Rondelul Putinţei
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Rondeluri
Categorie: Diverse
Rondelul Putinţei

O, tot şi toate-s cu putinţă
La Domnul cel bun şi Sfânt
Dacă prin al Său Cuvânt
Sufletu-i plin de credinţă.

În har datu-ne-a făgăduinţă,
Că la oricine-i pe pământ,
O, tot şi toate-s cu putinţă
La Domnul cel bun şi Sfânt.

Să mergem... cu stăruinţă
Pe drumul vieţii cu avânt,
Să stăm tari în legământ
Chiar de-am fi în suferinţă,
O, tot şi toate-s cu putinţă,

La Domnul cel bun şi Sfânt!

15 septembrie 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/191895/rondelul-putintei