Imensa DRAGOSTE
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 24/08/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

   DRAGOSTEA este caracteristica lui Dumnezeu, sută la sută. Dumnezeu este DRAGOSTE și atât. Vei zice, da, dar este și DREPTATE și așa-i este, sută la sută. Însă hotărârea LUI a fost ca Harul Său venit prin Isus să potolească mânia și să plătească datoria omului, cu Însăși sângele sfânt al Fiului Său, pentru isprava din Eden, făcută de diavol. Isus nesilit de nimeni, ci din toată DRAGOSTEA a părăsit gloria, coborând la noi și aducându-ne grațierea și dându-ne neprihănirea Lui, doar crezând această slăvită lucrare de la cruce. Așa că în anul acesta de îndurare de două mii și... ani El își manifestă DRAGOSTEA pentru om și nu stă în cer mânios și nervos că omul păcătuiește. Păcatul a fost rezolvat la cruce și cine crede, Îl primește ca Domn al său, acceptându-i Iubirea și Dragostea necondiționată pentru el. El nu pedepsește ACUM păcatul, ci așteaptă ca omul să-L recunoască ca Dumnezeu al DRAGOSTEI și să-L primească în viața lui, însușindu-și DRAGOSTEA Sa, când HARUL Lui curge din abundență pe pământ și cine vrea Îl primește și ajunge fericit și împlinit, ajunge biruitor în Hristos. Chiar acolo unde-i păcatul mai mult, HARUL se înmulțește și mai mult și omul poate fi salvat și schimbat, transformat, în urma ”nașterii din nou” făcută de Duhul Sfânt. Este dureros când omul este iritat de vestea asta atât de bună, că Dumnezeu este DRAGOSTE și parcă silit ar vrea să fie și un judecător al altor oameni, însă nu al lor, pentrucă religia a orbit ochii chiar și a creștinilor de a se ocupa de păcate, greșeli, de rău și de bine și pierd din vedere că Hristos când este primit în inimă, pune în locul fărădelegii, neprihănirea LUI și nu se întreabă ce rost a avut acest lucru astăzi, dacă mâine ne-ar cere din nou să căutăm să ne asigurăm neprihănirea prin forțe proprii. Nu vei scăpa de păcat, fărădelege și boală pe alte căi trudite de tine, decât prin Hristos și tot prin credința în neprihănirea LUI, vei duce mai departe o viață biruitoare, sănătoasă și din belșug, înnoindu-ți mintea cu Cuvântul LUI și cunoscând tot mai mult imensa DRAGOSTE a lui Dumnezeu, rezolvată la cruce și pusă în realitatea noastră prin Duhul Sfânt. DRAGOSTEA Lui a fost turnată în inimile ”fiilor” LUI și nu dată în urma neprihănirii personale, care nu are nici o valoare pentru Dumnezeu. Neprihănirea și dragostea LUI pregătite pentru noi, în duhul, pot să ne fie folositoare pentru a fi biruitori și Dumnezeu ia în seamă un caracter, care izvorăște din caracterul Lui și nu din mintea și firea noastră mereu în competiție și osândire. NU, El vrea DRAGOSTEA Lui și din partea noastră, față de EL, ca DOMN și MÂNTUITOR și față de semenii noștri, iar Duhul Sfânt este aici să ne călăuzească, învețe, să ne ajute, să ne ridice, să ne înnoiască mintea cu Cuvântul, pe care noi Îl citim, ascultăm, memorăm, ca să ajungem cu toți la starea de oamenii mari, la înălțimea staturii plinătații lui Hristos, ca să nu mai fim tot copii imaturi la minte și nefolositori Împărăției LUI, pe pământ. Imensa Lui DRAGOSTE care curge din plinătate peste noi, ca ”fii” ai Săi, ne umple viața de DRAGOSTE, ca și noi să putem răspândi această imensă DRAGOSTE, în lumea în care trăim, ca niște lumini și mulți ”fii” să vină la slavă, părăsind păcatul, boala, dependențele și Tatăl să aibă ”fii” după chipul LUI și Domnul Isus să-Și primească gloria meritată și o Mireasă pură, la venirea LUI, iar Duhul Sfânt să nu fie întristat, ci ascultat și supuși și smeriți să fim lucrători împreună cu El, pentru zidirea Împărăției LUI, pe pământ. Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 660
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni