Mă mai aştepţi acasă, Tată ?!
Autor: Liliana Hiticaş
Album: Promisiuni
Categorie: Zidire spirituala
Încet, de parcă curge-n şoapte,
prin umbre sumbre ce apar,
amurgul se preface-n noapte
cu manta neagră drept hotar.

Şi greul nopţii mă-nconjoară
cu braţe umede şi reci,
singurătatea mă doboară,
speranţele sunt goale, seci.

Ajuns porcar, în umilinţă,
îmi amintesc viaţa bogată...
şi-ntreb sătul de suferinţă:
-Mă mai aştepţi acasă, Tată ?!

Parcă mai ieri cu îndrăzneală
averea ţi-am cerut obraznic,
iar azi, sătul de hoinăreală
regret pornirea mea amarnic...

Am spulberat o moştenire
de parcă ar fi fost un vis,
mi-a mai rămas o amintire
de-o viaţă ca de Paradis !

Ajuns un cer fără de soare,
trăind din ce am fost odată,
cu îndoială mă-ntreb, oare
-Mă mai aştepţi acasă, Tată ?!

M-am săturat să-mi plâng de milă,
din roşcove să tot cerşesc,
privesc la paşii mei cu silă,
aş vrea să uit, dar nu-ndrăznesc...

Dar iată, soarele răsare
să strângă roua din mătasă
şi-atunci las dorul meu să zboare,
mă voi întoarce iar acasă !

Mă voi proşterne la picioare
un strop de milă să cerşesc,
mă vreau printre argaţii, care
cu-atâta dragoste-ţi slujesc !

Şi vreau să-mi recunosc păcatul
ce-mi umple faţa de ruşine,
căci am greşit cum nimeni altul
faţă de cer, faţă de Tine!

Să te-ntreb cu plânsu-gene
smerit, nu cum am fost odată,
cerşind răspunsul Tău alene:
-Mă mai aştepţi acasă, Tată ?!

Şi făurind într-una planuri
mă văd ajuns aproape-acasă...
păşesc pe drumul dintre lanuri
târând povara ruşinoasă.

Dar, ce zăresc în depărtare ?!
Bătrânul Tată mă aşteaptă !
Cum aş putea să-i cer iertare,
să şterg din ruşinoasa faptă ?!

Un pas acum ne mai desparte
şi cad la pieptul lui de Tată...
-Când te-am văzut, erai departe,
dar te-am recunoscut îndată !

Şi printre lacrimi şi suspine
ascult răspunsul ce m-apasă:
-Mi-a fost atât de dor de tine,
TE-AŞTEPT DEMULT SĂ VII ACASĂ !!


Amin.

28.02.2012, Barcelona.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88948/ma-mai-astepti-acasa-tata