O dorință, o flacără aprinsă
Autor: E. A  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ndrsgeni in 11/09/2019
    12345678910 0/10 X
Este o dorință în inima mea, o sete, un foc care arde pentru Dumnezeu. Vreau să cunosc mai mult, vreau să aduc rod în lucrarea Domnului, vreau să mă știu în lucrarea Sa, vreau ca viața mea să fie spre slava și gloria Sa.

Este o flacără, este o sete, vreau ca viața mea să aibe rost, să fie folositoare Domnului, mulți să îL cunoască pe El prin ea. E o dorință care nu mă lasă, vreau să trăiesc în așa fel încât Domnul să mă poată folosi, curat și plăcut Lui, vreau să nu risipesc viața mea în lucruri fără de valoare, vreau să trăiesc pentru Dumnezeu.

Este o dorință, o flacără aprinsă, ca fiecare zi să fie trăită ca pentru Domnul, să spun „Doamne, ce pot face astăzi pentru Tine?”, să spun „Doamne, aici sunt, iată-mă, folosește-mă!”, este o dorință, o flacără aprinsă.

Zilele trec, anii și viața trec, ce faci cu viața ta? In ce o investești? Ești bucuros cum trec anii vieții tale? Pentru ce sau pentru cine tot strângi și te trudești? Cu ce scop?

O Doamne, vreau să Te cunosc mai mult, vreau în fiecare zi să fiu mai aproape de Tine, să trăiesc pentru Tine, în frică și temere de Tine, să stau la dispoziția Ta ca Tu să mă poți folosi. Invață-mă să îmi număr bine zilele ca să capăt o inimă înțeleaptă, invață-mă să trăiesc în neprihănirea pe care Tu o ceri, în frică și ascultare de Tine, în planul și voia Ta. Domnul meu, vreau să fiu o pricină de laudă și de slavă pentru Tine, vreau să te bucuri de mine, vreau să mă folosești în lucrarea Ta, vreau să fiu în clocot pentru Tine și să Te iubesc cu toată ființa mea, să se vadă aceasta în trăirea mea. Îți mulțumesc pentru lucrările Tale mărețe în viața mea si cele care le voi vedea în continuare, pentru puterea Ta care mă întărește și mă susține, pentru biruințele care Tu le-ai dat si le vei da. Lăudat și binecuvântat să fie Numele Tău. Amin.

https: //wordpress. com/posts/strigatulinimiiblog. wordpress. com
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 683
Opțiuni