Oh, crudă deșertăciune!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Trezire si veghere
Ce folos poate-avea omul
De toată truda ce și-o dă?
Când nu poate fi ca pomul
Care creşte lâng-o apă?

Ce folos mai poate-avea
Când e tot deşertăciune?
Astăzi, din toată truda sa
Nimic,-nimica nu rămâne!

Oh, crudă deşertăciune!
Ce-i viaţa mea în faţa ta?
Un neam trece, altul vine...
Eu nu voi şti ce va urma.

Orice om e doar suflare;
Oricât de bine s-ar ţinea!
Soarele din nou răsare,
Pământul nu va dispărea.

Spre amiazăzi suflă vântul
Se-ntoarce la mează-noapte;
Se-nvârte pe tot pământul
Şi se duce, şi se-ntoarce...
Mereu făcând aceleaşi roate.

Râurile-n mări se varsă
Şi tot nu se umple-o mare!
Curg şi iar fac cale-ntoarsă;
Toate-s într-o frământare.

Ce a fost, o să mai fie
Nimic nu e nou sub soare;
Oh,... deşertăciune vie...
Nimic, nu e la întâmplare!

Totu-i doar deşertăciune
Nimic nu-i cum ţi se pare;
Un neam pleacă, altul vine...
Şi tu crezi că-i o schimbare...

Dar, e doar continuare;
Caruselul tot se-nvârte,
Şi asişti din depărtare,
Aşteptând să se întâmple,

Ca într-un mare deja-vu!
Tot ce-a fost, iar o să fie...
Oh,... tu desertăciune, tu,
Cât poţi fi de amăruie!

A.N
15.10.2012 Firenze



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/98983/oh-cruda-desertaciune