RĂSPLATA PRIETENIEI (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 15/04/2019
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Un prieten… ţine mai mult la tine decât un frate” (Proverbele 18:24)

     Biblia spune: „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care ţine mai mult la tine decât un frate.” Gloria Gaither subliniază acest lucru: „Prietenii adevărați sunt preocupați de ceea ce vei deveni. Ei se uită dincolo de prezent și țin profund la tine ca persoană.” Solomon a scris: „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” (v. 24). Și pentru că formarea și păstrarea unei prietenii îți ia timp și energie, răsplata depășește cu mult investiția. Prietenul adevărat: 1) Îți dă o mână de ajutor când ești căzut. „Mai bine doi decât unul… căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade” (Eclesiastul 4:9-10). 2) Îți dă viziune. Indiferent cât de mult te iubesc și doresc să te ajute, cei din familie sunt uneori prea aproape ca să fie obiectivi, și e mai util să te deschizi în fața unei persoane care nu îți este rudă. Biblia spune: „Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima, aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui prieten.” (Proverbe 27:9). 3) Îți dă bună dispoziție. Cineva spunea: „Dacă nu ai riduri înseamnă că nu ai râs destul!” Când râsul este ceea ce ți-a prescris doctorul, prietenii te ajută să descoperi umorul din situația ta – de obicei pentru că și ei au trecut pe acolo! Hazel C. Lee o spune în felul următor: „Când râdem de noi înșine, dar și unii cu alții, se creează sentimentul plăcut că suntem împreună.” 4) Te trage la răspundere. Ai observat vreodată că atunci când ai un comportament opus Cuvântului lui Dumnezeu, e ușor să te păcălești singur? Într-un astfel de moment, „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui” (v. 6). Așa că, astăzi, mulțumește-i lui Dumnezeu pentru prietenii tăi buni, care te iubesc suficient de mult ca să fie cinstiți cu tine chiar și când lucrul acesta doare.  


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 482
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni