Cred!
Autor: Maria Luca
Album: Balsamul din cuvinte
Categorie: Laudă și închinare
Cred că Dumnezeu e Tatăl!
Cred în Duhul Său cel Sfânt!
Cred că El e Creatorul
Sus în cer și pe pământ!
Cred că brațul Său puternic
Mă conduce-n vijelii
Și oricât de mare-i valul
El alături îmi va fi!
Cred că Domnul e Iubire!
Cred că e Izvor de Har!
Cred că doar prin jertfa Lui
Am primit iertarea-n dar!
Cred că fiecare zi
E un pas... un pas spre cer
Unde Domnul mă așteaptă
Unde lacrimile pier!
Cred că Domnul mă iubește!
Cred că sunt copil al Său!
Cred că El e-Atotputernic
Tată Sfânt și Dumnezeu!

Vulcan-07-06-2021
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/215398/cred