Sambata- Saptamana Patimilor
Autor: Anna Puiu
Album: fara album
Categorie: Paște
Spre mormântul trist se-ndreaptă preoți și farisei,
Să pecetluiască piatra, după cum credeau iudeii.
Nu cumva să vina noaptea, ucenicii Lui Isus,
Ca să fure trupul lui și să-nvie cum a spus.

Chefuiesc răstignitorii, în Sabor e sărbătoare,
Numai ucenici plâng, cu amar și-ndurerare.
Chiar soldați de la strajă, puși erau cumva pe glume,
Sau poate să treaca frica, ce se cuibărea în lume.

Nimeni nu putea să uite, noapte dintr-o plină zi,
Sau perdeaua despicată, Sfânta Sfintelor zării.
Chiar mormintele deschise, sfinți care-au înviat,
Și atâtea alte lucruri, care s-au mai întâmplat.

Nu degeaba chiar sutașul, care cuiele-I bătu,
Sa înfricoșat atuncea, cu glas tare străbătu.
Și a zis, cu adevărat a fost Fiu de Dumnezeu,
Doamne oare ce-am făcut și se prăbuși din greu.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/213292/sambata-saptamana-patimilor