Când beznă e-n juru-ţi
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Când beznă e-n juru-ţi cu cer furtunos,
Când tu nu mai ştii ce-o să vină,
/: Rămâi în lumină, rămâi în Hristos,
Lumina aduce Lumină! :/

2. Când moartea, păcatul, mai mult şi-a adus
În juru-ţi grămadă de gheaţă,
/: Rămâi în viaţă, rămâi în Isus,
Viaţa aduce viaţă! :/

3. Când azi necredinţa mai crudă şi-a scos, Săgeţi să-ţi străpungă fiinţa,
/: Rămâi în credinţă, rămâi în Hristos,
Credinţa aduce credinţa! :/

4. Când tot ce-i statornic îţi pare răpus,
Și-n jur nu mai ai siguranţă,
/: Rămâi în speranţă, rămâi în Isus,
Speranţa aduce Speranţă! :/

5. Când ura se-aruncă muşcând furios,
În juru-ţi făcând pustiire,
/: Rămâi în iubire, rămâi în Hristos,
Iubirea aduce iubire! :/

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 75
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/189857/cand-bezna-e-n-juru-ti