URMEAZĂ-ȚI VISUL (1)
Autor: Fundația S.E.E.R.  |  Album: Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de resursecrestine in 27/06/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 1 vot
Pentru a sprijini publicarea acestor devoționale prin donații vă rugăm să vizitați site-ul fundației S.E.E.R..

„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!” (Iosua 1:9)

     Când a venit vremea ca Iosua să-i ia locul lui Moise, Dumnezeu i-a zis: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” Astăzi, Dumnezeu îți spune același lucru și ție. El dorește să-ți urmezi visul pe care l-a pus în inima ta! Alfred D. Souza, militantul creștin indian, a scris: „Pentru o lungă perioadă de timp mi s-a părut că viața mea stă să înceapă – viața adevărată. Dar mereu apărea vreun obstacol în cale, ceva prin care trebuia să trec mai întâi, ceva ce trebuia mai întâi terminat, timp ce mai trebuia petrecut în slujire și datorii care mai trebuiau plătite. După aceea, viața putea să înceapă. În cele din urmă, am priceput clar că de fapt aceste obstacole erau viața mea.” Când dai de obstacole, descoperi lucruri despre tine pe care nu le-ai știut niciodată. Descoperi adâncimea credinței tale în Dumnezeu – și în tine însuți. Fiecare problemă te ajută să te cunoști mai bine. Obstacolele sunt numai o chemare de a-ți întări poziția, de a nu renunța la visul tău. Când vei privi în urmă la viața ta, vei regreta lucrurile pe care nu le-ai făcut mai mult decât lucrurile pe care le-ai făcut. Așadar, atunci când visul tău pare imposibil, încrede-te în Dumnezeu și acționează ca și cum este imposibil să dai greș. De ce? Deoarece „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27). Asta înseamnă că dacă vrei să urci pe Muntele Everest să te asiguri că ai luat steagul cu tine. Nu-i asculta pe cei ce-ți spun: „Asta nu se poate!” Sau: „Îți asumi un risc prea mare!” Ignoră-i pe cei ce-ți spun că nu se poate realiza, și concentrează-te asupra lucrurilor despre care Dumnezeu spune că se pot face!


Din dorința de a respecta drepturile de autor, copierea textului resursei este blocată.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 502
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni