Rănile sufletului
Autor: Rodica Volintiru
Album: Biruitori în încercare
Categorie: Meditatii

   Sufletul omului poate fi rănit prin păcat și prin traumele vieții. Vedem aceasta în viața lui David, care a suferit mult în sufletul lui din cauza păcatului său.

   Cele mai multe tragedii și neîmpliniri în viața multora sunt cauzate de rănile sufletești, de care cei mai mulți nu sunt conștienți, fiindcă reacțiile lor negative își au originea în rănile sufletului lor.

   Trebuie acum să pătrundem în adâncul inimii ca să verificăm ce este în ea, dacă sunt răni prin care cel rău ne poate ataca sau care împiedică o viață de biruință.

   Trebuie să studiem Cuvântul, să ne umplem cu adevărul Său ca să avem discernământ și să putem identifica greșelile și păcatele care ne afectează. Dacă am vorbit de rău pe cineva, trebuie mai întâi să ne cercetăm inima, să vedem care a fost motivul pentru care am bârfit persoana respectivă. Dacă ești sincer cu tine, ai să găsești poate neîmplinire, sentimente de inferioritate, mândrie, respingere, gelozie și alte păcate care își au rădăcina în lăuntrul tău, de unde cresc și produc roade în afară.

   De multe ori nu facem altceva decât să rezolvăm efectul problemei, nu cauza ei. Când avem o ieșire nervoasă, trebuie să mergem pe firul vieții noastre ca să vedem ce este acolo. Poate vom găsi traume, răni nevindecate, abuz verbal sau fizic, neiertare, respingere, inferioritate. Aceste stări interioare care se află ascunse în sufletul nostru -inima- îi dau drept legal celui rău ca să ne chinuiască, să ne atace, pentru că ele nu au fost nici vindecate, nici îndepărtate. Stările acestea sunt motivul pentru care nu avem parte de creștere spirituală și nici biruință.

   CARE ESTE SOLUȚIA?

   Trebuie mai întâi să recunoaștem toate aceste stări, să descoperim rădăcinile lor din comportamentul nostru, efectele negative, cuvintele negative, răutatea și supărarea repetate. Frustările repetate îi conduc pe mulți în multe patimi. Frustarea vine din neîmplinire sau nedreptate: când soțul sau soția înșeală, când cineva e rănit pe nedrept, când se produc abuzuri în ascuns, când copilul se consideră neînțeles de părinți sau de alți copii, când este supus intimidării, rușinii sau inferiorității. Atunci apar în inima lui amărăciune, mânia necontrolată, care conduce apoi spre patimi.

   Fă puțină liniște în jurul tău! Ia Cuvântul Domnului și cercetează-ți viața! Ești așa cum spune Domnul că trebuie să fii?

   Dacă NU, haide să găsim rădăcina problemelor tale!

   DE CE AI MÂNIE? DE CE TE SUPERI DIN ORICE? DE CE ȚI-E FRICĂ DE OAMENI, DE ÎNTUNERIC, DE SPAȚII ÎNGUSTE, DE MOARTE?

   DE CE EȘTI INVIDIOS, GELOS? DE CE AI RĂUTATE, MÂNDRIE? DE CE NU AI CURAJUL SĂ IEȘI ÎN PUBLIC?

   DE CE POFTEȘTI? DE CE ÎȚI BAȚI COPIII, SOȚIA? DE CE FURI? DE CE MINȚI?

   DE CE NU AI BUCURIE? DE CE NU TE POȚI CĂSĂTORI? DE CE CAZI MEREU ÎN ACELEAȘI PĂCATE?

   DE CE BÂRFEȘTI MEREU? DE CE AI VISE ȘI COȘMARURI REPETATE? DE CE NU POȚI DORMI?

   DE CE ÎȚI DOREȘTI MOARTEA? DE CE AI GÂNDURI DE SINUCIDERE? CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN VIAȚA TA ÎNCĂ DIN COPILĂRIE?

   Acum gândește-te, în liniște, până îți aduci aminte de anumite evenimente din copilăria ta. DOMNUL ISUS ESTE LÂNGĂ TINE! EL vrea să îți restaureze sufletul apăsat. Ai fost cumva abuzat, respins, bătur, molestat? Ai avut cumva vreun accident? Ți-a murit cineva drag și te-ai văzut singur și neînțeles? Ai fost umilit la școală și copiii au râs de tine? Te-a speriat cineva? Ce evenimente dureroase îți aduci aminte?

   Poate ești orfan sau ai fost abandonat și ai rămas cu amintiri dureroase de acolo. Lipsa tatălui sau a mamei au cauzat nesiguranță, inferioritate, mânie, tânjire după dragostea părintească.

   Toate cele de mai sus au putut constitui o portiță pentru cel rău, care a pătruns în sufletul tău și așteaptă în orice moment să-ți producă numai rău și să te chinuiască.

   CE ESTE DE FĂCUT?

   Poate îți spui că ești creștin de mulți ani și Isus te-a iertat. Dar, de ce mai ai astfel de stări? DA, DOMNUL ISUS NE-A IERTAT! El a intrat în inima noastră, în duhul nostru, dar sufletul nostru este încă un teren de luptă.

   Partea noastră este de a supune sufletul cu toată mintea, voința, emoțiile, DUHULUI SFÂNT, dar aceasta nu se petrece imediat ci urmează o luptă continuă între fire și DUH. Sufletul trebuie să treacă prin procesul vindecării, al curățirii, al sfințirii. Sufletul, prin emoțiile negative și pozitive, ne controlează viața dacă nu învățăm să ne supunem Duhului Sfânt. Sufletul nostru este cel mai greu de cunoscut și de explicat.

   Sufletul  nostru se poate fărâmița în mii de bucăți atunci când este rănit, când suferă, păcătuiește. Părțile din sufletul nostru afectate de traumă și păcat sunt prizonierii celui rău. El poate controla o persoană prin acele răni nevindecate.

   În suflet sunt emoțiile noastre. Dacă nu ai fost vindecat de emoțiile negative în urma unui accident, ori de câte ori vei vedea un accident sau sânge, vei avea tendința să retrăiești acele emoții, acele stări, acea durere, spaimă, frică. Cu alte cuvinte, le activezi din nou. Ori de câte ori vei vedea o încăpere mică și întunecoasă, cei ce au fost abuzați în astfel de împrejurări se vor panica. Fetele molestete și violate, dacă nu au fost vindecate și eliberate, când ajung la căsătorie devin frigide și se simt mereu murdare și nevrednice. Păcatele și traumele trăite pe parcursul vieții au consecințe foarte dureroase mai târziu, chiar dacă omul s-a pocăit.

   Sufletul are nevoie de o îndrumare specială pentru a fi vindecat și eliberat prin harul dragostei Domnului Isus și prin puterea Duhului Sfânt.

   Trebuie să găsești o persoană de încredere, să te deschizi înaintea ei, să-ți mărturisești durerea, trauma, păcatul tău, chiar dacă retrăiești acele dureri și emoții.

   Apoi. trebuie să fii conștient că Domnul Isus este chiar lângă tine ca să-ți ia durerea și să-ți dea în schimb, balsamul vindecător, adică iertarea totală prin sângele Lui.


   

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/eseuri/211792/ranile-sufletului