Cu Tine-n gând...
Autor: Mariana Mesaroş
Album: Trăiască Domnul !
Categorie: Diverse
Cu Tine-n gând, iubit Isus
Încep o nouă dimineaţă
Şi simt că harul Tău nespus
S-a înnoit şi mai am viaţă.

Prin mila Ta, iubitul meu
Trăiesc, mai am încă o şansă
Ca să-mi îndrept ce-am făcut rău
Şi să încep o nouă viaţă!

Prin harul Tău nemărginit
Sunt sănătos, mai am speranţe
Că pot s-alerg, pot să trudesc
Că pot da vieţii noi nuanţe

Căci numai harul, mila Ta
Ne ţine încă treji pe cale
Şi-mi amintesc ce-odat ai spus
E o minune-a sta-n picioare

Azi, ne mirăm de cei ce cad
Şi păresesc credinţa dreaptă
Făcând o formă doar din ea
Da-i scris, aşa va fi odată

Aşa va fi când la sfârşit
Aproape -i de-a veni Mesia
Iubiţilor, nu vă-nselaţi
Luptati de vreţi împărăţia!

Împărăţia, o vrem cu toţi
Dar fără luptă, fără plată
Şi am schimba in mai uşor
Cărarea care-a fost trasată

Dar dacă vreţi să fiţi părtaşi
A veşniciei ce ne aşteaptă
S-o ştim cu toţi, s-ajunge-n ea
Dar pe la Golgota, prin poartă

Credinţă, s-ai ca Avraam
De blând, ca Moise prin pustie
Să te jertfeşti ca Domnul tău
Din slujbă, să-ţi faci datorie

Să fii găsit mereu veghind
Trăind in pace cu oricine
Iar untdelemn, să ai din plin
În miez de noapte de-o să vie

Cu Tine-n gând, zi după zi
Asa-mi trăiesc Isuse viaţa
Ş-aş vrea să fiu ce încă nu-s
Aş vrea să fiu un rob supus!

Aş vrea să fiu aşa cum ştiu
Că trebuie să fiu pe cale
Dar azi, te rog să ne-noieşti
Pe toţi de-aici din adunare

Şi să ne schimbi în ce doreşti
Ca să îţi fim, iubit Părinte
Ca treji atunci să ne găseşti
Când vei veni pe nori Iubite!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/97433/cu-tine-n-gand