Răbdarea
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

 

   RĂBDAREA este una din ROADA Duhului Sfânt și cred că suntem atât de binecuvântați că o avem, în viața noastră, ca DAR din partea Lui. Ceea ce-i mai ciudat, este că nu reușim de multe ori în aplicarea ei, în situațiile în care am avea nevoie de ea. Și RĂBDAREA  nu se vede-n noi, deși o avem în duhul nostru, ca ROADĂ. Acest lucru împiedică creșterea și maturizarea noastră în credință, nu pentru că Dumnezeu se mânie pe noi, pentrucă El nu stă în cer mânios pe noi, nu, EL ne iubește și ne dă har, ca să ne ridicăm și să acționăm, prin pocăință, să ne schimbăm mintea înlocuind nerăbdarea din noi, cu RĂBDAREA care să o mâncăm din Cuvântul Evangheliei, fiind conștienți și dornici să-L cunoaștem mai mult pe EL, atunci când va trebui să dovedim destoinicia noastră, prin RĂBDARE. Nerăbdarea scurcircuitează ROADA Duhului RĂBDAREA să-și împlinească lucrarea ei desăvârșită în noi și asta sigur împiedică creștrea și maturizarea noastră în credință. Apoi în circumstanțe nu mai poți fi biruitor, ci bați pasul pe loc, plângându-ți de milă, că Dumnezeu nu te-a salvat, ai eșuat în curăție, în dragoste, în necaz, în boală, în armele de lovire și de apărare pe care le dă neprihănirea... . Însă atunci când RĂBDAREA este aplicată în situații și noi vedem beneficiile ei, suntem plini de bucurie și mai mult ne avântăm plini de credință în creșterea și destoinicia ei, pentru viața noastră și lucrarea și slujirea noastră este folositoare pentru noi, ca Trup al lui Hristos și pentru cei din jurul nostru, pentru care suntem epistole vii, mai înainte de a citi Biblia. Exemplu bun pentru noi este ceea ce zice Pavel în:

   2 Corinteni 6:3-10.”Noi nu dăm nici un prilej de poticnire pentruca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privințele, arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă RĂBDARE, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temnițe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăție, prin înțelepciune, prin RĂBDARE, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire și de apărare, pe care le dă neprihănirea; în slavă și în ocară, în vorbire de rău și în vorbire de bine. Suntem priviți ca niște înșelători, măcar că spunem adevărul; ca niște necunoscuți, măcar că suntem bine cunoscuți; ca unii care murim și iată că trăim; ca niște pedepsiți, măcar că nu suntem omorâți; ca niște întristați și întotdeauna veseli; ca niște săraci și totuși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic și totuși stăpânind toate lucrurile.”

   Avem nevoie de RĂBDARE pentru a birui aceste uneltiri ale celui rău, ca să putem sfârși biruitori călătoria noastră pe pământ. Dacă aici pe pământ Domnul Isus a fost părtaș la o astfel de RĂBDARE și noi nu suntem scutiți. Pavel zice:

   Evrei 10:35-36.”Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! Căci aveți nevoie de RĂBDARE, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce va fost făgăduit.”

   Mulțumim Tată drag că ne-ai sfințit duhul nostru, ne întărești mereu  sufletește și ne dai sănătate trupului nostru, ca să putem folosi această roadă binecuvântată, RĂBDAREA la situațiile prin care trecem zilnic, ca să fim mai mult decât biruitori în Hristos Isus Domnului nostru și prin puterea Duhului Sfânt.  

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/186200/rabdarea