La mulți ani România!!
Autor: Maria Nechita  |  Album: Ploaia târzie  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria18 in 01/12/2016
    12345678910 0/10 X

Ești o țară binecuvântată România noastră, Dumnezeul nostru te-a binecuvântat, cu tot ce este bun și bine și rostim în continuare protecția, pacea, dragostea și cunoștința de Dumnezeu să te inunde din belșug.

România este o țară cu cele mai variate forme de relief dintre multe țări. România este o țară ale cărei domenii de activitate sunt active și prielnice pentru orice om care vrea să trăiască în România. Că s-a ajuns aici, ca copiii noștri să ia drumul străinătății nu este din faptul că România nu este bună, ci din faptul că românii nu L-au făcut Domn pe Dumnezeu în viața lor și au ajuns să ia decizii greșite și să facă lucruri rele, spre nenorocirea lor, iar noi ne-am lăsat orbiți de cel rău și în loc să binecuvântăm, am învățat să blestemăm și să dăm vina pe conducători și pe oricine numai fiecare pe el nu, iar 

Prov.18:21 zice: ”Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubește îi va mânca roadele.”

Zeci de ani am vorbit chiar și noi copiii Domnului moarte peste țara noastră, declarând că nimic bun nu este și nu va fi în România, că toți conducătorii ei sunt corupți și răi, fiecare zicând că celălalt este rău și face numai rău și nu am început cu mine, fiecare, să ne înnoim mintea cu Cuvântul Domnului și să înțelegem voia Domnului că-i bună, plăcută și desăvârșită. Am vorbit rău, rău am avut, pentru că oricine iubește limba să vorbească rău, rău are.

Dar oricine vorbește viață, are viață, oricine binecuvântă, este binecuvântat, oricine udă pe alții, va fi udat și el și ce seamănă omul, aceea va secera. 

Binecuvântat să fie Domnul că în România s-au ridicat și se ridică oameni care învață să binecuvinteze și să zică bine peste țară, peste biserică și peste semenii lor... 

Binecuvântată să fii tu România cu familii sănătoase și spiritual și fizic și conducătorii tăi să fie oameni care să nu ia decizii fără Tine, conducătorii Bisericii Tale să fie bazați pe Tine, în fiecare clipă când iau hotărâri, căci Tu binecuvintezi România.

Mulțumim Tată că singura sursă de binecuvântare pentru România ești TU!! Slavă ȚIE!!




 

 

 

 

 

 



La multi ani Romnia! Domnul sa binecuvinteze tara cu trezire si sanatate spirituala!
Romani de pretutindeni sa fiti binecuvantati!
Adăugat în 01/12/2016 de bneli07
Statistici
  • Vizualizări: 963
  • Export PDF: 1
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni