Aprinde-mi Tu viaţa
Autor: Nicolae Moldoveanu
Album: Cantarile Harului - Volumul 1 | 1959 - 1964 (Cantari din temnita)
Categorie: Diverse
1. Aprinde-mi Tu viaţa, iubite Isus,
Cu focul divin al iubirii,
/: Ca fumul tămâiei să nalte în sus,
Mireasma plăcut-a sfinţirii. :/

2. Aprinde-mi Tu viaţa şi fă-o altar,
Cu focul preasfânt al credinţii,
/: Ca zilnic să guste din cerul de har,
Dulceaţa trăirii cu sfinţii! :/

3. Aprinde-mi Tu viaţa, să ardă mereu,
În focul nădejdii curate,
/: Ca-n pace deplină, în greul mai greu,
Să aibă priviri luminate. :/

4. Aprinde-mi Tu viaţa cu focul ceresc,
Topeşte-o Isuse în Tine,
/: Ca pururi în Tine arzând să trăiesc,
Și arzând să trăieşti Tu în mine!

I: Cântările Harului - Caietul 1 - Numărul 73
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/cantece/189855/aprinde-mi-tu-viata