Dragi prieteni, Vă informăm că în perioada 11-20 iulie 2019 au loc înscrierile la masteratul „Practica asistenței sociale centrată pe valori”, organizat în cadrul Universității de Vest din Timișoara, cu sprijinul Centului Areopagus. Programul se adresează absolvenților de studii universitare (indiferent de domeniul licenței) care doresc să dezvolte competențe pentru a oferi servicii de asistenţă...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită marți, 20 noiembrie 2018, de la ora 19.00, la forumul „Seducția neo-ateismului: Richard Dawkins și argumentul din design”. Invitat: Peter S. Williams, filosof și apologet creștin, NLA University College, Norvegia. În cadrul întâlnirii vor fi lansate broșurile nr. 31-33 din seria Cambridge Papers (oferite gratuit...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită joi, 22 martie 2018, de la orele 19.00, la o seară de excepție în prezența Excelenței Sale, Domnul Teodor Baconschi, Ambasador, Ministru de Externe al României (2009-2012). Vom discuta împreună despre Mărturisirea creștină în cetatea seculară. Gazda evenimentului va fi Silviu Rogobete.Întâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor...
Joi, 14 decembrie 2017, de la orele 19.00, Centrul Areopagus din Timișoara, Calea Martirilor Nr 104, va găzdui lansarea volumului Peste edenice ruine, de Ticu Leontescu.În cadrul acestui eveniment vom lansa trei articole din seria Cambridge Papers. Cei care doriți să participați, vă rugăm să ne scrieți pe adresa [email protected], sau să ne contactați la nr de telefon 0256 487 485. Vă așteptăm!
Eveniment special, sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ora 11, la sediul centrului Areopagus (Timișoara, Calea Martirilor nr. 104). Invitat de onoare: Horia-Roman Patapievici. Vom discuta împreună despre religie și politică, cu accent pe rolul și locul creștinului în viața politică. Pentru o mai bună organizare a evenimentului, vă rugăm să confirmați participarea la [email protected]
Vă aducem în atenţie programul de FORMARE ÎN CONSILIERE BIBLICĂ oferit de Centrul Areopagus în parteneriat cu Grace Fellowship Church, SUA, 2018-2020.Programul are ca scop principal formarea de consilieri competenţi şi dedicaţi în slujire, care să sprijine lucrarea de consiliere pastorală şi să vină în întâmpinarea nevoii stringente de consiliere biblică în cadrul bisericilor...
Centrul Areopagus vă invită la o dezbatere pe tema „Managementul resurselor umane și financiare în ONG-uri, companii și biserici”. Invitatul nostru este Jerry TWOMBLY, expert internațional în fund-raising și management organizațional. Evenimentul va avea loc în data de 9 octombrie 2017, orele 19.00, la sediul nostru din Calea Martirilor nr. 104, Timișoara.În cadrul acestui eveniment vom lansa trei...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită miercuri, 7 iunie 2017, de la orele 19.00, la forumul „Botezul cu Duhul Sfânt, conform Evangheliei după Luca și Faptelor Apostolilor”.Invitat: Prof. univ. dr. Max Turner (PhD, Cambridge University, profesor emerit al London School of Theology, Londra, UK)Moderator: Conf. univ. dr. Alexandru NeagoeÎntâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită miercuri, 26 aprilie 2017, de la orele 19.00, la forumul „Karl Barth și Dietrich Bonhoeffer despre politică și societatea civilă”.Invitat: Professor Emeritus Haddon Willmer, Leeds University, UKModerator: Pastor Dr. Daniel G. OpreanGazdă: Prof.Univ.Dr. Silviu E. RogobeteÎntâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor nr 104, Timișoara. Vă rugăm...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită la un nou eveniment din cadrul proiectului Credința și Profesia, cu titlul „Parabolele lui Isus prin ochii filologului”. Invitat: Conf. Univ. Dr. Ramona Malița.Întâlnirea va avea loc miercuri, 15 martie 2017 la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor nr 104, Timișoara.Vă rugăm să confirmați participarea la adresa [email protected] sau la tel. 0256487485.
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită la o nouă întâlnire din cadrul proiectului Credința și Profesia, care explorează relația dintre credința creștină și filologie. Întâlnirea va avea loc joi, 8 decembrie 2016, de la orele 19.00, când vom lansa volumul „Sărbătoarea Corturilor”, al domnului Ioan T. Morar. Invitat: Mircea Mihăieș. Moderator: Silviu...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită la o nouă serie de 6 întâlniri în cadrul proiectului Credința și Profesia, care vor explora relația dintre credința creștină și filologie.Prima întâlnire va avea loc în 23 noiembrie 2016, de la orele 19.00, când vom lansa volumul „Dorziana, O (re)construcție a textului prin limbaj”, al doamnei Lect. Univ. Dr. Florina Băcilă. Moderator:...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită joi, 10 noiembrie 2016, de la orele 19.00, la o dezbatere privind „Problematica orientării sexuale în consilierea creștină”. Invitatul nostru va fi Dr. Bob Froese. Moderator: Conf. Univ. Dr. Alexandru Neagoe.În cadrul acestei întâlniri vom lansa trei articole din seria de studii creștine Cambridge Papers: Redefinirea căsătoriei: argumente pentru...
Miercuri, 13 iulie 2016, de la orele 18.00, Centrul Areopagus din Timişoara vă invită la un nou eveniment în cadrul proiectului Credinţa şi Profesia. De la idolatrie la Chipul Dumnezeului Celui Nevăzut, este tema pe care invitatul nostru, domnul Adrian Guiu, doctor al Universităţii Chicago, ne-o propune. Moderator: Prof. Univ. Dr. Silviu E. RogobeteVă rugăm să confirmaţi participarea prin e-mail la [email protected]
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită miercuri, 11 mai 2016, de la orele 19.00, la lansarea cărţii „Capcanele Facebook-ului”, de Remus Runcan. Întâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor nr 104, Timișoara. Vă rugăm să confirmați participarea la [email protected] RUNCAN este licenţiat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, în domeniul Teologie,...
Centrul Areopagus din Timișoara vă invită luni, 14 decembrie 2015, ora 18:00, la întâlnirea cu tema „Rolul și locul religiei în contextul actual al relațiilor internaționale”, avându-l ca invitat pe domnul Iulian Chifu.Unul dintre cei mai importanți specialiști regionali în materie de afaceri strategice și studii de securitate, Iulian Chifu este profesor asociat la Departamentul Relaţii...
Centrul Areopagus vă invită la un eveniment special, joi, 26 noiembrie 2015, ora 19.00, la sediul din Calea Martirilor, Nr. 104, Timișoara: EUTANASIA ȘI SINUCIDEREA ASISTATĂ - perspective medicale, juridice și teologice. Invitați: Conf.univ.dr. Ienciu Monica, Conf.univ.dr. Tec Lavinia, Jurnalist Olariu Cristina. Vă rugăm să confirmați participarea la adresa de email [email protected] sau la nr. de telefon 0256487485....
Trăim într-o lume căzută, în care ofensele şi suferinţele profunde apar în viaţa fiecărei persoane. Aceste situaţii dureroase - fie că este vorba de simpla jignire, sau de grava situaţie a comiterii unei crime - ne pun în faţă întrebarea: "Oare Dumnezeu aşteaptă de la mine ca eu să iert?" Răspunsul este clar. Ţine de alegerea noastră să ascultăm; dar puterea de a ierta o poate da doar...
Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timiş, în colaborare cu Centrul de Educație Creștină și Cultură Contemporană Areopagus, propune derularea, în data de 30.09.2015, între orele 10-13, a unui seminar cu tematică antidrog, destinată unui număr de aprox. 15 pastori și lideri religioși. Temele abordate se vor referi la conceptele de dependenţă, sevraj, toleranţă, abuz de droguri, profilul...
Stimați prieteni,În perioada 9-16 septembrie are loc sesiunea de toamnă de înscrieri la masteratul de teologie - asistență socială ”Practica asistenței sociale centrate pe valori”. 23 din cele 35 locuri disponibile în acest an au fost deja ocupate la înscrierile din iulie, însă încă dispunem de 12 locuri. Primii doi, în ordinea mediilor, beneficiază de scutire integrală a taxei de...