Miracolul meu
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 24/03/2018
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi

 

   Eu cred în miracole! Dumnezeul în care eu mă încred, de care sunt îndrăgostită și pe care Îl respect și-L ador, S-a descoperit în viața mea de multe ori prin miracole, chiar atunci când nu eram născută din nou și înfiată în familia LUI.        La nivelul la care eram întotdeauna mi s-a descoperit și m-a ascultat. Îl cunoșteam pe Domnul, dar, din auzite, din predici, mai și citeam Biblia, însă Cuvântul nu era real în mine, căci slova nu dă viață, Duhul dă viață. În ziua în care vântul Duhului Sfânt m-a prins în vârtejul LUI, lucrurile s-au schimbat. Am fost pecetluită cu Duhul Sfânt, umplută cu Duhul Sfânt și trezită la realitate. Acesta  a fost MIRACOLUL meu, minunea care a schimbat întreaga mea viață. Înainte trebuia să mă disciplinez cum să citesc Biblia, când, cât. Cum și unde și cât să mă rog. Însă în urma MIRACOLULUI meu, lucrurile s-au schimbat. Citirea Cuvântului (care era mai înainte o disciplină și care totuși nu a fost rea, fiindcă, Cuvântul s-a scris în mintea mea) atunci s-a făcut realitate în viața mea, a fost  și este pasiunea vieți mele, Îl iubesc și-L învăț cu mult drag și orice alt miracol ar fi, îl cenzurez șI dacă nu-I conform cu Biblia, nu-l iau, chiar bun să fie. La fel rugăciunea era și ea o disciplină pentru mine, auzisem despre odăiță, unde să stau cu Domnul eu singură și-I drept erau momente faine, în care mă ușuram de tot greul și apăsarea vieți, o dată, de două ori pe zi, seara, dimineața, dar când Duhul Sfânt a intrat în duhul meu, mintea mea a început să fie și ea înnoită cu Cuvântul, cu putere, pricepere, tărie, dragoste și puteam să înțeleg, ceea ce citeam și ceream în rugăciune, puteam să deosebesc lucrurile Duhului de lucrurile firii, pentru că natura mea nu mai era pământească, ci duhovnicească. În urma acestui miracol al nașterii din nou și a botezului cu Duhul Sfânt, nu mai trebuie să-mi fixez locuri și ore de rugăciune, pentru că viața mea este o rugăciune, oricând, oriunde și în orice împrejurări. Duhul Sfânt m-a învățat că rugăciunea nu-I doar a cere, a cere și a cere, ci-i mulțumire, închinare, adorare, laudă și, și mijlocire pentru sfinți și alți oameni.    De multe ori trecând pe stradă, pe drum, printre oameni, dacă ești un mijlocitor vei găsi loc de mijlocire și nu de alte povești. În timp ce asculți necazul cuiva, Duhul Sfânt din duhul tău poate mijloci pentru cel ce-ți împărtășeșe viața lui grea. Duhul Sfânt a produs miracolul în fiecare din noi, iar El dorește și să conducă viața noastră după standardele Cuvântului harului lui Dumnezeu. Așa dar să nu ne oprim niciodată din a merge mai departe cu Domnul, înainte și în sus. Este mult mai mult decât gândim ori știm noi. Miracolul vieți mele nu s-a sfârșit, Duhul Sfânt face lucruri noi în viața mea în fiecare zi. Are ceva proaspăt și nu vreau să mă hrănesc cu lucrurile care au trecut, chiar dacă au fost frumoase și bune la vremea lor, Domnul are întotdeauna mană proaspătă și vie, care ține în viață duhul, sufletul și trupul meu. Acesta a fost, este și va fi, cel mai mare miracol din viața mea: ”Trăirea și umblarea în Duhul, prin credință”. Isus este începutul și sfârșitul miracolului din viața mea. Îl iubesc și-I voi fi supusă, ascultătoare și împlinitoare a Cuvântului LUI, aici și o veșnicie. Amin!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 690
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni