Aniversare la Betleem
Autor: Simion Felix Marţian
Album: fara album
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Azi centrul lumii e la Betleem,
Veniţi creştini cu toţi la sărbătoare,
Pruncul de-atunci e Salvator Suprem,
Deci să ne prosternăm în închinare.

Cu bucurie stând lângă păstori
Să Îi cântăm cum îngerii cântară;
Suntem mai motivaţi de mii de ori,
Scăpaţi de a păcatului povară.

De vii spre El pe drum făcut de magi
Nu căuta vreo stea strălucitoare,
Ci-n cămăruţa ta să te retragi
Cerând lumină călăuzitoare.

Dar nu uita că de la Betleem,
În drumul Său spre cruce, spre-nviere,
A fost mereu lângă acei ce gem
Dând pace, bucurie, mângâiere.

Îl vei găsi uşor, căci unde-I El
E dragostea agape împlinită,
Leul din Iuda are chip de miel
Şi pacea Lui este desăvârşită.

Veniţi să Îl sărbătorim cântând,
Unindu-ne-ale inimilor forţe,
Şi-n focul viu al dragostei arzând
Să le-nălţăm în cinstea Lui ca torţe.

Azi centrul lumii e la Betleem,
La iesle-I Pâinea, este Apa vie,
Veniţi creştini ca însetaţi să bem
Şi Pâine să mâncăm pentru vecie.

Amin
Vulcan, dec. 2006
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/22040/aniversare-la-betleem