M-am afundat în cvasidisproporţii
Când am ales în viaţă să fiu omul
Netemător de rânjetele morţii
Chiar când îi văd la uşa mea sindromul.

Nu-mi este frică să m-avânt în nou
Însă în statu quo să stau, mă tem!
Nu m-am născut să fiu un bibelou
Ţintesc s-ajung spre Binele suprem.

Frumoşi ca nişte suplii trandafiri
Mi-au fost toţi anii daţi de Dumnezeu;
Fructoase curcubeie în priviri
Am strâns, multiplicându-le mereu.

La toţi am dat cât am putut a da
Iar de la alţii n-am cerut prea mult
Vrăjmaşilor am dat din pâinea mea
Şi m-am silit chiar mutul să-l ascult!

Mă lupt şi azi cu noi anacronisme
Contraste, dogme, nepăsări, ocară.
Privindu-le prin a iubirii prisme
Mă-nalţ spre cer pe-o luminoasă scară.

Mai am vreo două, trei sau patru trepte
Şi voi muri, trezindu-mă la viaţă!
Necazurile-acestei cărni inepte
În cer avea-vor aurită faţă...

M-avânt, mă difuzez în disproporţii
Căci am ales în lume să fiu omul
Netemător. Cuţit în coasta nopţii.
De mă învinuiţi, de vină-i gnomul!


5.24.2007