetariene, sălile de lectură, centrele de consiliere sau centrele sociale.”
Ted Wilson, Biserica Adventistă

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2347
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni