Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Dimineața învierii mele
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 23/04/2018
    12345678910 0/10 X

 

   Dacă este o dimineață, o zi cu lumină, viață, înseamnă că a fost înainte o seară, o noapte,   întuneric și moarte, pentru fiecare din noi. Întunericul de care vorbesc este întunericul păcatului, în care lumea trăiește, chiar în ziua mare. Adam și Eva erau în întuneric chiar în răcoarea zilei, poate dimineața, însă ziua și lumina din viața lor se făcuse întuneric, păcatul îi acoperise și nu mai vedeau lumina. Moștenirea aceasta a lăsat-o Adam tuturor oamenilor și fiecare nou născut vine-n lume în noaptea păcatului și pentru asta omul face păcat și-i place să trăiască în întuneric. Adam a avut și alte dimineți și zile pe pământ, dar păcatul și întunericul i-a stins viața lui duhovnicească și părtășia lui cu Dumnezeu. Păcatul a adus moartea. Pavel 1 Corinteni 15:56a zice: ”Boldul morții este PĂCATUL.” Cât despre mine eu pot să afirm că am fost moartă în păcat și am făcut PĂCATE din pricină că m-am născut în păcat. Psalm. 51:5. M-a născut mama mea în păcat, vorbesc păcatul Adamic și pentru asta am făcut păcate. A fost noapte, întuneric, din seara venirii mele în lume, trăiam noaptea păcatului și moartea duhovnicească. Făceam păcat, îmi mărturiseam păcatul, încercam să nu mai fac și iar făceam și iar mărturiseam... Era o viață grea! Plângeam de multe ori întrebând, oare mai poate, oare mai vrea Dumnezeu să mă ierte? Am ajuns să fac legământ cu Domnul, la maturitate, în apa botezului și totuși nu aveam siguranța mântuirii mele. Auzisem despre o dragoste, o bucurie, o schimbare care trebuie să aibă loc, la întâlnirea cu Domnul și care eu nu o avusem, la botezul în apă. Știam atunci o eroare, că botezul în apă este ”nașterea din nou”. Dar, doar ”ADEVĂRUL” ”ISUS”  ne dă înțelepciunea, priceperea și cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu, prin care Duhul Sfânt ”naște omul din nou” și-l aduce din moarte la viață. Deci să înțelegem botezul în apă și fără ”nașterea din nou” este doar că intri în apă uscat și ieși ud.   Însă atenție mărită, în urma ”nașterii din nou” botezul în apă, este inevitabil. Să fim înțelepți, dacă mie la maturitate botezul nu mi-a făcut nimic fără ”nașterea din nou” ce poate face unui bebelaș? Astăzi da, mai face ceva botezul la maturitate fără ”nașterea din nou” și botezul bebelușilor, știți ce face? Ospăț, chef, pentru pântece pentru trup, dar pentru duh și suflet? Nimic.

   Însă glorie lui Isus Hristos care a biruit moartea, a plătit prețul păcatului și ne-a dat posibilitatea iertării, în sângele crucii LUI, împăcându-ne cu Tatăl într-un duh, prin Duhul LUI. Cât despre mine, Îi mulțumesc frumos Domnului Isus, pentru ”dimineața învierii mele” din păcat. Dacă a fost o seară, a fost și o dimineață, care este urmată de ziua LUI, de lumina LUI. Învierea  LUI în viața mea a produs conștientizarea iertării mele, fiindcă, cred Cuvântul:   ”am fost socotită neprihănită” prin învierea Lui. Romani 4:25. Efeseni 2:1-10. Prin MOARTEA LUI mi-a plătit păcatele, trecute, prezente și viitoare,   Prin ÎNVIEREA LUI mi-a dat dreptatea și neprihănirea LUI.

   Mulțumesc Dumnezeule pentru dragostea Ta, extravagantă! Mulțumesc pentru ”dimineața învieri mele”! Această dimineață a schimbat sensul vieți mele. Glorie Ție!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 186
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni