Neînţelegând Iubirea ce ne-a creat
Autor: Maria Șopț
Album: Răsplata
Categorie: Diverse
Prin ochi de copil văd minunea rară,
Înţeleg Iubirea facerii divine,
E-atâta frumuseţe şi-i bine,
O pace şi-o bucurie coboară.

Sufletul de copil un rai a rămas
Cu fericirile din veşnicie!
Noi oameni, de ce, cu-atâta trufie
Ignorăm pe Domnul, Calea ce ne-a dat?

Poveri și boli sub jugul de robie,
În lanț satanic meșteşugit frumos,
Ne ancorăm flămânzi, dar fără Hristos
N-avem autentica fericire!

Ca un ecou în impulsul hazardat,
În unda de timp pe-orizontală,
Stăm suspendaţi în greşeală
Neînţelegând Iubirea ce ne-a creat!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/192079/neintelegand-iubirea-ce-ne-a-creat