Ce adevăr
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Ce adevăr sublim, frumos,
E viaţa în unire,
/: Numai acolo e Hristos,
Lumină şi iubire! :/

2. Ce bucurii, ce dar ceresc,
Ce haruri noi s-arată,
/: Când cei răscumpăraţi trăiesc,
Unirea cea curată! :/

3. Ce fericiri, ce mângâieri
Preasfântul Duh ne-aduce,
/: Când lepădăm orice păreri,
Și-uniţi privim spre cruce. :/

4. Căci numai lepădaţi de noi,
Zburăm uniţi spre Tine,
/: Puterea vieţii celei noi,
Topiţi în har ne ţine! :/

5. Şi-n dulcea dragoste de Sus,
Ce inima ne-o leagă,
/: Îţi vom cânta uniţi Isus,
O veşnicie-ntreagă! :/

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 121
"lată ce plăcut şi dulce este să locuiască fraţii împreună!" (Psalm. 133,1).
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/197199/ce-adevar