Împrospătarea unei treziri -2-
Autor: A. W. Tozer
Album: Viața răstignită
Categorie: Meditatii

   Când aveam 18 ani, Dumnezeu a venit asupra mea într-un mod minunat și a făcut niște lucruri minunate pentru mine, dar biserica mea nu a fost de acord cu ce mi s-a întâmplat. De fapt, mai că mi-au zis că sunt extremist și că bisericii i-ar fi mai bine fără prezența mea. Nu am fost dat afară, am fost doar invitat să nu mai fiu membru iar eu am plecat și m-am alăturat unei biserici din Alianța Creștină și Misionară. Indiferent dacă biserica crede sau nu, poți avea tot ce are Dumnezeu pentru tine ca persoană individuală. Că soția sau soțul, tata sau mama ori un prieten sunt de acord sau nu, nu are nici o importanță. Dumnezeu este întotdeauna gata să-l ajute pe individul singuratic.

   Istoria Vechiului Testament este plină de istorisiri cu indivizi singuratici, bărbați și femei, care se întâlnesc cu Dumnezeu. Povestea trezirilor de-a lungul veacurilor a fost povestea oamenilor singuratici care s-au întâlnit cu Dumnezeu, care au plecat și L-au găsit pe Dumnezeu singuri-singurei. Uneori s-au dus la subsolul bisericii alteori în peșteri, sub copaci, lângă căpițe cu fân, dar s-au dus singuri să se întâlnească cu Dumnezeu și trezirea a pornit de acolo. Spun că tu, personal, poți fi binecuvântat și totuși să nu ai o trezire în biserica ta. Dacă frecventezi o biserică ce suferă o stagnare spirituală, de un nivel redus de spiritualitate sau chiar e moartă spiritual, nu te coborî niciodată pentru a te potrivi acelui nivel, ci spune-ți:

   Prin harul lui Dumnezeu, voi fi ce trebuie să fiu, orice ar fi!

   Atunci marea întrebare este: CUM PUTEM TRĂI O TREZIRE PERSONALĂ?

   Pentru a vedea o revărsare proaspătă a Duhului Sfânt în viața noastră trebuie puse în ordine patru lucruri. Lucrarea Duhului Sfânt nu este capricioasă, ci există reguli spirituale bine definite care Îi guvernează lucrarea în viața noastră.

   1. FACEȚI-VĂ FAȚA CA O CREMENE

   Mai întâi, dacă vreți să aveți o trezire spirituală personală, trebuie  SĂ VĂ FACEȚI FAȚA CA O CREMENE - Isaia 50.7. Plugul care urmează a fi folosit în țărână trebuie să aibă vârful ascuțit. Tot așa, dacă vreți să aveți o trezire personală, trebuie să fiți neînduplecați, din pricina tuturor urzelilor și trucurilor lumii. Trebuie să vă faceți fața ca o cremene și să ziceți:

   Merg prin harul lui Dumnezeu. Vreau tot ce are Noul Testament pentru mine.

   2. FIXAȚI-VĂ INIMA ASUPRA LUI ISUS

   În al doilea rând, trebuie să vă fixați inima asupra lui Isus Hristos. Oriunde vă duce, duceți-vă cu El. De la orice lucru vă ia, ascultați-L și respectați ce vă spune. Depărtați-vă de orice om pe care trebuie să-l ignorați. Dacă vreți să fiți orice vrea Dumnezeu să fiți, faceți-vă fața ca o cremene și mergeți drept la Isus.

   Întotdeauna Îi voi mulțumi lui Dumnezeu că Biblia include pasajul în care orbul a zis: ISUS, FIUL LUI DAVID, AI MILĂ DE MINE! Ucenicii Lui s-au dus și i-au zis: TACI DIN GURĂ. NU SE FACE AȘA CEVA ÎN BISERICĂ. LINIȘTE! În loc ca vorbele lor să-l descurajeze, l-au făcut să strige și mai tare până când Isus S-a întors și i-a spus: CE VREI? VREAU SĂ FIU VINDECAT! Iar Isus a spus: BINE, UITE-ȚI VINDECAREA! Omul și-a primit vedearea pentru că nu a acordat nicio atenție cronometrorilor și arbitrilor care nu erau buni decât să-l țină departe de Isus.

   De curând, am luat în mână din nou cartea lui John Bunyan - Călătoria pelerinului, și am citit vreo două pagini, mai mult de dragul stilului decât pentru altceva. Dar nu-l poți citi prea mult pe Bunyan doar de dragul stilului, povestea Creștinului și a buclucurilor în care a intrat pe drum fiind așa fascinantă. La început Creștinul spune:

   Din cartea asta -Biblia- am aflat că sunt la mare ananghie. Trebuie să-mi părăsesc orașul natal, Distrugere, și să purced spre o casă cerească.

   Așa că plănuiește să pornească spre acea casă cerească. Înainte să plece la drum e îngrozitor de stresat și în final se prăbușește în fața copiilor săi, zicând:

   Oh, scumpa mea soție, dragii mei copii, am ajuns într-o stare groaznică. Pur și simplu groaznică.

   Familia îi răspunde cam așa:

   Știm care e problema ta. Ești obosit, atâta tot.

   Așa că, îl pun la culcare; a doua zi dimineața, la sculare, l-au întrebat cum se simte dar el răspunde:

   N-am pus geană pe geană. N-am putut uita că locuim în orașul Distrugerii.

   Bunyan spune că atunci când familia Creștinului a văzut că nu-l poate liniști și consola, că nu-l poate bate pe spate zicându-i: Du-te și te culcă iară până îți trece! - a început să fie aspră cu el și să-l ia în derâdere. Apoi, văzând că el nu renunță în urma batjocorilor lor, l-au ignorat.

  Citeam și mă gândeam: ... la început te liniștesc, apoi te bat pe spate și trag nădejde că te vei liniști. După aceea trec la cuvinte aspre, acuzându-te că te crezi mai bun ca alții. Când nu merge nici așa, te iau în derâdere și încep să-și bată joc de tine. Și când nu merge nici așa, te ignoră.

   Exact așa se întâmplă când îți fixezi inima asupra lui Isus și cauți trezirea personală. Dacă te hotărăști să cauți o relație mai profundă cu Dumnezeu, să te întâlnești cu El pe cont propriu și să fii înviorat de El pentru a te descotorosi de vechii scaieți, de vechile greutăți și piedici și să recapeți un nou duh în tine, vei descoperi că unii zic: Ei, ești entuziasmat, asta-i tot! L-ai lăsat pe Tozer să te incite.

   John Bunyan a zis că atunci când Creștinul era tratat așa se ducea undeva ca să fie singur și se ruga.

   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/264410/improspatarea-unei-treziri-2