Înșelându-vă singuri
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 03/12/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot

 

 

   Iacov 1:21-24.”De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. Fiți împlinitori ai Cuvântului nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul și nu-L împlinește cu fapta, seamănă cu un om, care își privește fața într-o oglindă; și după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era.”

   -Frate Iacov tu chiar spui că cineva care ascultă Cuvântul, citit ori predicat poate fi și înșelat? Doar scrie că credința vine în urma auziri Cuvântului. -Foarte adevărat, așa vine credința, dar dacă rămâi la ascultarea Cuvântului și nu lași ca credința să producă fapte, împlinind ce ai ascultat și ceea ce crezi din lumina Duhului Sfânt, poți fi înșelat și poți bate pasul pe loc ani de zile, rămânând bebeluș spiritual și imatur în credință, care nu poate fi de folos Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Când asculți Cuvântul, lasă-L să lucreze în sufletul tău, ca mintea, sentimentele și voința ta să fie umplute de Cuvânt și sufletul să crească și să se maturizeze și el în credință, și ceea ce Dumnezeu a pus în duhul tău născut din nou, să străbată calea de la duh la suflet cu ușurință, iar mintea să poată transmite mai departe trupului semnalele Duhului Sfânt pentru ca și trupul tău să poată să fie sănătos și curat și vrednic de a fi Templul Duhului Sfânt, pe pământ. Iacov zice că Cuvântul este sădit în noi, în duhul nostru, însă noi trebuie să-L întâmpinăm cu blândețe, cu delicatețe și sinceritate, pentru că El este Cel ce poate salva și sufletul și, și trupul nostru. Dar dacă nu trecem la împlinirea Cuvântului ascultat, ca Duhul Sfânt să lumineze mintea, atunci mintea este întunecată și permite cu nebăgare de seamă să intre în ea și în suflet necurăție și răutate, iar unde se află aceste lucruri, sunt o sumedenie de rele care blochează Duhul Sfânt să aibă acces în suflet, ca mintea să fie înnoită cu Cuvântul, spre desăvârșirea cerută de Dumnezeu, pentru care la cruce a fost deschis drumul, ca omul să poată primi prin harul lui Dumnezeu și har după har și toate binecuvântările LUI, cu care ne-a binecuvântat în locurile cerești, adică în duhul nostru și să avem acces direct la ele, și să nu fie împiedecate de necurăție și răutate. Un om care ascultă Cuvântul și nu-L împlinește cu fapta este ca  omul care-și privește fața într-o oglindă și când pleacă deja a uitat cu era. Cum este un astfel de om? Este un om înșelat, fiindcă nu poate să se cunoască pe el însuși și nu-și cunoaște lipsurile și nu are o țintă în viață, este în comfuzie, căci se duce la oglindă dar nu are discernământ și ținere de minte, pentru a se ridica la statura de om mare în Hristos.

   Iacov 1:25.”Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”

   Iacov vorbea astfel fraților, nu lumii, ci celor ce ascultau Cuvântul ca să-L împlinească și să-și adâncească privirea în legea slobozeniei, stăruind în ea. Legea slobozeniei nu este să faci ce te taie capul și poftele tale, purtat de necurăție și răutate, ci este să fii slobod, liber de orice necurăție și răutate și tot ce cuprinde  legăturile celui rău, separat de lume și viața ei, și liber de tot ce-i rău, împlinind Cuvântul cu fapta și unind credința cu fapta, pentru a merge drept pe cale spre desăvârșirea credinței noastre. Amin! Mulțumim Dumnezeule, cu Tine suntem mai mult decât biruitori!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 653
  • Export PDF: 1
  • Gramatical incorect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni