Să plângi după El...
Autor: Flavius Avramescu  |  Album: partascuHristos.com  |  Tematica: Meditație
Resursa adaugata de FlaviusAvramescu in 02/12/2016
    12345678910 0/10 X

În timpul unei rugăciuni, Duhul lui Dumnezeu m-a oprit și nu știam ce să fac. Ce să faci atunci când nu mai ai putere să rostești cuvinte sau când efectiv nu mai poți să spui nimic pentru că – nu poți? Nici eu nu am știut în acel moment, însă mi-am dat seama de un lucru și anume, importanța pe care o dăm tot mai puțin asupra lucrurilor pe care Dumnezeu dorește să ni le spună. Am tăcut!

Am ajuns să vorbim de prea puține ori cu Dumnezeu și atunci când o facem, avem pretenția ca El să ne acorde timp spre a vorbi, însă noi nu-i mai alocăm după aceea timp să ne răspundă. În momentele acelea de rugăciune, mi-am dat seama că cer lucruri(multe lucruri). Când liniștea și-a făcut loc în mintea și în sufletul meu, m-am uitat în jur și mi-am dat seama de tot ce dețin. Plângeam, însă plângeam că eram dezamăgit de lucruri trecătoare, eram supărat pe greșelile pe care eu le făcusem – unde era problema? La mine – sau mai bine spus, la rugăciunile mele greșite…

Mi-am dat seama încă o dată cât de minunat este să plângi după prezența lui Dumnezeu. Când oamenii plâng după oameni, când oamenii plâng după avuții, când oamenii plâng pentru eșecul lor – eu nu trebuie să fiu asemenea lor, pentru că aceste lucruri nu-mi vor garanta niciodată veșnicia binecuvântată, ci doar o fericire trecătoare. Eu trebuie să plâng după prezența lui Dumnezeu pentru ca, mai apoi, să mă bucur în aceasta!

Nu-ți mai permite să plângi inutil! Ai uitat în Cine ți-ai pus nădejdea? – sau ai schimbat probabil conducătorul vieții tale fără să-ți dai seama?! Știu un lucru – 1.000 să cadă alături de mine și 10.000 la dreapta mea, dar eu voi sta în picioare și mă voi bucura de strălucirea slavei Sale!


Pune-ți, dar, încrederea în Dumnezeu!
Nu te teme, căci este cu tine și-ți va veni în ajutor!

Foarte adevărat Flavius, ai văzut aceste lucruri. Zeci de ani m-am plâns Domnului, cerând ceea ce deja aveam, iar că Domnul ar dori să-mi vorbească nu știam, când, cum, unde?? Totuși cum El, vedea duhul meu și necunoștința mea, a avut milă de mine și m-a trezit la viață, arătându-mi cine sunt în Hristos și adevărata mea identitate în EL și ce am primit la cruce. Este minunat ce bine știe El să intre în relație cu fii Săi, atunci când ei doresc la rândul lor, Să-i primească dragostea manifestată pentru om. Fi binecuvântat Flavius!!
Adăugat în 03/12/2016 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 787
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni