Salvati îndata
Autor: Petru Popovici
Album: fara album
Categorie: Diverse
Un vaporaş de pescuit, la înapoiere, suferise o spărtură şi a început să ia apă. Dându-şi seama de pericol, au cerut ajutor prin semnalele S.O.S. (Salvaţi sufletele noastre). Fiindcă nu erau prea departe de ţărm, o şalupă rapidă a plecat spre ei şi au fost salvaţi cei 16 oameni, ce formau echipajul, împreună cu comandantul lor. Comandantul ştia de mântuirea prin Cristos Domnul, dar mereu a amânat pri¬mirea. După această întâmplare, un credincios 1-a întrebat, dacă nu era mai bine ca şalupa să-i fi dus nişte materiale să-şi repare vasul. El a spus că nu, fiindcă în timp ce ar fi căutat să repare vasul, s-ar fi scufundat cu toţii. Ei au avut nevoie urgentă nu de materiale, ci de salvare. Atunci a înţeles aluzia făcută de cel credincios, înainte, el totdeau¬na spusese că trebuie să devină mai bun, apoi să se predea Domnului. Acum, a acceptat mântuirea îndată.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/7391/salvati-indata