Alungă teama din mine!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ce bine e cu Dumnezeu!
Categorie: Trezire si veghere
Alungă teama din mine!


Recunosc, sunt păcătos
Dar Te rog, milă să ai,
Domnul meu iubit Hristos
Mângâierea Ta, să-mi dai!

Sufăr Doamne pentru Tine
Căci nu sunt în tot corect...
Mă lupt ca să fac mult bine,
Să fiu un om bun și drept.

Toată viața mea-i o luptă
Căci vreau să Te întâlnesc,
Tu, din ceruri mă ascultă
Căci vreau să-Ți mărturisesc

Tot ce inima-mi apasă
Necazul și oful meu,
Pacea peste mine-o lasă
Scump și mare Dumnezeu!

Alungă teama din mine
Să fiu dârz, cutezător
Fă-mă iubitor de bine
Să ajung biruitor!

Domnul meu, sunt slab pe cale
Dar nădăjduiesc mereu
Să fiu în brațele Tale
Iar Tu, să fii Tatăl meu

Prin iubirea Ta Isus
M-ai salvat de la pieire
Tatălui Tău, Te-ai supus
Mi-ai dăruit fericire

Dătător de bucurie
Cu Tine, sunt împlinit
Slava Ta în veci să fie
Scump Mântuitor, iubit!

Amin

Câmpia Turzii, 27 august 2019
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/191399/alunga-teama-din-mine