Esența credinței
Autor: Igor Opincă
Album: fara album
Categorie: Diverse

Când suferi o durere foarte mare, îți este greu să crezi, că ea va lucra spre bine. Niciodată nu știi, cum suferința poate să se transforme în bucurie și triumf. Iar aici este nevoie de credință, pentru ca să nu se împietrească inima și ca să nu te superi pe Dumnezeu. Esența credinței – să nădăjduiești în ceea, ce va avea sens în viitor! Când mulți își pierd orice speranță, nu înceta să nădăjduiești! Dumnezeu este vrednic de încredere! “Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru şi veţi fi întăriţi!” (2 Cronici 20:20)

 

Pentru ca să lupte împotriva Fiului Lui Dumnezeu, au ucis prunci, El a fost ispitit în pustie, prietenii l-au predat, și la urma urmei – moarte pe cruce. Și totuși Dumnezeu a fost în stare să facă, ca toate aceste lucruri să lucreze spre bine, căci după cum pare, falimentul cel mai mare – moartea Fiului Său – a fost transformat în biruință. Nu renunța, când în viața ta totul merge nu așa cum dorești!

 

Credința – o condiție obligatorie, pentru ca să obții una din cele două minuni. Una dintre ele – vindecarea bolii tale.   A doua – pacea în suflet, dacă vindecarea nu are loc.

 

Fie ca rugăciunea ta să fie:

Doamne, dă-mi vreuna din aceste minuni. Îmi este suficient una din ele. În numele Domnului Iisus Hristos. Amin.

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/187439/esenta-credintei