Arde cu folos
Autor: Ioan Hapca
Album: din comorile de har
Categorie: Slujire
Lumânare care arzi
Și lumină răspândești,
Nu te plânge că tot scazi
Căci lumină dăruiești
Mare sau mică cum ești.

Chiar de ceara-ți se topește
Lumina e tot lumină.
Ea arată și vestește
Pe ce Cale să se vină
La Viața cea divină.

Din flacăra ta se-aprind
De dorința noii vieți
Luminițe rând pe rând
Și-n nespuse frumuseți
Să pășească le înveți.

Multe suflete iubite
Ce azi nu cunosc Lumina
Pot fi de tine aprinse
Să emane bucuria
Că primit-au Mântuirea...

Te consumi, dar cu folos!
Căci a fost străpuns de tine
Întunericul cel gros
Și în urmă-ți vin lumine
Strălucind de Mântuire.

Arde plin de bucurie
Căci lumina ta a scos
Din adâncă întunecime
Sufletele la Hristos
Și ard ca tine cu folos!

Nu te plânge c-ai scăzut
Și-a rămas puțin din tine,
Bucură-te că-ai avut
În suflet Lumina vie
Ce Domnește-n veșnicie!

26/12/2013*Ioan Hapca
(Zaragoza)
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/85520/arde-cu-folos