16 – Ce e mai bun are să vină
Autor: Max Lucado
Album: Speranță de nezdruncinat
Categorie: Viitor

Realizezi că ai început să îmbătrânești atunci când mintea ta vrea să facă ceva ce trupul tău nu mai poate realiza practic. Știi că începi să îmbătrânești atunci când de abia aștepți o seară plictisitoare. Știi că începi să îmbătrânești atunci când genunchii tăi se îndoaie, iar cureaua ta nu o face. Știi că începi să îmbătrânești atunci când spatele tău iese afară mai mult decât o faci tu. Știi că începi să îmbătrânești atunci când îți pui dinții într-un pahar cu apă și acolo rămân! Știi că începi să îmbătrânești atunci când ai mai mult păr în urechi decât în cap. Știi că începi să îmbătrânești atunci când cauți ceva într-un loc și între timp de gândești că dacă tot ești acolo, poți să cauți cu totul altceva. Adevărul este că, cu toții îmbătrânim. Nicio persoană nu are nevoie de multe lumânări aprinse pe tortul de ziua de naștere pentru a ști acest lucru. Nu trebuie să fii aproape de vârsta pensionării pentru a simți că viața trece pe lângă tine și că a trecut cel mai bun sezon al vieții tale. Acel timp și acele întrebări pot apărea atunci când copiii tăi încep să crească sau atunci când îți aduc un nou program software pe care tu trebuie să înveți cum să-l folosești. Cu toate aceste schimbări care au loc, te gândești dacă nu cumva tu ești lăsat în urmă. Cineva este promovat în locul tău, toți prietenii tăi sunt absolvesc înaintea ta și atunci te întrebi dacă este timpul să de dai la o parte, sau dacă mai ai ceva de oferit? Dacă mai ai o picătură de energie pe care să o poți oferi? Mă întreb, oare l-ai lăsa pe Dumnezeu să-ți răspundă la aceste întrebări? El are un răspuns direct pentru aceste întrebări. L-ai lăsa să-ți vorbească prin intermediul unei cărți foarte discutate și foarte necesară și prin intermediul unei promisiuni? Este vorba despre cartea Hagai din Vechiul Testament, iar promisiunea este aceasta (Hagai 2:9): „Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi.”

Noi discutăm despre câteva dintre promisiunile lui Dumnezeu. În total, sunt aproape peste 7000, deci nicio serie de predici nu ar putea să le atingă pe toate. Ceea ce facem noi de fapt este să ne deschidem apetitul pentru a putea învăța să nu ne construim viețile având la temelie circumstanțele vieții, ci promisiunile lui Dumnezeu. În fiecare săptămână, înainte de a vorbi despre aceste promisiuni, noi facem o declarație. Ei bine, dacă ești mai nou la Oakhills sau dacă ne asculți online pentru prima dată, sau dacă vizitezi unul dintre campusurile noastre, noi îți urăm bine ai venit! Va trebui să te uiți în jurul tău, deoarece toți ceilalți știu cum funcționează acest lucru. Își vor îndrepta spatele, își vor îndrepta umerii, vor atrage atenția partenerului de viață, își vor umple plămânii cu aer, iar inima cu nădejde și o vom spune din toată inima. Sunteți pregătiți? Noi ne trăim viața bazându-ne pe promisiunile lui Dumnezeu. Deoarece Cuvântul Său este de neclintit și nădejdea noastră este de neclintit. Noi nu ne bazăm pe problemele vieții sau pe suferința pe care o aduce această viață. Noi ne încredem în promisiunile minunate și prețioase ale lui Dumnezeu.

 

Tată Ceresc, venim acum înaintea Ta fiind extrem de recunoscători pentru că Tu ne-ai primit și pentru că dorești să ne auzi vocile și să ne știi gândurile. Îți mulțumim, Tată! Doamne, ne rugăm pentru pacea acestui Pământ! Am aflat despre un nou atac înarmat ce a avut loc la o școală. Noi am rămas uimiți atunci când am aflat cât de doritoare de a vărsa sânge poate fi această lume. Tată ceresc, noi credem că Tu poți revăsa pacea Ta și ne întrebăm, oare cât de multe atrocități au fost oprite de mâna Ta? Doamne, Te rog să ne ți în siguranță! Să ne protejezi copiii! Să ți răul departe! Tată, poți Te rog să ierți vorbitorul din această zi? Deoarece păcatele sale sunt multe. Ajută-ne să-L putem vedea pe Hristos și numai pe El! În Numele lui Hristos ne-am rugat, iar toată biserica a spus „amin”.

 

Vedeți voi, în planul lui Dumnezeu viitorul este mereu strălucitor, iar următorul capitol este mereu un capitol extraordinar. Ziua de mâine are mereu potențialul de a depăși ziua de astăzi. Așadar, pentru persoanele care consideră că zilele lor cele mai bune au trecut, Dumnezeu le oferă această speranță primită prin intermediul acestei promisiuni: timpul ce vine va fi mai bun și mai măreț decât timpul care a trecut deja. În contextul în care această promisiune a fost făcută, copiii lui Israel aveau mare nevoie de o așa promisiune. Eu cred că acest context va fi foarte relevant și pentru tine. Povestea a început atunci când lucrul măreț al lui Dumnezeu a devenit și al lor. Copiii lui Israel au petrecut 70 de ani – 70 de ierni – în exilul babilionean. Aduceți-vă aminte că marele lor oraș a fost distrus, că adoratul lor templul a fost asaltat și distrus, iar ei au fost luați și duși în robie. Dar, după 7 decenii, un tunel al speranței și-a făcut loc prin aglomerata asuprire. Dumnezeu a întors inima regelui spre oameni, apoi i-a întors pe iudei spre Ierusalim. Dumnezeu l-a făcut pe rege nu numai să le permită iudeilor să se întoarcă la Ierusalim, ci, de asemenea, regele le-a finanțat călătoria de întoarcere în Ierusalim. Așadar, în anul 538 î. Hr. o delegație de 50.0 de iudei – vă puteți imagina o astfel de migrare? – realizată datorită lui Dumnezeu și finanțată de regele Cirus, a parcurs o distanță de 900 de mile pentru a ajunge la Ierusalim.

Scopul lor a fost reconstruirea templului. Și-au suflecat mânecile și s-au apucat de treabă, iar lucrul măreț care inițial a fost al lui Dumnezeu, acum era și al lor. Ezra 3:1-3: „Când a venit luna a şaptea, copiii lui Israel erau în cetăţile lor. Atunci, poporul s-a strâns ca un singur om la Ierusalim. Iosua, fiul lui Ioţadac, cu fraţii săi preoţii şi Zorobabel, fiul lui Şealtiel, cu fraţii săi s-au sculat şi au zidit altarul Dumnezeului lui Israel, ca să aducă pe el arderi-de-tot, după cum este scris în Legea lui Moise, omul lui Dumnezeu. Au aşezat din nou altarul pe temeliile lui, măcar că au avut să se teamă de popoarele ţării, şi au adus arderi-de-tot Domnului: arderile-de-tot de dimineaţă şi de seară.” Oamenii care locuiau acolo și nu erau iudei au încercat să-i descurajeze și să-i facă să renunțe la reconstruirea Templului, dar iudeii au rămas concentrați pe lucrul măreț al lui Dumnezeu. Ei au făcut din prioritatea lui Dumnezeu și prioritatea lor.

Dar apoi, după câțiva ani, iudeii au început să obosească. Poate că stivuirea de pietre era obositoare. Poate că criticile constante care veneau din partea celorlalți erau supărătoare. Sau, cel mai probabil, poate că ideea de a-și construi proprile case și clădiri sau de a-și începe proprile afaceri le-a distras atenția. Așa că, încetul cu încetul, unul după altul, persoană după persoană, s-au oprit din a reconstrui Templul. Și așa, lucrul măreț al lui Dumnezeu a devenit pentru ei un simplul lucrul neînsemnat. Și-au îndreptat atenția spre a-și construi proprile case și afaceri. Îi și pot auzi cum zic: „Ei bine, ne vom întoarce la reconstruirea Templului, dar mai întâi trebuie să construim această fermă. Mai întâi trebuie să începem această afacere. Cu siguranță că săptămâna viitoare, sau luna viitoare, sau anul viitor, la un anumit moment ne vom reîntoarce la construirea Templului.” Dar, fără să-și dea seama au trecut 16 ani fără ca ei să continue construirea Templului. 16 ani! Este o perioadă destul de lungă de timp. Iarba a avut destul timp pentru a crește deasupra fundației și în subsolurile Templului. Copiii iudeilor au avut destul timp pentru a privi acest proiect nefinisat și să ajungă la concluzia că acel Templu nu era destul de important pentru părinții lor. În timp ce Casa lui Dumnezeu zăcea în paragină, casele iudeilor erau într-o continuă prosperitate. Aveau case bine amenajate. Cei care odată erau exilați, acum și-au început afaceri și și-au creat întreprinderi. Dar, surprinzător, ei s-au simțit din ce în ce mai mizerabili.

Priviți cu atenție la cuvintele lui Hagai, profetul (Hagai 1:4-6): „Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată? Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: ‘Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre! Semănaţi mult şi strângeţi puţin; mâncaţi şi tot nu vă săturaţi; beţi şi tot nu vă potoliţi setea; vă îmbrăcaţi şi tot nu vă este cald şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!’” Vreți să știți cum răspunde Dumnezeu la priorități greșite și letargie? Vreți să știți cum răspunde Dumnezeu atunci când diminuăm lucrul Său măreț, iar lucrurile noastre minuscule le amplificăm? Acum știți. V-ați întrebat vreodată cum de Dumnezeu ne dă atenția Sa deplină chiar și atunci când noi eșuăm a-I dărui-o pe a noastră? Ei bine, conform unei paginii din Cartea Sa, El permite în viețile noastre deznădejdea, disperarea. El pune o alarmă în colțul biroului și scade din contul de economii. El trimite un vânt singuratic în acea măreață și nouă casă pe care tocmai ai construit-o.

În mare parte, viața este marcată de furt. Plantăm cantități mari, dar secerăm cantități minuscule. Mâncăm mult, dar nu ne simțim niciodată plini. Ne îmbrăcăm bine, dar nu ne simțim niciodată destul de încălziți. Strângem avuții doar pentru a le vedea cum mai apoi dispar. Viața noastră, pur și simplu, nu funcționează cum ne-am dori noi. Cei mai buni dintre noi se prăbușesc ca și castele de nisip la venirea unui tsunami. Cu toții am trecut pe acolo. Cu toții I-am făcut promisiuni lui Dumnezeu numai ca mai apoi să le uităm. Cu toții I-am dat inima lui Dumnezeu numai ca mai apoi să ne-o luăm înapoi. Ne-am propus să facem ceva bun, am început cu forțe noi, dar apoi a apărut promovarea, munca, studiile, transferul, orele dinafara serviciului, călătoria în scopul afacerii și cu fiecare zi ce trece lucrul lui Dumnezeu devine din ce în ce mai neimportant, iar treaba noastră devine din ce în ce mai importantă. Postirea devine înăbușitoare, rugăciunile devin doar niște citate.

Nu-L uităm pe Dumnezeu, dar nici nu ne prea gândim la El. Eu am experimentat acest lucru, dar tu? Poți să te pui laolaltă cu oamenii din povestea de pe vremea lui Hagai? Este oare posibil ca Dumnezeu să-ți spună și ție ceea ce le-a spus lor? Fă ca lucrul măreț al lui Dumnezeu să fie și al tău lucru măreț. Iată ce scrie în Hagai 1:8: „Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul.” Acestea sunt cuvinte ferme, nu-i așa? „Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa!” Personalul militar au o expresie pentru acest lucru, și anume: întoarcere în direcția opusă. Fă o întoarcere de 180 de grade. Dacă te îndreptai spre nord, acum du-te spre sud. Dacă te îndreptai spre est, acum du-te spre vest. Întoarce-te.

Cuvântul biblic pentru această acțiune este „pocăința”. S-ar putea să întâlniți cândva un creștin care vă va spune că el nu a fost nevoit niciodată în întreaga sa viață să se pocăiască. Dacă ar fi așa, eu i-aș spune că trebuie să se pocăiască de acest păcat al nesincerității. Cu toții, fără nicio excepție, trebuie mai devreme sau mai târziu să ne pocăim. A fost ziua îndrăgostiților săptămâna care a trecut. Această zi este una mai specială pentru toți, excluzându-i pe bărbații care au uitat de această zi. Pentru mine, această zi este specială dintr-un motiv anume. Pe 14 februarie, eu am devenit creștin. Am fost botezat în apă. La vârsta de 10 ani, pe 14 februarie 1965. Mi-ar plăcea să vă pot spune că în fiecare zi de atunci am fost plin de pasiune, cu gândul doar la țintă, cu o inimă muncitoare și dedicată. Dar dacă v-aș spune așa ceva nu aș fi sincer. Am fost plin de pasiune, dar au existat momente în care inima mea era stană de piatră. Am fost concentrat la țintă, dar au mai existat și acele momente în care am fost foarte distras. Am fost credincios, dar, de asemenea, am fost cinic. Au existat momente în care am fost foarte puternic în credința mea, dar trebuie să vă mărturisesc că am fost și slab în credință. Am fost nevoit să înțeleg sensul pocăinței, al întoarcerii.

Dacă acum vorbesc pentru cineva care realizează că el personal face ceea ce oamenii făceau în vremea lui Hagai, vă pot spune ceva din propria-mi experiență de viață? Atunci când vă întoarceți la Hristos, El vă așteaptă cu brațele deschise. Și eu m-am întors, și eu m-am pocăit de mii de ori în viața mea. Și, de fiecare dată, L-am găsit pe Hristos așteptându-mă cu brațele deschise. De fiecare dată am realizat că harul Său e la fel de bogat precum era în acea primă zi de 14 februarie 1965. De fiecare dată I-am descoperit iubirea Sa nemărginită și iertarea Sa suficientă. Nu a fost nici măcar o singură dacă în care să mă fi pocăit și să mă fi decis să mă pun să citesc din Biblie ca mai apoi să văd că un înger a pus un lacăt mare pe acea Biblie și să nu o fi putut deschide. Nu a existat nicio singură dacă în care să mă fi întors și să fi decis să am o viață mai bună de rugăciune ca mai apoi să găsesc un mesaj pentru mine care să spună că nu mai sunt binevenit în prezența lui Dumnezeu, din cauza modului de viață pe care l-am avut. Nu a existat nicio singură dată în toți acești ani în care să fi pășit înainte într-o duminică dimineața pentru a mă împărtăși doar pentru a fi întors de o variantă cerească a unui gigant care să-mi fi spus să merg să-mi pun viața în ordine și mai apoi vom vedea dacă voi fi binevenit la cina Domnului. Atunci când mă întorc la Hristos mereu văd că brațele Sale nu sunt strânse, ci ele sunt exact cum erau atunci când a fost ațintit pe cruce: larg deschise. Este oare acesta mesajul de care aveai nevoie? Va veni un timp în care te vei întreba dacă harul lui Dumnezeu este îndeajuns, dacă nu cumva ai depășit dragostea pe care Dumnezeu ți-o poate oferi. Va veni un moment în viața ta în care te vei întreba dacă nu cumva te-ai îndepărtat atât de mult încât nu mai ai loc la masa Sa. Drag copil al lui Dumnezeu, rugăciunea mea este ca în momente ca acestea, să-ți aduci aminte cuvintele pe care le rostesc eu acum și că vei fi capabil să ai încredere în mărețul har al lui Dumnezeu. Că vei fi conștient de faptul că bunătatea Sa este menită să te conducă spre pocăință.

Versiunea din Noul Testament a poveștii lui Hagai este numită parabola fiului risipitor. Este una dintre cele mai minunate povești din Biblie. Isus a spus această parabolă, conform textului din Luca capitolul 15. Știți cu toții această parabolă. Unul dintre fii unui om bogat s-a decis să-și ia moștenirea și să se ducă într-un loc asemănător cu Montecarlo sau Las Vegas, unde și-a pierdut toată averea într-un mod de viață extravagant. El a rămas fără nimic, era falit. Singurul lucru pe care îl mai avea era puțina sa mândrie, ce nu l-a lăsat să se întoarcă acasă. Așadar, s-a angajat să hrănească porcii. Nu era o cale recomandată spre o carieră pentru un băiat evreu. Dar, într-o zi, era atât de flămând încât atunci când a văzut rămășițele pe care le mâncau porcii a început să-și lingă buzele. Apoi, și-a luat o furculiță și un cuțit, s-a aplecat și a început și el să mănânce niște mâncare de porci. Isus a spus că acela a fost momentul în care fiul risipitor și-a venit în fire. Asta au făcut și oamenii din vremea lui Hagai, și-au venit în fire. În cazul fiului risipitor, el s-a ridicat și a spus că se va întoarce acasă, deoarece chiar și slujitorii tatălui său mănâncă mai bine decât el. Așadar, s-a întors acasă.

Și copiii lui Israel s-au întors acasă. Atunci când Hagai le-a spus că trebuie să se ducă în munți, să aducă lemne și să reconstruiască Templul știți ce au făcut ei? S-au apucat de treabă! Totuși, ei încă aveau o întrebare. Datorită acestei întrebări descoperim și această promisiune măreață. Ei se întrebau dacă Templul pe care îl vor construi va putea fi asemănat cu marele Templu pe care Solomon l-a construit. Ei au văzut acel Templu și se gândeau că nu vor putea construi nimic asemănător aceluia. Așadar, Dumnezeu le-a făcut o promisiune. Hagai 2:3-9: „Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut Casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri? Acum fii tare, Zorobabel! zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor. Eu rămân credincios legământului pe care l-am făcut cu voi când aţi ieşit din Egipt şi Duhul Meu este în mijlocul vostru; nu vă temeţi! Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: Încă puţină vreme şi voi clătina încă o dată cerurile şi pământul, marea şi uscatul; voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor. Al Meu este argintul şi al Meu este aurul, zice Domnul oştirilor. Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor, şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.”

Vedeți voi? Dumnezeu este mereu ocupat cu a scrie un nou capitol. El nu trăiește în trecut. El scrie un nou capitol pentru viitor. Totuși, noi ne îngrijorăm, nu e așa? Ne îngrijorăm că ne-am pierdut șansa. Unii oameni ne spun că suntem prea bătrâni, prea înceți, veniți prea târziu. Și ne simțim așa cum m-am simțit și eu în acea zi, la o paradă. Cu mulți ani în urmă, eu și soția mea ne-am dus copiii la New York pentru a participa la parada de ziua recunoștinței. Oameni buni, am făcut o mare greșeală deoarece am ajuns acolo într-o zi de marți, iar ziua de miercuri am petrecut-o mergând la cumpărături. Aduceți-vă aminte că avem 3 fiice, ceea ce înseamnă că a fost nevoie de multă energie din partea mea. Când dimineața de joi a venit, ziua recunoștinței, cu toții am dormit prea mult. Până să mă trezesc eu parada deja trecuse de bulevardul apropiat nouă. Nu aveam nicio șansă să le pregătesc pe fete. Așa că, am sărit din pat, mi-am pus niște haine și am fugit pe bulevard gândindu-mă că măcar aș putea să filmez parada. Am ajuns acasă și tot ceea ce am văzut au fost doar semnele unei parade care deja trecuse. Pahare aruncate pe jos, oameni care strângeau mizeria lăsată în urmă. Mi-am ridicat capul și m-am uitat pe bulevard și am văzut spatele ultimului car de paradă cu un balon imens. Și m-am gândit, că am depus tot acest efort ca mai apoi să mă aleg doar cu spatele acelui balon umflat.

Uneori, așa ne simțim și în viața de zi cu zi. Simțim că parada ne-a ocolit. Simțim că tot ceea ce primim este doar spatele a ceea ce pierdusem. Poate că așa te simți. Poate că simți că ai ratat parada. Dacă este așa, ascultă care este promisiunea lui Dumnezeu pentru tine (Hagai 2:9): „Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi, zice Domnul oştirilor, şi în locul acesta voi da pacea, zice Domnul oştirilor.” Slava acestei Case va fi mai mare decât a celei dintâi. Sau, în cazul tău, slava carierei tale târzii va fi mai mare. Sau slava anilor viitori. Sau slava șanselor viitoare va fi mai mare. Sau slava zilelor viitoare ale căsătoriei tale. Sau slava perioadelor viitoare ale vieții. Cu orice te-ai înfrunta, pentru orice lucru la care tu te gândești și crezi că nu va avea un sfârșit bun promisiunea lui Dumnezeu este aceasta: El nu trebuie să folosească trecutul pentru a crea viitorul, mereu va construi ceva mai bun și va face și mai măreț. Vrei te rog să te încrezi în această promisiune?

Poate că este cineva aici care mă ascultă și se gândește: „O, eu nu voi fi niciodată un părinte așa cum au fost părinții mei.” Ba da, vei fi! Nu trebuie să te gândești așa. Poate că cineva tocmai a primit un nou loc de muncă, iar tu te gândești: „O, eu niciodată nu voi conduce această afacere precum au făcut-o cei dinaintea mea.” Nu mai spune! Mărețul Duhul al Domnului lucrează în tine. Unii din voi poate aveți parte de niște noi încercări și vă gândiți că nu aveți ceea ce a avut generația dinaintea voastră sau ce au alți oameni. Ba da, chiar ai! Cel ce îți spune acele descurajări este chiar diavolul. Nu Dumnezeu. Dumnezeu e de partea ta. Și mai important, Dumnezeu locuiește în inima ta și mereu creează ceva nou.

Știți voi că această promisiune s-a împlinit odată cu ridicarea Templului? Chiar așa a fost. Da, este adevărat că Templul construit de Solomon a fost frumos, dar al doilea Templu pe lângă faptul că era frumos, era și mai mare, și mai impresionant. Arhitectura era atât de impresionată încât și diavolul L-a dus pe Isus pe acoperișul Templului. Chiar și diavolul a fost impresionat de cel de-al doilea Templu. Chiar și astăzi, Templul din urmă e mai măreț. Vedeți voi, dacă sunteți creștini înseamnă că sunteți un templu, iar Biserica răspândită în întreaga lume este Templul lui Dumnezeu. Așadar, nu a existat niciun alt timp în care Templu să fi fost atât de viu și atât de împrăștiat precum este astăzi. Deci, promisiunea pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Hagai s-a dovedit a fi adevărată. Mai presus de acestea, Dumnezeu pregătește un Templu nou. Un Templu nou în Cer. În cartea Apocalipsa 21:24-27 scrie: „Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.”

Da, Dumnezeu Își va avea Templul și oamenii Săi, iar ei vor locui cu El în pace pentru totdeauna. Biserică, Dumnezeu Își ține promisiunile, iar ceea ce El a spus lui și prin Hagai, Dumnezeu îți spune și ție, ci anume: „Ce e mai bun are să vină”. Trebuie doar să faci din principalul obiectiv al lui Dumnezeu și obiectivul principal al tău. Dacă El îți spune să te duci înapoi de unde ai plecat, tu trebuie doar să te întorci, iar când o vei face vei descoperi că Dumnezeu te aștepta acolo dintotdeauna. Amin?

 

Tată, Îți mulțumim pentru promisiunile care sunt mereu aici: mereu credincioase, mereu înnoind lucrurile, mereu schimbând lucrurile în ceva mai bun; Îți mulțumim Tată. În Numele lui Isus stăm împotriva acestui duh de deznădejde care ne spune că ne-am ratat oportunitățile sau că zilele noastre cele bune au trecut. Noi ne vom îndrepta spre Tine, Tată, crezând că Tu faci continuu lucruri mărețe în mijlocul oamenilor Tăi, iar noi vom continua această slujbă până te vom vedea în Rai. Îți mulțumim. În Numele lui Isus ne-am rugat, iar toți oamenii lui Dumnezeu au spus „amin”.

 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/178298/16-ce-e-mai-bun-are-sa-vina