....El de-a noastră parte!
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Vreau să Te laud
Categorie: Zidire spirituala
De este El de-a noastră parte
N-avem motiv de a ne plânge
El este sus, de noi aşa departe
Distanţa, deloc nu ne desparte
Şi, cât ai clipi ne poate-ajunge.

De este El de-a noastră parte
Pe noi nici un rău nu ne atinge
De vrea să ne-nfrângă nu poate
În mâna Lui cea sfântă-s toate
Nimeni, nu ne poate distruge

De este El de-a noastră parte
Nimic vreodat' nu ne lipseşte
Avem, hrană, haine, sănătate
Pace, înţelepciune, libertate
Casă, un Domn ce ne iubeşte.

De este El de-a noastră parte
Un loc noi vom avea oriunde
Doar să întrebi dacă se poate
Domnul se va-ngriji de toate
Cerinţele, mereu ni le aude.

De este El de-a noastră parte
Duşmanul nostru rău, plânge
Lângă noi să stea nu poate
Ura şi răutatea, ca să îşi arate
Domnu-l mustră.... şi el fuge.

De este El de-a noastră parte
Puternici şi tari noi ne simţim
Cu El suntem biruitori în toate
El a învins-o chiar pe moarte
Şi pentru toate-Ţi mulţumim.

Amin
9.02.2012 Firenze


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/88063/el-de-a-noastra-parte